Pe 29 noiembrie 2016 s-au împlinit 110 de ani de când Vincenzo Lancia a înființat compania Lancia cu sediul la Torino în Via Ormea. Numele Lancia poate fi asociat cu inovaţia în domeniul auto, marca italiană fiind primul constructor de automobile care a prezentatː un motor V8 pentru turisme, motoarele construite integral din aluminiu, sistemul electric integrat pe un vehicul, folosirea în premieră mondială a unei transmisii mecanice cu cardan, suporţii motor elastici şi caroseriile monococă. Nu în ultimul rând merită amintite și cele 11 titluri mondiale la constructori din WRC, ultimele 6 titluri obținute cu modelul Delta Integrale. În cele ce urmeaza vom încerca sa prezentam cele mai importante momente ale prestigiosului producator italian Lancia între anii 1963 – 2016.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 1963 este lansat modelul Fulvia care înlocuia în gamă modelul de succes de până atunci Appia fabricat în 107.048 de exemplare din care 5.161 exemplare în diferite variante de caroserii precum: coupe, cabrio, spider și break realizate de carosierii: Allemano, Boano, Como, Ghia, Pininfarina, Vignale, Viotti sau Zagato dar și 3.860 de exemplare reprezentând versiuni utilitare. Fulvia beneficia de o elegantă caroserie de tip berlină cu 4 uși și 5 locuri având dimensiuni compacte și dispunea de soluții tehnice avansate precum: transmisie pe roțile din față, grupul motor – cutie de viteze fixat pe un șasiu auxiliar, distribuție cu ax cu came în chiulasă și sistem de frânare servoasistat prevăzut cu discuri. Motorul oferit era unul cu 4 cilindri dispuși în V la 12° având cilindreea de 1.091 cmc, alimentarea cu un carburator dublu corp Solex și furniza 59CP. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte, motorul permitea o viteză maximă de 138 km/h. Suspensia față era independentă fiind prevăzută cu brațe transversale și resort lamelar transversal iar cea spate era prevăzută cu axă rigidă, bielete transversale, bare Panhard și arcuri lamelare iar barele stabilizatoare și amortizoarele hidraulice erau prezente pe ambele punți. Sistemul de direcție era de tipul cu melc globoidal și rolă. Încă de la debut modelul s-a impus repede pe piață mulțumită: soluțiilor tehnice avansate, raportului calitate – preț atractiv, finisărilor de calitate, habitaclul și portbagajul atent configurate, în primul an fiind comercializate 32.200 de unități. Tot în primăvara anului 1963, producția modelelor Lancia este transferată la noua fabrica da la Chivasso din apropierea orașului Torino
La ediția din 1963 a Salonului Auto de la Frankfurt sunt lansate: a treia serie modelului Flaminia și varianta cu facelift a modelului Flavia. A treia serie a modelului Flaminia în toate cele 5 variante: berlină, coupe, GT, Sport și Convertibile a beneficiat unele retușuri la detalii, de dotări suplimentare și de o nouă motorizare V6 de 2.8L având distribuție cu un ax cu came central și alimentare cu carburator dublu corp Solex. Motorul dezvolta în funcție de variantă între 129 și 150 CP și permitea viteze maxime cuprinse între 170 și 210 km/h. Modelul Flavia în toate cele 4 variante: berlină, coupe, Sport și Convertibile a beneficiat de unele retușuri la exterior și interior, de dotări suplimentare și de o nouă motorizare boxer cu 4 cilindri de 1.8L având distribuție cu două axe cu came central și alimentare cu carburator dublu corp Solex. Puterea furnizată era cuprinsă în funcție de variantă între 92 și 100 CP și permitea viteze maxime cuprinse între 160 și 185 km/h.
