INNOCENTI MINI A CELEBRAT 45 DE ANI DE LA DEBUT

30 decembrie 2019
Comments off
806 Vizualizari
Previous Image
Next Image

info heading

info content


 

În urmă cu 45 de ani la Salonul Auto de la Torino, compania italo – britanică Innocenti – Leyland de la acea vreme, lansa modelul Mini ca succesor direct al modelului omonim proiectat de Sir Alec Issigonis și care se afla în producție sub licență de către această firmă din 1965. Modelul Mini cunoscut și sub denumirea de Nouva Mini sau Mini Bertone s-a bucurat de o carieră destul de longevivă de aproape 19 ani fiind disponibil în numeroase versiuni și recunoscut ca un model mai exclusiv în clasa mini atât în ceea ce privește design-ul cât și dotările.

În prima jumătate ai anilor ’70, compania italo-britanică Innocenti – Leyland și-a făcut o strategie, considerată de majoritatea presei de la acea vreme ca fiind una riscantă, demarând proiectul unui nou model (P53), ca succesor al celebrului model Mini creat de Sir Alec Issigonis care înregistra încă vânzări suficient de mari, utilizând aceeași platformă mecanică ca și modelul de origine britanică. Totuși, idea nu era una chiar nouă, mai ales că, în a doua parte ai anilor ’60, președintele Innocenti de la acea vreme, Luigi Innocenti (fiul fondatorului firmei Ferdinando Innocenti) a venit cu propunerea producerii unui nou model de concepție proprie pentru a înlocui în gama sa modelul britanic Mini produs sub licență. Pentru design-ul acestuia, au fost solicitați Nuccio Bertone și Giovanni Michelotti care au realizat fiecare câte un prototip în anul 1968. Datorită problemelor financiare ale firmei italiene, proiectul a fost ″înghețat″ până în 1972, când aceasta a fost preluată de către grupul britanic British-Leyland.

Modelul de succes Mini, lansat în 1959, reprezintă un automobil fundamental în evoluția modelelor din clasele mini și mică. Schema sa tehnică, absolut originală și inovativă pentru acea vreme, a contribuit decisiv la dezvoltarea modelelor ulterior lansate de către marea majoritate a producătorilor auto consacrați. Schimbarea filosofiei și dezvoltarea unui model de succes nu este niciodată ușoară, deoarece există riscul de a nu se potrivi cu consensurile obținute anterior. În acest caz este valabil atât pentru partea mecanică cât și pentru design, pe care conducerea producătorului auto Innocenti decide împreună cu carosierul Bertone să le revizuiască.

Lansarea oficială a noului model Mini a avut loc cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1974, acesta fiind cunoscut și ca Nuova Mini sau Mini Bertone. De la debut, modelul Italian Mini a fost propus în două versiuni: 90 și 120, echipate cu motoare de 1 și respectiv 1.3 litri. Versiunea 120 se deosebea la exterior prin grila frontală cromată, barele de protecție cromate, jantele cu design specific dar și prin dotările standard suplimentare precum tetierele față sau ștergătorul pentru lunetă.

Aspectul său a fost practic reinterpretat, fără însă a afecta poziționarea principalelor componente mecanice și dimensiunile generale de bază ale caroseriei. Liniite rotunjite de la Mini-ul original din 1959 au fost înlocuite cu forme mai întinse și în același timp drepte. Astfel, capota compartimentului motor este acum foarte înclinată, părțile laterale sunt aproape drepte iar partea din spate de formă trunchiată și dotată cu hayon. Partea fronatală care era fără îndoială una personalizată, dispunea de o grilă de formă dreptunghiulară de mari dimensiuni, în care erau încorporate faruri pătrate și indicatorele de direcție cu dimensiuni generoase. Elementul caracteristic la partea din spate este însă micul eleron integrat la capătul plafonului. Suprafață vitrată generos dimensionată facilita vizibilitatea și imprima o notă aparte design-ului general. Coeficientul aerodinamic CX avea o valoare discretă de 0.41, mult mai bună comparativ cu cea a Mini-ului original care înregistra 0.50. Dimensiunile și masa modelului italian (Lxlxh: 3.120×1.500x1365m, ampatament 2.040m greutate 720-740 kg) erau ușor majorate comparativ cu modelul britanic Mini.

