Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la debutul modelului mini italian Autobianchi Y10, ultimul produs sub acest brand. Cu un stil ușor avangardist, un echipament de dotări premium, o manevrabilitate excelentă, finisări de calitate, performanțe dinamice peste media clasei și costuri de întreținere reduse, Autobianchi – Lancia Y10 a cunoscut un bun succes comercial cu cele 1.133.774 exemplare pe parcursul unei cariere de 10 ani. Tradiția continuă și în zilele noastre cu cea de-a patra generație a modelului Lancia Ypsilon lansată în anul 2024.
În vara anului 1978, conducerea generală din acea perioadă a grupului auto italian FIAT a decis să lanseze două proiecte: un succesor pentru modelul Fiat 127 și studiul modelului Tipo 4, care urma să fie un model din clasa superioară. În același timp, producătorul Lancia care aparținea grupului FIAT, lucra pentru un succesor al modelulul Autobianchi A112 din segmentul mini și care era deja pe piață de nouă ani.
În acest context, studiourile de design Fiat și Lancia lucrau la Tipo Uno iar celălalt pentru Lancia Uno. Inginerul Gaetano Gallinaro, șeful studiului Lancia, își amintește că discuțiile au fost departe de a fi simple: „Am ajuns în iulie 1978 și mi-am petrecut timpul pe Corso Marconi, la sediul Fiat. Acolo era șeful biroului de design, Mario Maioli, și două propuneri concurente: cea foarte clasică semnată Pininfarina și cea inovatoare concepută de Italdesign, cu o caroserie mai înaltă, un fel de crossover înaintea timpului său. Acest proiect a fost departe de a fi unanim și abia la începutul anului 1979 și la numirea lui Vittorio Ghidella ca director de proiect situația s-a schimbat dramatic.
În timpul unui test la Milano, ambele proiecte au fost prezentate potențialilor clienți fără a se specifica pentru ce marcă au fost concepute. Rezultatul a fost clar: Lancia Uno ieșea în evidență, perceput ca un model practic și multifuncțional. Nu a durat mult până când Vittorio Ghidella a decis să preia designul și să-l transforme în viitorul Fiat Uno, cu câteva modificări minore. La Lancia, idea nu a fost acceptată cu ochi buni mai ales că au fost privați de mii de ore de cercetare. S-a vorbit chiar și despre o simplă restilizare pentru Autobianchi A112, dar după câteva desene preliminare, Fiat a decis să renunțe la această idee absurdă.
Decizia finală a venit în vara anului 1982, odată cu lansarea proiectului Y10, care urma să utilizeze parțial platforma tehnică a modelului mini Fiat Panda, deja în producție din 1980, într-un efort de a eficientiza producția. Ghidella impusese ca toate modelele viitoare ale Grupului FIAT (împreună cu Alfa Romeo și Lancia) să poată trece de la o linie de producție la alta, după cum era necesar. Specificațiile pentru Y10 impuse inginerilor erau foarte exigente: o caroserie aerodinamică, un hayon din materiale compozite injectate pentru a reduce greutatea, un plafon fără jgheaburi precum Fiat Uno, o versiune sport cu motor turbo sau compresor precum Lancia Beta Trevi Volumex, direcție cu raport variabil, manevrabilitate excelentă iar toate acestea trebuiau să se confrunte cu constrângeri economice și tehnice.
Autobianchi / Lancia Y10 a fost prezentat oficial la cea de-a 55-a ediție a Salonului Auto de la Geneva, desfășurată în 1985 și era destinat să înlocuiască modelul de succes Autobianchi A112 (1969 – 1986). Având în vedere că diferența foarte semnificativă dintre cele două modele ar putea deruta clienții, departamentul de marketing al companiei a dictat ca A112 să rămână în catalog, alături de Y10, până la sfârșitul anului 1986. Ceea ce aveau în comun Y10 și A112 era doar marca, forma bi-volum cu două uși și hayon și, mai presus de toate, aceeași ambiție să fie model de oraș „clasic”, să satisfacă cerințele nu doar ale unui public feminin din ce în ce mai exigent, ci și ale tuturor celor care vedeau mașina mică nu doar ca pe un mijloc de a naviga mai ușor prin traficul urban, ci și ca pe un obiect valoros în ceea ce privește designul, performanța și confortul.