La Salonul Auto de la Torino din 1964 este prezentată versiunea Fulvia 2C al cărui motor V4 de 1.1L, grație unor îmbunătățiri furniza 70CP și permitea o viteză maximă de 145 km/h. De asemenea, Fulvia 2C a beneficiat de unele îmbunătățiri la partea mecanică și la interior. În același an este stopată producția variantei Flaminia Convertibile, în total fiind realizate 847 de unități.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 1965 este lansată varianta Fulvia Coupe care dispunea de o caroserie cu un stil elegant și în același timp sportiv avănd o linie de centură joasă. Concepută în propriile studiouri de stil Lancia sub conducerea lui Piero Castagnero, caroseria avea un interior configurat cu 2+2 locuri. Fulvia Coupe era echipată cu o motorizare V4 de 1.2L având distribuție cu un ax cu came în chiulasă și alimentare cu două carburatoare dublu corp Solex. Puterea dezvoltată era de 79 CP și permitea o viteză maximă de 160 km/h. Încă de la lansare, Fulvia Coupe a fost apreciată pentru design-ul original, finisarea de calitate, ținuta de drum sigură, manevrabilitatea excelentă, devenind un model de succes comercial și de referință în anii ’60. Până în 1969 au fost fabricate 20.436 de unități.
La ediția din 1965 a Salonului Auto de la Torino este lansată varianta Fulvia Sport care dispunea de o caroserie cu design avangardist, atent studiată din punct de vedere aerodinamic și cu o linie de centură joasă. Semnată și construită de Zagato, caroseria era realizată din aluminiu și beneficia la interior de două locuri. Mulțumită unui coeficient aerodinamic CX mai redus și unei mase totale mai redusă, motorul de 1.2L(79CP) permitea în acest caz, o viteză maximă de 169 km/h. Tot în 1965 pe motorul boxer de 1.8L care echipa modelul Flavia este introdus în premieră pe un automobil de serie de producție italiană, sistemul de alimentare cu injecție mecanică tip Kugelfischer. Motorul dezvolta în funcție de variantă între 102 și 105 CP și permitea viteze maxime cuprinse între 168 și 188 km/h. În același an este stopată producția variantei Flaminia GT, în total fiind produse 2.016 unități.
În ianuarie 1966 este lansată versiunea sportivă Fulvia Coupe HF (High Fidelity) care beneficia de unele elemente ale caroseriei realizate dintr-un aliaj de aluminiu și magneziu, un interior simplificat în timp ce puterea motorului a fost majorată la 88CP și permitea o viteză maximă de 165 km/h. Versiunea HF a constituit baza pentru varianta de competiție a Fulviei Coupe care a debutat în competiții în primăvara lui 1966. Până în 1969 au fost fabricate 435 de unități din versiunea HF.
La Salonul Auto de la Geneva din 1967 sunt lansate a două serie a berlinei Flavia și versiunile sportive Fulvia GT, Fulvia Coupe Rallye 1.3 și Coupe Rallye 1.3 HF. A doua seria a berlinei Flavia a beneficiat de un facelift major care a vizat atât exteriorul cât și interiorul în timp ce partea mecanică a fost revizuită. În același timp au fost introduse dotări suplimentare și o nouă versiune de echipare numită LX care dispunea de servodirecție. Fulvia GT reprezenta versiunea sportivă a berlinei Fulvia fiind dotată cu propulsorul V4 de 1.2L (79CP) și care se diferenția prin unele elemente specifice la interior și exterior. Versiunile sportive Fulvia Coupe Rallye 1.3 și Coupe Rallye 1.3 HF beneficiau de o nouă motorizare V4 de 1.3L care dezvolta între 86 și 100 CP și permitea viteze maxime cuprinse între 168 și 174 km/h. Până în 1969 au fost fabricate 17.850 exemplare din versiunea Rallye 1.3 și 882 exemplare din versiunea Rallye 1.3 HF. Tot în anul 1967 este stopată producția variantelor Flaminia Coupe (total 5.236 unități), Flaminia Sport (total 599 unități), Flavia Sport (total 717 unități) și Flavia Convertibile (total 1.601 unități).
Cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1968 sunt lansate noi versiuni sportve: Fulvia Berlina GTE, Fulvia Coupe Rallye 1.3S și Fulvia Coupe Rallye 1.6HF. Fulvia Berlina GTE avea echipat propulsorul V4 de 1.3L(86CP) care imprima o viteză maximă de 162 km/h și dispunea de unele elemente specifice la exterior și interior. Fulvia Coupe Rallye 1.3S se diferenția prin unele detalii specifice la exterior și interior iar puterea propulsorului V4 de 1.3L, dezvolta în acest caz 91 CP permițând o viteză maximă de 173 km/h. Fulvia Coupe Rallye 1.6HF se deosebea la exterior prin proiectoarele suplimentare cu iod de dimensiuni majorate și jantele din aliaj cu design sportiv având pneuri mai late iar la interior prin unele detalii. Rallye 1.6HF dispunea de un propulsor V4 de 1.6L(130CP) asociat cu o cutie de viteze manuală în 5 trepte și care permitea o viteză maximă de 190 km/h. Ambele versiuni au beneficiat de unele îmbunătățiri la parte mecanică ce au vizat sistemul de frânare care era acum servoasistat, suspensiile și direcția. Până în 1970 au fost fabricate 16.827 exemplare în versiunea Rallye 1.3S și 1.258 de xemplare din versiunea Rallye 1.6HF.
La ediția din 1969 a Salonului Auto de la Geneva sunt lansate variantele Flavia Coupe 2000 și 2000I care înlocuia în gamă variantele Flavia Coupe 1800 și 1800I comercializate în 19.293 de unități. Noua variantă beneficia de un facelift major atăt la exterior cât și la interior, de dimensiuni ușor majorate, de o parte mecanică îmbunătățită și de dotări suplimentare precum: servodirecția, luneta termică, oglinda retrovizoare exterioară, vopseaua metalizată și parasolare. Flavia Coupe 2000 și 2000I avea echipat un nou propulsor boxer cu 4 cilindri de 2L având distribuție cu două axe cu came central și alimentare cu carburator dublu corp Solex sau cu injecție mecanică tip Kugelfischer. Motorul dezvolta în funcție de variantă între 116 și 124 CP și permitea viteze maxime cuprinse între 186 și 190 km/h.
În iunie 1969 pentru modelul Flavia Berlina este disponibil propulsor boxer cu 4 cilindri de 2L, același oferit și pe Flavia Coupe 2000 – 2000I. În acest caz motorul permitea viteze maxime cuprinse între 177 și 182 km/h. Flavia Berlina 2.0 era oferită în două versiuni de echipare: bază și LX, aceasta din urmă oferea printre dotări: servodirecție, lunetă termică, oglindă retrovizoare exterioară și parasolare.
În octombrie 1969, datorită dificultăților financiare, constructorul Lancia este achiziționat de grupul italian FIAT care mai deținea producătorii auto Ferrari și Autobianchi. În urma acestei tranzacții grupul FIAT decide să închidă divizia Lancia de vehicule industriale, Lancia concentrându-se de acum pe producția modelelor auto de serie și pe competițiile sportive.
La Salonul Auto de la Torino din 1969 este lansată a doua serie a modelului Fulvia Berlina. Aceasta a beneficiat de unele restilizări la exterior și interior, de o parte mecanică îmbunătățită precum și de dotări suplimentare. Motorul oferit era un V4 de 1.3L(86CP) asociat cu o cutie de viteze manuală în 5 trepte și care permitea o viteză maximă de 162 km/h.
În septembrie 1970 este prezentată a doua serie a modelului Fulvia Coupe care beneficia de unele restilizări care au vizat partea frontală și interiorul, îmbunătățiri la partea mecanică și de dotări noi. Motoarele disponibile erau V4 de 1.3L(91CP) pentru versiunile 1.3S, 1.3S Montecarlo și de 1.6L(115CP) pentru versiunile 1.6 HF și 1.6 HF Lusso. Ambele motorizări erau asociate cu o cutie de viteze manuală în 5 trepte și permiteau viteze maxime de 175 și 185 km/h. Între anii 1970 și 1973 au fost fabricate 53.346 de exemplare.
Cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1970 este lansată a doua serie a modelului Fulvia Sport care a beneficiat de unele retușuri la exterior și interior, de o parte mecanică îmbunătățită precum și de dotări suplimentare. Interiorul era acum configurat după soluția cu 2+2 locuri. Motoarele oferite erau aceleași de pe modelul Fulvia Coupe dar care permiteau în acest caz viteze maxime ușor superioare, respectiv 180 și 190 km/h. Până în 1972 au fost fabricate 7.102 de exemplare. Tot în 1970 este stopată producția modelului Flaminia Berlina, aceasta însumând 3.944 de unități.