La interior au fost realizate numeroase îmbunătățiri atât din punct de vedere ergonomic cât și în privința materialelor pentru finisare. În același timp, spațiul disponibil atât în lățime cât și în înălțime a fost îmbunătățit considerabil, trei pasageri putând lua loc pe bancheta din spate. Planșa de bord era caracterizată prin două cavități, în care erau amplasate instrumentarul de bord și compartimentul pentru depozitarea obiectelor. În centru, se găseau intuitiv amplasate comenzile pentru sistemul de ventilație și încălzire. Gradul de finisare, în general, se potrivea cu clasa din care făcea parte modelul cu un plus pentru tapițeria din imitație de piele care se găsea inclusiv pe părțile laterale de la interior în cazul versiunii 90. Lista de dotări opționale era destul de consistentă pentru clasa mini (oglindă retrovizoare exterioară, lunetă cu sistem de degivrare, radio sau vopsea metalizată) iar spațiul portbagajului era unul destul de spațios pentru segmentul respectiv având o capacitate de 280 dmc și care se putea extinde grație spătarului rabatabil al banchetei ajungând la 900 dmc.

Fiat 128 – primul model Fiat cu tracțiune față a serbat 50 de ani

Schema tehnică era asemănătoare cu cea care a făcut faimos Mini-ul din ’59, cu transmisie pe roțile din față, motorul amplasat transversal, suspensia independentă prevăzută cu elemente elastice din cauciuc pe ambele punți și direcție cu cremalieră. Totuși, în cadrul acestei scheme, inginerii de la Innocenti au introdus o serie de îmbunătățiri precum sistemul de frânare dotat cu discuri în față sau jantele cu diametru mai mare, de 12 țoli. Cele două motoare disponibile de concepție britanică cu 4 cilindri în linie de 1 și 1.3L având distribuție cu un ax cu came lateral și alimentare cu carburator, dezvoltau în acest caz mulțumită unor îmbunătățiri 50 și respectiv 66CP. Ambele motoare erau asociate în standard cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte sincronizate.

Modelul Mini de la Innocenti s-a făcut repede remarcat încă de la debut datorită design-ului atractiv, performanțelor bune, manevrabilității excelente, dotărilor disponibile și costurilor reduse în exploatare iar ca minisuri au fost semnalate prețul de achiziție mai ridicat și suspensia rigidă pe drumuri cu denivelări.

În 1976, firma Innocenti este achiziționată de grupul de firme deținut al italianului de origine argentiniană Alessandro De Tomaso care deținea inclusiv constructorii auto italieni de prestigiu De Tomaso și Maserati, iar numele firmei devine Nuova Innocenti. La ediția din același an a Salonului Auto de la Torino este lansată versiunea sportivă Mini De Tomaso echipată cu un motor de 1.3L alimentat cu carburator dublu corp care dezvolta în acest caz 72CP și care avea ca elemente distinctive la exterior: grila frontală cu design simplificat, fanta de aerisire de pe capota motorului, barele de protecție integrate cu spoiler, proiectoarele suplimentare și jantele cu design elaborat iar la interior planșa de bord cu instrumente de bord suplimentare.

În 1977, gama modelului este extinsă cu versiunile: 90N, 90SL, 120L și 120LS care beneficiau de dotări noi și de finisări îmbunătățite. În același timp sunt lansate la comercializare numeroase versiuni speciale realizate în serie limitată cu dotări specifice, cele mai cunoscute dintre acestea fiind Koelliker, California sau De Tomaso Special. Un mai târziu, puterea motorului de 1.3L al versiunii De Tomaso este ușor majorată la 76CP și sunt propuse noi dotări.

Modelul mini italian, beneficiază în 1980 de un facelift concretizat prin unele restilizări atât la exterior cât și la interior precum și prin introducerea versiunii Mille care dispunea de unele detalii specifice (parașocuri din material plastic cu spoiler integrat, bandouri laterale, jante cu design elaborat, planșă de bord restilizată) precum și de dotări premium pentru clasa mini precum: geamurile cu acționare electrică, tapițeria din velur, centurile de siguranță în 3 puncte sau oglindă retrovizoare exterioară reglabilă din interior. În același timp, este stopată producția versiunii 120 dotată cu motor de 1.3L. Un an mai târziu, același tip de parașocuri și planșă de bord de la versiunea Mille vor fi adoptate cu excepția versiunii De Tomaso și de celelalte versiuni ale modelului.

Lancia Delta a serbat 40 de ani de la debut

În aprilie 1982, după expirarea acordului de furnizare a motoarelor produse de către British-Leyland, firma milaneză semnează un contract de colaborare cu producătorul auto japonez Daihatsu pentru furnizarea de motoare cu 3 cilindri în linie. În același timp, modelul Innocenti a adoptat o nouă schemă tehnică cu suspensie independentă în față de tip McPherson iar în spate cu resort transversal monolamelar și a fost denumit Tre cilindri (trei cilindri) fiind disponibil în trei versiuni de echipare: S, SL și SE, toate echipate cu un propulsor de 993 cmc și 52CP având distribuție cu un ax cu came în chiulasă și care era asociat cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Tot acum au fost introduse în premieră dotări opționale precum: bancheta spate fracționabilă, geamurile cu tentă fumurie, antena radio sau centurile de siguranță pentru locurile din spate.