Stilul modelului Autobianchi Y10 se distinge prin forma sa elegantă și dinamică, cu linii extrem de curate și suprafețe întinse și netede. Caroseria este extrem de aerodinamică, având un coeficient de rezistență la înaintare CX de 0,31, un record pentru un model din aceast segment. Partea din spate reprezintă cea mai semnificativă inovație de design a modelului Y10, impresionând publicul și presa cu hayonul său plat, aproape vertical, și vopseaua neagră satinată, indiferent de culoarea caroseriei. Având în vedere forma hayonului, pentru a facilita deschiderea și accesul la portbagaj, balamaua acestuia de la acoperiș se retrage cu unsprezece centimetri. Parbrizul, lipit cu o garnitură din rășină siliconică, este foarte lat și dotat cu un ștergător mare monobraț, la fel ca la recentele modele ale grupului FIAT, Panda și Uno. Partea laterală este caracterizată de o linie a centurii care se ridică spre spate, cu o absență totală a nervurilor și profilelor de protecție laterală. Fidel filosofiei industriei auto italiene din acea vreme cu privire la amenajarea modelelor din segmentul mini, modelul Y10 a fost oferit doar cu o caroserie cu 3 uși (Lxlxh: 3,392 x 1,507 x 1,420 m, ampatament 2,159 m), suficient de mare pentru a facilita accesul pasagerilor din spate, facilitat de scaunele față complet rabatabile.
Planșa de bord prezintă două benzi orizontale, secțiunea superioară este acoperită cu un material sintetic în două tonuri, negru sau maro închis, pentru a se potrivi cu culoarea caroseriei, în timp ce secțiunea inferioară este acoperită cu Alcantara de culoare deschisă, care se continuă pe banda superioară a panourilor ușilor și pe panourile laterale spate. Instrumentele de bord sunt iluminate cu LED-uri plus un computer de bord. Pe de altă parte, interiorul îi surprinde chiar și pe cei mai exigenți cumpărători prin ambianța sa, demnă de un model din clasa medie sau superioară, în ciuda presupusei sale utilizări citadine: radio cu obturator de protecție, retrovizoare exterioare reglabile din interior, plus o listă lungă de opțiuni, inclusiv tapițerie Alcantara, instrumentar de bord digital, geamuri spate tip custode cu acționare electrică, închidere centralizată și banchetă spate fracționabilă.
Din punct de vedere tehnic, Autobianchi Y10 se bazează pe platforma modelului contemporan Fiat Panda având motor frontal transversal, tracțiune față, sistem de frânare cu discuri în față și tamburi în spate, direcție cu cremalieră și suspensie față independentă McPherson și braț oscilant. În schimb, suspensia spate adopta o nouă configurație care îl diferențiază de Fiat-ul Panda, cel puțin de la prima serie produsă la acea vreme. Deși este tot o axă rigidă, Y10 se distinge prin structura sa originală, cunoscută sub numele de „omega”, datorită formei arcuite a brațului tubular ancorat de caroserie printr-o articulație centrală și două amortizoare longitudinale plus arcuri elicoidale în locul arcurilor lamelare utilizate la Panda și care va adopta această punte „omega” începând din februarie 1986. Comparativ cu Panda, Y10 era superior din punct de vedere tehnic, prin adoptarea exclusivă a motoarelor pe benzină cu patru cilindri având răcite cu apă, a unei transmisii manuale cu 5 trepte ca dotare standard la toate versiunile și a servofrânei. Pentru a sublinia conținutul tehnic avansat al noului Autobianchi Y10, a fost introdus noua generație de motoare FIRE (Fully Integrated Robotized Engine) având distribuție cu ub arbore cu came în chiulasă, o premieră pentru grupul Fiat Auto în domeniul motoarelor și precursorul unei familii de motoare cheie din cadrul grupului.