În aprilie 1971 este lansat modelul 2000 care înlocuia în gamă modelul Flavia(63.257 unități fabricate în varianta berlină și 23.654 unități coupe) și care reprezenta o evoluție a acestuia fiind disponibil în două variante de caroserie: berlină și coupe. Versiunile de echipare pentru berlină erau : bază și LX iar pentru coupe erau : bază și HF. Motorul oferit era tip boxer cu 4 cilindri de 2L având distribuție cu două axe cu came central și alimentare cu carburator dublu corp Solex sau cu injecție mecanică tip Kugelfischer. Motorul dezvolta în funcție de variantă între 115 și 125 CP și permitea viteze maxime cuprinse între 175 și 190 km/h. Cutiile de viteze disponibile erau manuale cu 4 trepte, opțional cu 5 trepte pentru motorul cu carburator și cu 5 trepte pentru motororul cu injecție. Direcția servoasistată de tip ZF era dotare opțională pentru versiunea de bază și standard pentru versiunile LX și HF. Printre dotările opționale se înumărau: instalația de aer condiționat, geamurile acționate electric și tapițeria din piele. Până în 1974 au fost comercializate 14.319 în varianta berlină și 2.620 în varianta coupe.
La ediția din 1972 a Salonului Auto de la Torino este lansat modelul Beta care înlocuia în gamă modelul Fulvia Berlina comercializat în 192.097 de exemplare. De la debut, modelul Beta a fost apreciat pentru design-ul original și elegant dar și pentru soluțiile tehnice avansate aplicate precum: motorul amplasat transversal, suspensia independentă tip McPherson pe ambele punți, direcția cu cremalieră, sistem de frânare cu discuri sau volanul reglabil. Beta dispunea de o caroserie de tip berlină – fastback cu 4 uși și 5 locuri și era oferită cu 3 propulsoare cu 4 cilindri de 1.4L(90CP), 1.6L(100CP) și 1.8L(110CP) având distribuția cu două axe cu came în chiulasă și alimentare cu un carburator dublu corp Weber sau Solex. Viteza maximă era cuprinsă între 165 și 176 km/h în timp ce acc. 0 –100 km/h era posibilă între 11 și 13 secunde. Transmisia se realiza pe roțile din față și era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Lancia Beta a fost propusă în două versiuni de echipare: bază și LX, cea din urma era oferită opțional cu: servodirecție, trapă, geamuri cu tentă fumurie și radio. Modelul avea atuuri importante precum: finisările de calitate, confortul la rulare, manevrabilitatea, performanțele peste medie, ținuta de drum sigură, habitaclul și portbagajul spațioase, care au contribuit la succesul comercial de 61.058 de unități vândute în primii 3 ani, considerat excelent pentru o marcă premium ca Lancia. Tot în 1972 este câștigat campionatul mondial de raliuri la constructori cu modelul Fulvia Coupe HF 1.6.
La începutul anului 1973 demarează producția modelului Stratos HF dezvoltat special pentru competiții. Stratos dispunea de o caroserie de tip berlinetă realizată din fibră de sticlă desenată de Marcello Gandini angajat atunci la carosierul Bertone. Interiorul dispunea de două locuri iar parbrizul de tip “panoramic” oferea o vizibilitate frontală maximă. Realizată pe un șasiu tubular, caroseria oferea un acces facil la părțile mecanice mulțumită deschiderii ample ale parților frontale și posterioare. Motorul era unul de tip V6 dezvoltat de Ferrari și era amplasat central transversal avand capacitatea de 2.4L. Distribuția era cu două axe cu came în chiulasă iar alimentarea cu 3 carburatoare dublu corp Weber. Cei 192 CP dezvoltați (varianta de competitii dezvolta 280 CP) permiteau performanțe de top: viteza maximă 230 km/h și acc. 0-100 km/h în 6.6 sec. Transmisia se realiza pe roțile din spate și era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Suspensia era intependentă de tip Mc Pherson pe ambele punți și era prevazută cu: brațe oscilante transversale, bielete oblice, arcuri elicoidale, bare stabilizatoare reglabile și amortizoare hidraulice. Sistemul de frânare era cu discuri ventilate iar direcția cu cremalieră. Încă de la prezentare, majoritatea jurnaliștilor auto și specialiștilor au considerat Lancia Stratos HF un automobil de exceptie. Între anii 1973-1975 au fost realizate 492 unități. Tot în 1973 are loc debutul în WRC iar în raliul Spaniei este obținută prima victorie cu pilotul Sandro Munari. În același an este obținut un important loc 2 în raliul Targa Florio cu piloții Munari și Andruet. În 1974 este prezentată versiunea Stratos de competiție având motor supraalimentat cu turbocompresor de tip KKK care dezvolta între 350 și 560 CP. Cu Stratos, Lancia câştigând titlul la WRC în 1974, 1975 şi 1976 cu pilotul italian Sandro Munari, precum şi campionatul european în 1976, 1977, 1979 şi 1980.