La ediția din 1984 a Salonului Auto de la Bruxelless este lansată versiunea sportivă Turbo De Tomaso echipată cu un motor de 0.9L supraalimentat cu turbocompresor care dezvolta 72CP și oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte care permitea o viteză maximă de 165 km/h. La exterior și interior se deosebea prin aceleași elemente specifice ca și versiunea precedentă Mini De Tomaso iar în echipamentul standard avea incluse: jantele din aliaj, geamurile acționate electric, proiectoarele suplimentare și volanul sport îmbrăcat în piele.

În iulie 1984, modelul Innocenti este rebotezat Minitre iar gama este extinsă cu două noi versiuni: Minidiesel echipat cu un motor diesel de concepție Daihatsu cu 3 cilindri de 0.9L (37CP) asociat cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte care asigura o viteză maximă de 125 km / h și Minimatic dotat cu o cutie de viteză semi-automată cu două trepte și convertizor de cuplu de origine Daihatsu. În luna noiembrie al aceluiași an este introdusă versiunea de bază 650 echipată cu un motor cu 2 cilindri de producție Daihatsu cu capacitate de 617 cmc care furniza 31CP și era asociat cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte permițând o viteză maximă de 120 km/h.

Cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1986 își face debutul modelul 990 care beneficia de o parte frontală restilizată și în același timp mai aerodinamică, parbrizul mai înclinat și dotat cu ștergător tip monobraț dar și unele elemente specifice atât la exterior (bare de protecție integrate cu spoiler, retrovizoare exterioare cu design eleborat) cât și la interior (dotări suplimentare și materiale noi pentru finisare). În acest caz, lungimea și ampatamentul au fost majorate cu 20 și respectiv 16 cm, cu beneficii evidente în ceea ce privește a spațiului interior și a capacității portbagajului (295-990 dmc) dar și a stabilității. Modelul 990 era disponibil cu două motoare, din care unul pe benzină de 0.9L(52-56CP) și unul diesel de 0.9L(37CP). La debut, modelul era oferit pentru motorizarea pe benzină în 3 versiuni de echipare (S, SL și SE), pentru motorizarea diesel două versiuni (SL și SE) iar pentru versiunea Matic doar nivelul de echipare SE. Printre dotările opționale oferite pentru acest model merită amintite: instalația de aer condiționat, închiderea centralizată a portierelor sau turometrul.

Alfa Romeo 90 a aniversat 35 de ani

În noiembrie 1987, demarează comercializarea versiunii 500 care înlocuia în gamă versiunea 650, aceasta fiind echipată cu un motor cu 3 cilindri de 548 cmc și 32CP de producție Daihatsu și disponibilă în echipările L și LS. În același timp este stopată producția versiunilor Minitre, Minidiesel și Minimatic.

În iunie 1988, motorul de 993 cmc aflat în dotarea modelului 990 și a versiunii Turbo De Tomaso, beneficiază de unele îmbunătățiri iar versiunea Turbo De Tomaso beneficiază de un nou instrumentar de bord și dotări suplimentare.

În iulie 1990, firma Nuova Innocenti este achiziționată de către grupul italian FIAT iar în luna noiembrie al aceluiași an, modelul este denumit Small, beneficiază de unele îmbunătățiri de ordin stilistic și tehnic, iar gama se restrânge la doar trei versiuni: 500L, 500LS și 990SE. În același timp motorul cu 3 cilindri de 548 cmc și 32CP care echipa versiunile 500L și 500 LS este înlocuit cu unul de 659 cmc cu același număr de cilindri și conceput de Daihatsu.

La Salonul Auto de la Torino din 1990 este lansată versiunea specială 990 Serie Speciale care avea incluse în echipamentul standard dotări exclusive precum: instalația de aer condiționat, tapițeria Alcantara, geamurile cu tentă fumurie și acoperiș tip canvas-top.

În octombrie 1992 debutează la comercializare versiunea 500SE care dispunea de caroseria modelului mai mare 990.

Pe data de 31 martie 1993, după o carieră de aproape 19 ani este stopată producția modelului din clasa mini de la Innocenti, producția totală fiind de circa 350.000 exemplare.

Text: Auto Retro Passion

Foto: Innocenti; Arhivă; Registro Innocenti

Comments are closed.

September 20, 2020