La debutul comercializării în martie 1985, modelul Y10 a fost disponibil în trei versiuni: Fire, Touring și Turbo, fiecare cu un motor distinct. Versiunea de bază preia numele de la noul motor din familia Fire cu 4 cilindri, o cilindree de 999 cmc, o putere maximă de 45 CP la 5.000 rpm și alimentat cu carburator monocorp Weber. Acesta permitea o viteză maximă de 145 km/h și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 16 secunde. Echipamentul standard include faruri cu halogen, lunetă cu sistem de degivrare, ștergător/spălător lunetă, oglindă exterioară cu reglaj din interior, geamuri spate tip custode, hayon cu deschidere din interior și tablou de bord cu iluminare reglabilă. Cu excepția unor caracteristici exclusive versiunii Turbo, toate dotările disponibile pentru Y10, chiar și cele mai scumpe și exclusive sunt disponibile începând cu această versiune Fire de bază.
Versiunea intermediară Touring era echipată cu un motor de 1.049 cmc cu o putere maximă de 56 CP la 5.850 rpm, alimentat cu carburator monocorp Weber și care asigura o viteză maximă de 155 km/h și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 14,5 secunde. Interiorul prezintă dotări opționale identice, cu excepția tapițeriei scauneleor, care, în loc de material textil, sunt tapițate standard cu Alcantara.
Versiunea de top denumită Turbo avea în dotare un motor de 1.049 cmc alimentată cu un carburator dublu corp Weber și supraalimentat cu turbocompresor IHI având intercooler aer-aer. Cei 85 CP la 5.750 rpm asigurau performanțe ridicate pentru un model din segmentul mini: viteză maximă de 180 km/h și accelerație 0 – 100 km/h în 9,5 secunde. Pentru a gestiona în mod adecvat o astfel de performanțe, Y10 Turbo dispunea de discuri de frână față de 240 mm (în loc de cele de 227 mm de pe versiunile standard) și pneuri mai late 155/70 R13 în loc de 145/70 R13. Y10 Turbo se remarca la exterior prin numeroase detalii distinctive precum barele de protecție au un design personalizat cu fascicule inferioare diferite și mai mari, precum și un profil decorativ roșu cu cea din față având prize de aer suplimentare și de opțiunea de a găzdui proiectoare, o bandă adezivă la baza părților laterale cu inscripția „TURBO” și evacuarea mai mare și realizată din metal lustruit. În interior, se diferenția prin volanul cu design mai sportiv, scaunele din față având un profil mai conturat și instrumentrul de bord suplimentar care optional putea fi de tipul digital. În echipamentul standard erau incluse geamurile față electrice, centurile de siguranță spate, check control-ul, turometrul și plafoniera cu ceasul digital iar contra cost tapițeria Alcantara, închiderea centralizată a portierelor, jantele din aliaj, geamurile spate tip custode cu comandă electrică, proiectoarele suplimentare, ștergătoarele la faruri și geamurile atermice cu tentă ușor fumurie.
Grație numeroaselor sale calități recunoscute de presa de specialitate și cumpărători (designul ușor avangardist, manevrabilitatea excelentă, dotările de înalt nivel, performanțele ridicate pentru Y10 Turbo, finisările de calitate și costurile reduse în exploatare), la finalul anului 1985, Autobianchi Y10 s-a clasat pe locul al doilea în competiția europeană Car of the Year 1986 după câștigătorul trofeului Ford Scorpio, model din clasa superioară. Modelul mini italian s-a impus rapid în segmentul mini european, dominat până în acel moment de modele precum Fiat Panda, Citroen LNA, Innocenti Mini Tre și Talbot Samba. Pe piețele externe, însă, a fost comercializat în principal sub marca Lancia, excepțiile au fost Japonia și Franța, prin decizia importatorilor respectivi. Marca Autobianchi a fost utilizată inclusiv în Spania și Portugalia până în 1988, când a fost înlocuită în anul următor de Lancia.