La Salonul Auto de la Frankfurt din 1973 este lansată varianta Beta Coupe. Dezvoltată pe platforma berlinei, Beta Coupe dispunea de o caroserie tip coupe cu un design original și atractiv în timp ce interiorul era personalizat și configurat după schema cu 2+2 locuri. Modelul era oferit cu două propulsoare cu 4 cilindri de 1.6 și 1.8L care grație unor îmbunătățiri furnizau 107 și 118 CP permițînd viteze maxime de 178 și 188 km/h.
Cu ocazia Salonului Auto de la Londra din 1973 este lansată a treia serie a modelului Fulvia Coupe care se deosebea prin unele retușuri la detalii atât al exterior cât și la interior. Au fost propuse 3 versiuni de echipare: bază, Montecarlo și Safari, toate disponibile cu propulsorul V4 de 1.3L(90CP). Până în 1976 au fost fabricate 25.334 unități plus 2.529 unități în versiune Montecarlo și 900 în versiune Safari.
La ediția din 1974 a Salonului Auto de la Geneva este lansată varianta Beta Spider. Dezvoltată de Pininfarina din varianta Beta Coupe și produsă de Zagato, Beta Spider dispunea de o caroserie de tip cabrio – targa având un roll bar cental integrat, acoperiș rigid și lunetă detașabile iar interiorul configuat după schema cu 2+2 locuri. Motorizările oferite erau aceleași de la Beta Coupe. La sfârșitul anului 1974, pentru varianta Beta Berlina este oferit un nou propulsor de 1.3L având distribuția cu un ax cu came lateral și alimentare cu carburator dublu corp Weber. Puterea dezvoltată era de 82 CP și permitea o viteza maximă de 160 km/h.
La Salonul Auto de la Geneva din 1975 sunt lansate variantele: Beta Montecarlo și Beta HPE (High Performance Estate). Beta Montecarlo beneficia de o caroserie cu un design original și ușor agresiv semnat de Pininfarina în timp ce interiorul avea un design specific și oferea două locuri. De la debut au fost propuse două variante de caroserie: coupe și spider, cea din urmă având acoperiș textil detașabil. Beta Montecarlo dispunea de un motor de 2L amplasat central transversal în fața punții spate având distribuție cu două axe cu came în chiulasă și alimentare cu carburator dublu corp Weber. Motorul dezvolta 118 CP și permitea o viteza maximă de 190 km/h în timp ce acc. 0-100 km/h era posibilă în 9.3 sec. Transmisia se realiza pe roțile din spate și era asociată cu o cutie de viteze manuală în 5 trepte. În varianta pentru export în SUA, modelul a purtat denumirea de Scorpion și avea echipat un motor de 1.8L(102CP) care imprima o viteza maximă de 180 km/h. În același an, Beta Montecarlo își face debutul în competiții, fiind echipată cu un propulsor V6 de 2.4L (286CP). Beta HPE dispunea de o originală caroserie de tip shooting break cu 3 uși și 5 locuri care oferea numeroase posibilități de configurare a interiorului. Motorizările oferite erau aceleași de la Beta Coupe.
În decembrie 1975 este lansată a doua serie a modelului Beta în variantele: Berlina, Coupe, Spider și HPE. A doua serie a modelului Beta a beneficiat de unele restilizări la detalii atât la exterior cât și la interior precum și de noi dotări opționale precum: instalația de aer condiționat, transmisia automată în 3 trepte, geamurile acționate electric, închiderea centralizată pentru portiere sau jantele din aliaj. În gama de motorizări, motorul de 1.8L este înlocuit cu cel de 2L care a debutat pe Beta Montecarlo. În funcție de variantă, propulsorul de 2L permitea viteze maxime cuprinse între 180 și 188 kn/h.
În iunie 1976 este prezentat modelul de clasă superioară Lancia Gamma ca succesor al modelelor 2000 și Flaminia. De la debut, modelul a fost oferit în două variante de caroserie: berlină fastback cu 4 uși și coupe cu 2 uși, ambele cu 5 locuri la interior și semnate de Pininfarina. Presa auto a apreciat la Gamma: design-ul elegant și ușor avangardist, finisările de calitate, confortul la rulare, ținuta de drum sigură, habitaclul și portbagajul spațioase. Modelul beneficia de soluțiile tehnice avansate precum: transmisia pe roțile din față, suspensia independentă de tip McPherson pe ambele punți, sistemul de frânare cu discuri ventilate în față, motoarele boxer cu blocul din aliminiu, rezervorul de combustibil amplasat sub bancheta spate pentru siguranta in caz de impact dar și de dotări de înalt nivel ca: servodirecția cu asistare variabilă, farurile cu reglare automată, retrovizoare exterioare cu reglaj electric sau volanul reglabil. Motoarele boxer aveau 4 cilindri, capacități de 2 și 2.5L distribuție cu un ax cu came în chiulasă și alimentare cu un carburator dublu corp Weber. Puterea maximă dezvoltată era de 120 și respectiv 140 CP permițând viteze maxime de 183 și 195 km/h. Tot în 1976 pentru modelul Beta Coupe este oferit propulsorul de 1.3L(82CP) care în acest permitea o viteză maximă de 166 km/h.
În toamna anului 1976, modelul de clasă mini Autobianchi A112 este exportat sub marca Lancia, acesta devenind modelul de bază.
În iulie 1978 este lansată a treia serie a modelului Beta în variantele: Coupe, Spider și HPE. A treia serie a modelului Beta a beneficiat de unele restilizări la exterior și la interior, îmbunătățiri la partea mecanică precum și de un echipament de dotări suplimentar. Tot în 1978 este semnat un acord de colaborare pentru dezvoltarea unor modele de clasă superioară, între grupul FIAT din care facea parte constructorul Lancia și producătorul suedez SAAB.
Cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din 1979, sunt lansate modelul de clasă compactă Delta și a treia serie a modelului Beta Berlina. Disponibilă cu o caroserie tip hatchback cu 5 uși și 5 locuri desenată de Giorgetto Giugiaro, Lancia Delta dispunea deː motorizări de 1.3L (75CP) şi 1.5L (85CP) amplasate transversal, transmisie pe roțile din faţă, suspensie independentă, sistem de frânare servoasistat cu discuri în față și tamburi în spate și direcție cu cremalieră. De la debut au fost propuse două versiuni de echipare: bază și LX. Mulțumită numeroaselor calități precum: unele inovații tehnice (suspensie spate de tip McPherson, bare de protecție realizate din fibră de sticlă și poliester care erau integrate în linia caroseriei, ștergătoare de parbriz cu 3 viteze, tablou de bord cu iluminare reglabilă), finisarea de calitate, confortul la rulare, ținuta de drum sigură, manevrabilitatea și dotările de înalt nivel oferite pentru clasa compactă(volan reglabil pe înălțime, cutie de viteze manuală cu 5 trepte, geamuri față acționate electric, ceas digital, retrovizoare exterioare cu reglare din interior), Lancia Delta reușea să câștige titlul de Maşina Anului 1980 în Europa și avea să devină un reper în clasa compactă și un succes comercial cu cele 100.000 unități în primii 3 ani. A treia serie a modelului Beta Berlina dispunea de o parte frontală complet redesenată, o planșă de bord de concepție nouă cu design avangardist, precum și de dotări noi. Între anii 1980 și 1982, modelul Delta este comercializat în Suedia și Norvegia sub denumirea de SAAB 600. Tot în 1979 este lansată a doua serie a modelului Beta Montecarlo care a beneficiat de un ușor facelift la exterior și interior precum și de dotări suplimentare.