În primăvara anului 1986 pe lângă o listă suplimentară de accesorii opționale (volan reglabil pe înălțime, radio casetofon, antena radio) este introdusă versiunea intermediară Y10 Fire LX, care se poziționa în gamă după Y10 Fire și Y10 Touring. Echipamentul standard al acestei versiuni includea geamurile față electrice, închidere centralizată și plafonieră cu ceas digital Borletti Vegliaflash și lumină de citit.
În octombrie 1986, debuta versiunea cu tracțiune integrală nepermanentă (cu puntea spate selectabilă) numită Y10 4WD (4 Wheel Drive). Această versiune a împrumutat o mare parte din componentele mecanice de la versiunea îmbunătățită Fiat Panda 4×4 introdusă în februarie 1986. Motorul Fire de 999 cmc dezvolta în acest caz 50 CP la 5.500 rpm iar puntea spate era de tipul cu axă rigidă și arcuri lamelare. Configurația generală a tracțiunii integrale erau, de asemenea, similare cu Panda 4×4, însă, în cazul lui Y10 4WD cuplarea și decuplarea tracțiunii integrale este gestionată de un sistem electropneumatic complex și foarte modern pentru acea vreme. Astfel, prin simpla apăsare a butonului dedicat din stânga bordului, cu motorul pornit și vehiculul staționar sau cu o viteză sub 55 km/h. Dacă butonul este apăsat peste această viteză, tracțiunea integrală se va cupla doar la încetinirea sub 55 km/h. Modificările mecanice au dus la o creștere a ampatamentului cu aproape doi centimetri și la o reducere a capacității rezervorului de combustibil la 35 litri. Performanțe: viteză maximă de 145 km/h și accelerație 0 – 100 km/h în 17,4 secunde.
O primă versiune specială a debutat, în februarie 1987 și a fost Y10 Fila, produsă de compania de articole sportive și de agrement cu același nume, cu sediul în Biella. Derivată din Y10 Fire (gama 1986), ale cărui caracteristici și dotări tehnice rămân neschimbate, Y10 Fila se remarcă prin vopseaua complet albă, nu doar caroseria, ci și hayonul, barele de protecție și capacele roților. Monotonia este întreruptă de o dungă subțire roșu/albastru închis care se întinde sub capotă și de-a lungul liniei centurii, culminând la hayon, unde este inscripționat integral sigla „FILA”. În interior, scaunele și panourile ușilor sunt tapițate cu material textil albastru deschis, cu sigla mărcii inserată pe spătarele scaunelor din față iar mocheta este gri închis. La scurt timp a fost disponibilă și o versiune Y10 Fila cu caroserie de culoare neagră iar în interior tapițeria scaunelor de culoare roșie.
În iunie 1987, a ajuns în reprezentanțe a doua versiune specială numită Y10 Martini. Creată pentru a celebra parteneriatul sportiv cu Martini Racing, cu care departamentul de curse Lancia Corse se bucurase de succes în competiții de ani de zile. Această versiune specială este o Y10 Turbo disponibilă doar în alb, care este folosit și pentru capacele roților. La fel ca la Y10 Fila jantele din aliaj sunt disponibile și ca opțiune. Partea laterală este acoperită cu o bandă cu tricolorul albastru-roșu-albastru al lui Martini Racing, culori folosite și ca fundal pentru plăcuța de identificare de pe hayon. Mai semnificative sunt diferențele la interior, unde planșa de bord, ornamentele, panourile laterale, tapițeria scaunelor și panourile laterale ale ușilor sunt specifice acestui finisaj, cu o temă în dungi în aceleași culori caracteristice mărcii iar mocheta de pe podea este de un albastru deschis exclusivist.