La Salonul Auto de la Torino din 1980 sunt lansate varianta Beta Trevi și a doua serie a modelului Gamma. Beta Trevi reprezenta varianta cu caroserie berlină în trei volume cu 4 uși a variantei Beta Berlina. Beta Trevi era oferită în plus cu o motorizare de 2L alimentată cu injecție electronică Bosch L Jetronic și care dezvolta 122 CP imprimând o viteză maximă de 185 km/h. A doua serie Gamma se diferenția prin parte frontală redesenată, unele restilizări la detaliile de la exterior și interior. În același timp Gamma dispunea de dotări noi de confort iar motorul de 2.5L era alimentat cu injecție electronică Bosch L Jetronic. În 1980 cu modelul Beta Montecarlo echipat cu un propulsor cu 4 cilindri de 1.4L (480-540 CP) supraalimentat cu turbocompresor este câștigat campionatul mondial sport prototip, performanță obținută și în 1981.
În vara anului 1981 este lansată a patra serie a modelului Beta în variantele: Coupe, Spider și HPE. A patra serie beneficia de unele restilizări la exterior și la interior, îmbunătățiri la partea mecanică, dotări suplimentare iar gama de motorizări cuprindea și o variantă de 2L alimentată cu injecție electronică Bosch L Jetronic și care dezvolta 122 CP imprimând în funcție de variantă viteze maxime cuprinse între 185 și 190 km/h.. Tot în 1981 este stopată producția modelelor Beta Berlină și Beta Montecarlo, aceasta fiind de 194.916 și respectiv de 7.595 de exemplare.
La ediția din 1982 a Salonului Auto de la Torino este lansat modelul Lancia 037. Dezvoltat special pentru competiții de către departamentul Reparto Corse Lancia și Abarth, 037 dispunea de o caroserie de tip berlinetă cu două locuri semnată de Pininfarina și realizată din kevlar cu ranforsări din fibră de sticlă. Montată pe o structură tubulară din oțel, caroseria oferea un acces facil la partile mecanice multumita deschiderii ample ale partilor frontale si posterioare. Motorul era unul cu 4 cilindri în linie și era amplasat central longitudinal având capacitatea de 2L. Distribuția era cu două axe cu came în chiulasă, alimentarea cu carburator dublu corp Weber și supraalimentare cu compresor volumetric Roots. Puterea furnizată era de 205 CP (varianta de competitii dezvolta între 260 și 350CP) și permitea performanțe de top: viteza maximă 220 km/h și acc. 0-100 km/h în 6.2 sec. Transmisia se realiza pe roțile din spate și era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte plus un diferențial autoblocabil. Suspensia era intependentă pe ambele punți și era prevazută cu: brațe duble transversale, bielete oblice, arcuri elicoidale, bare stabilizatoare reglabile și amortizoare hidraulice. Sistemul de frânare era servoasistat și prevăzut cu discuri ventilate iar direcția cu cremalieră. În același an, modelul debutează în WRC în grupa B, iar conform regulamentului, pentru a fi omologat în competiții trebuiau construite minim 200 unități, Lancia constuind un număr de 262 de exemplare. În 1983, cu modelul 037 este câștigat campionatul mondial de raliuri la constructori fiind obținute 5 victorii.
În noiembrie 1982 sunt lansate: modelul Prisma, versiunea Beta Trevi Volumex și a doua serie a modelului Delta. Modelul Prisma reprezenta varianta cu caroserie berlină în trei volume cu 4 uși a modelului Delta și era oferită într-o nouă versiune dotată cu o motorizare de 1.6L(105CP), sistem de frânare cu discuri și oferită opțional cuː instalație de aer condiționat, servodirecție, trapă acționată electric, jante de 14 țoli din aliaj sau ștergătoare la faruri. Pentru versiunea cu motor de 1.5L era oferită opțional o transmisie automată cu 3 rapoarte. Beta Trevi Volumex avea echipat o motorizare de 2L supraalimentată cu compresor volumetric Roots – o premieră pentru un automobil de mare serie și care dezvolta 135 CP permițând performanțe sportiveː viteză maximă 191 km/h și acc. 0 – 100 km/h în 9.5 sec. Anul următor aceeași motorizare a fost oferită și pe variantele Beta Coupe și Beta HPE, versiunea purtând denumirea Volumex. A doua serie Delta beneficia de unele retușuri la exterior și interior, dotări noi de confort și o nouă motorizare de 1.6L(105CP) oferită exclisiv în versiunea de echipare GT dotată cu frâne cu discuri și echipată standard cu ː check control, închidere centralizată pentru uși, radio-casetofon, geamuri cu tentă fumurie, jante de 14 țoli din aliaj și banchetă spate fracționabilă. Motorul de 1.5L era propus în standard cu o cutie automată cu 3 rapoarte. Tot în 1982 este stopată producția variantei Beta Spider, acesta fiind de 8.594 exemplare și este lansat modelul de competiții LC 1/LC2 care a concurat în campionatul mondial sport prototip între anii 1982-1986 unde a obținut 6 victorii din 59 curse disputate.