Din octombrie 1987, a fost introdusă versiunea Y10 Missoni, o versiune special bazată pe Y10 Fire LX proiectată de renumitul designer Ottavio Missoni și destinată unui public rafinat, preocupat de modă, în principal femei, dar nu exclusiv. Caroseria era de o culoare metalică exclusivă și unică, „Memphis Blue” (hayonul a rămas negru), asortată cu tapițeria interioară, care au fost realizate din Alcantara de culoarea alunului pentru bord și panourile laterale. Pentru a face această versiune specială ușor de recunoscut, un autocolant „Missoni” a fost aplicat pe secțiunea finală a părții laterale.
Motorul FIRE 1000 SPI reprezintă versiunea cu specificațiile SUA din 1983, echipată cu injecție electronică monopunct Bosch Mono-Jetronic, un convertor catalitic cu trei căi cu sondă lambda și un sistem de recuperare a vaporilor de combustibil. Specificațiile sunt similare cu versiunea standard, cu o putere maximă de 45 CP, dar la 5.250 rpm. În Elveția, înlocuiește complet versiunea anterioară cu catalizator dublu, în timp ce în alte țări, înlocuiește sau completează versiunile fără catalizator. Versiunile care utilizează acest motor adaugă abrevierea „i.e.” la denumire, indicând prezența injecției electronice de combustibil (Fire i.e., Fire LX i.e. și 4WD i.e.).
Acolo unde versiunea Y10 Turbo nu poate fi comercializată din motive de omologare legate de emisii (Elveția, Austria), este comercializată noua versiune Y10 1.3 i.e., conformă cu specificațiile SUA 1983. Această versiune este echipată cu un motor aspirat de 1.297 cmc, din familia de motoare construită în Brazilia. Aceasta este o unitate nouă având aprindere electronică Digiplex II și sistem de aprindere integrat, precum și injecție electronică multipunct Bosch L3-Jetronic. Performanțele declarate sunt o putere maximă de 72 CP la 5.750 rpm, o viteză maximă de peste 170 km/h și o accelerație de la 0 la 1.000 m în 34,5 secunde. În rest, atât finisajele exterioare, cât și cele interioare sunt echivalente cu versiunea turbo, cu excepția insignei „Y10 1.3 ie.” de pe hayon și a autocolantelor laterale cu cuvântul „injection”. Tapițeria scaunelor din Alcantara este disponibilă la cerere.
Începând cu februarie 1989, Autobianchi a introdus a doua serie a modelului Y10, care a inclus îmbunătățiri discrete de ordin stilistic la exterior și interior și îmbunătățiri semnificative la partea mecanică. La exterior se evidențiau semnalizatoarele față albe și blocurile optice spate bicolore simetrice și acum identice pentru toate versiunile. Cu excepția versiunii de bază, erau disponibile proiectoare de ceață integrate în partea inferioară a barei de protecție față în standard sau contra cost, în funcție de nivelul de echipare. De asemenea, au fost adoptate capace noi pentru roți cu excepția versiunii 4WD, iar jantele din aliaj oferite optional aveau un design nou.
În interior, spătarul banchetei din spate a fost modificat, îmbunătățind spațiul de încărcare din portbagaj. De asemenea, au fost aduse modificări la panourile laterale prevăzute cu noi spații de depozitare poziționate mai sus, în secțiunea centrală a panoului, sub cotieră care găzduiesc și comenzile geamurilor din față și preinstalarea difuzoarelor. Toate versiunile dispun acum de materiale noi pentru tapițeria scaunelor și un volan reglabil pe înălțime în standard cu excepția versiunii de bază, pentru care este optional. Sunt disponibile și noi dotări opționale, cum ar fi centurile de siguranță față reglabile pe înălțime, închiderea centralizată cu telecomandă, reglarea electrică a farurilor și scaune față încălzite care rămân disponibile limitat la unele piețe nordice. Tabloul de bord adoptă o grafică nouă, dar versiunea digitală cu computer de bord nu mai este disponibilă. Sistemul de climatizare interioară include acum și o funcție de recirculare, un nou sistem de climatizare controlat electronic disponibil la cerere, de data aceasta cu un afișaj LCD al temperaturii setate și o funcție „auto” pentru gestionarea fluxului de aer.
Din gama anterioară, doar versiunea Y10 Fire rămâne în ofertă, în timp ce toate celelalte versiuni sunt scoase din producție, și odată cu ele motorul de 1.050 cmc, atât în versiunea aspirată cât și în cea turbo. Mecanic, suporturile suspensiei spate au fost modificate pentru a îmbunătăți stabilitatea și ținuta de drum.
Noul Y10 Fire LX i.e. este recunoscut exterior prin banda inferioară a barei de protecție vopsită în aceeași culoare ca și caroseria prin banda adezivă, cu codul de identificare „LX”, care se întinde de-a lungul întregii margini inferioare a panoului lateral, prin inscripția cromată „LX” de pe grilă și prin evacuarea cromată. În interior, dispune de un volan nou (tot cu patru brațe), în timp ce bordul și panourile ușilor sunt încă tapițate standard cu Alcantara în timp ce materialul scaunelor este nou, tapițeria cu Alcantara fiind disponibilă opțional. Principala sa noutate este însă motorul, acum înlocuit de un FIRE de 1.108 cmc, care a debutat în 1988 odată cu lansarea Fiat Tipo și care, în cazul modelului Y10, este echipat cu injecție electronică monopunct Bosch Mono-Jetronic. Oferind o putere maximă de 56 CP la 5.500 rpm, motorul permitea o viteză maximă de 155 km/h și accelerație 0 – 100 km/h în 15,2 secunde.
În cazul versiunii Y10 GT i.e., pe piețele în care este necesar un convertor catalitic, este adoptată aceeași unitate de 1.297 cmc introdusă deja odată cu versiunea Y10 1.3 i.e. a seriei anterioare. Pe alte piețe, inclusiv în Italia, este utilizată noua variantă de 1.301 cmc fără convertor catalitic. Aceasta este capabilă să ofere o putere maximă de 78 CP la 5.750 rpm asigurând o viteză maximă de 175 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 12 secunde, cu un confort și o fluiditate necunoscute la modelul supraalimentat. GT i.e. se deosebește prin linia roșie care încadrează grila frontală, care prezintă sigla cromată „GT”, precum și de o bandă adezivă cu codul de identificare ce se întinde de-a lungul marginii inferioare a părții laterale, noile capace de roți, (jantele din aliaj opționale) și evacuarea cromată. În habitaclu prezintă ornamente diferite și instrumente de bord suplimentare, inclusiv un indicator de presiune a uleiului, un indicator de temperatură a uleiului și un turometru.
Versiunea cu tracțiune integrală selectabilă își schimbă numele în Y10 4WD i.e., datorită schimbării motorului FIRE 1.108 cu injecție electronică monopunct. Cu acest motor, această versiune atinge o viteză maximă de 151 km/h și accelerează de la 0 la 100 km/h în 17 secunde. Pe lângă modificările generale aduse noii serii, 4WD i.e. își menține aspectul exterior aproape neschimbat, păstrând pragurile laterale ale versiunii anterioare și jantele special concepute și schimbând inscripția „4WD” de pe grilă din roșu în crom.
În decembrie 1989, își face debutul versiunea Y10 Selectronic, echipată cu o transmisie automată. Acesta dispune de motorul FIRE 1.108 cmc cu injecție monopunct, asociat în acest caz cu o transmisie automată cu variație continuă numită ECVT (Electronic Continuously Variable Transmission). Această transmisie dispune de o curea metalică umedă și un ambreiaj electromagnetic (în loc de ambreiajul hidraulic multidisc precum FIAT Uno Selecta) gestionat de o unitate de control electronică. Performanțe: viteză maximă de 150 km/h și accelerație 0 – 100 km/h în 15 secunde.
Din 1991, echipamentul standard al întregii game Autobianchi – Lancia Y10 a fost îmbunătățit cu geamuri electrice față, închidere centralizată, centuri de siguranță față reglabile pe înălțime și centuri de siguranță spate în timp ce în perioada 1991 – 1992, gama a fost extinsă cu noi versiuni speciale: Y10 Mia, Y10 Ego, Y10 Avenue, Y10 Certa (Marazzi) și Y10 Appia/Appia LX dotate în funcție de piețe cu unele dotări de lux precum instalație de aer condiționat, tapițerie din piele, telefon, trapă, jante din aliaj sau geamuri atermice cu tentă fumurie.
A treia serie a modelului Autobianchi Y10 a debutat pe piață la sfârșitul lunii septembrie 1992, concomitent cu închiderea uzinei Autobianchi din Desio (Milano) și relocarea producției la uzina Alfa Romeo din Arese. Pentru o anumită perioadă, modelul a fost produs, la fel ca unele dintre versiunile anterioare și în Pomigliano d’Arco și Mirafiori.
Modificările exterioare au inclus grupurile optice față și blocurile optice spate, care sunt mai înguste datorită profilelor mai joase în culoarea caroseriei, precum și grila, care capătă o formă asemănătoare unui scut cu o margine cromată mai proeminentă, urmând stilul modelelor contemporane Lancia. Oglinzile retrovizoare, ștergătoarele și capacele roților au fost, de asemenea, reproiectate, la fel ca și barele de protecție cu cea din spate care acum găzduiește plăcuța de înmatriculare și nu mai sunt disponibile cu fascicule în culoarea caroseriei. Plăcuța de identificare de pe hayon a dispărut, fiind înlocuită de sigla „Y10” de pe aripile față, lângă repetitorul lateral, împreună cu una specifică versiunii pe grilă. În schimb, apare simbolul Autobianchi (sau Lancia), aplicat la baza stâlpilor ușilor și în spate, centrat între stopuri.
Interiorul a fost, de asemenea complet revizuit, cu un design și componente complet noi ale planșei de bord. Întreaga gamă dispune standard de un nou volan reglabil pe înălțime tot cu patru brațe, dar cu contururi mai fine – și panouri de uși reproiectate, care integrează un buzunar dublu de depozitare și butoane noi pentru geamurile electrice. Închiderea centralizată și geamurile față electrice sunt standard la toate modelele, alături de noi caracteristici, cum ar fi o oglindă cosmetică pe parasolarul șoferului și o consolă centrală subțire, nou concepută, cu compartimente de depozitare. Sistemul de climatizare dispune de noi comenzi rotative, aerul condiționat fiind disponibil ca dotare opțională. Echipamentul de dotări opționale include acum suportul lombar reglabil pentru scaunul șoferului, reglarea electrică a oglinzilor exterioare și un sistem radio cu comenzi pe volan. Scaunele și tapițeria au fost înnoite pe întreaga gamă.
Rămân disponibile două motoare, de 1,1 și 1,3 litri, ambele cu injecție electronică. Cea mai mică unitate este FIRE 1.108 cmc, actualizată cu un nou sistem electronic de injecție Bosch Monomotronic MA1.7, care controlează și aprinderea. De asemenea, au fost aduse modificări conductelor de admisie și evacuare cu diametru mai mare, precum și supapelor. Celălalt motor rămâne cel de 1.297 cmc, deja utilizat la seriile anterioare. Transmisia manuală cu 5 trepte a fost reproiectată, iar setările suspensiei au fost revizuite. Modificările aduse părții frontale și barelor de protecție au mărit lungimea totală cu aproximativ 3 centimetri.
În decembrie 1995, după ce a înregistrat un bun succes comercial cu cele 1.133.774 exemplare, modelul din clasa mini Autobianchi Y10 a fost înlocuit cu modelul Lancia Y (Ypsilon) care spre deosebire de modelul predecesor concura în segmentul mic fiind bazat din punct de vedere tehnic pe Fiat-ul Punto.
Foto: Autobianchi; Car Design Arhives; Arhivă
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul Auto Retro Passion pentru mai multe informații AICI