În iunie 1983 este lansată a doua serie a modelului Beta Trevi care se deosebea prin unele restilizări la la exterior și interior. Pentru creșterea gradului de confort au fost introduse dotări noi precumː check control-ul, geamurile spate acționate electric, radio casetofonul sau tetierele pentru locurile din spate.
Cu ocazia edției din 1983 a Salonului Auto de la Frankfurt este lansată versiunea sportivă a modelului Delta, denumită HF (High Fidelity) și echipată cu un motor de 1.6L(130 CP) supraalimentat cu turbocompresor Garrett T3 care permitea o viteză maximă 195 km/h și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 8.7 secunde. Cu aceste valori, Delta HF era cel mai performant model de clasă compactă. Delta HF beneficia de sistem de frânare cu discuri și direcție servoasistată.
În iunie 1984, pentru modelul Prisma este disponibil o nouă motorizare diesel cu 4 cilindri de 1.9L(65CP) având blocul motor din aluminiu și alimentare cu injecție indirectă, fiind primul model Lancia echipat cu motor diesel.
La Salonul Auto de la Torino din 1984 este lansat noul model de clasă superioara denumit Thema și care înlocuia modelul Gamma fabricat în 22.054 de unități. Încă de la lansarea oficială, presa a considerat noua Thema ca pe un model foarte reușit, apreciindː soluțiile tehnice avansate (motoare amplasate transversal, transmisie față, suspensie față-spate de tip McPherson), finisările de calitate, performanțele ridicate, habitaclul și portbagajul spațioase sau dotarile numeroase de înalt nivel ( instalația de aer condiționat cu control electronic, kit instalație telefon, computer de bord, scaune față cu reglaj electric, încălzire și memorarea poziției, banchetă spate rabatabilă și fracționabilă, retrovizoare exterioare cu reglaj electric, tapițeria din piele Alcantara sau Poltrona Frau). Thema dispunea de o caroserie tip berlină cu 4 uși, elegantă și aerodinamică (CX: 0.32) semnată de Italdesign și care oferea 5 locuri la interior. Motoarele disponibile erau pe benzină cu 4 cilindri de 2L în varianta aspirată(115CP) și turbo (165CP), V6 de 2.8L (150CP) sau turbo diesel cu 4 cilindri de 2.4L(100CP). În standard era oferita o cutie manuala cu 5 trepte iar opțional pentru motorizarea V6 o cutie automata cu 3 trepte. Realizată pe o platformă dezvoltată în colaborare cuː Alfa Romeo, FIAT și SAAB, Thema avea unele elemente de structură și mecanice similare cu: Alfa 164, Fiat Croma și Saab 9000, dispunând de: suspensie față-spate independentă McPherson, sistem de frânare servoasistat prevazut cu discuri, cele din față ventilate și sistem antiblocaj ABS opțional și direcție cu cremalieră, servoasistată. Tot în 1984 este stopată producția modelelorː Beta Coupe, Beta HPE și Beta Trevi aceasta fiind de 113.623, 71.257 și respectiv 40.628 de exemplare.
În decembrie 1984 este prezentat modelul Delta S4. Dezvoltat special pentru competiții de către departamentul Reparto Corse Lancia și Abarth, Delta S4 dispunea de o caroserie de tip hatchback realizată din kevlar și ranforsată cu fibră de carbon. Montată pe o structură tubulară din oțel, caroseria oferea un acces facil la partile mecanice multumita deschiderii ample ale partilor frontale si posterioare. Motorul era unul cu 4 cilindri și era amplasat central longitudinal având capacitatea de 1.8L. Distribuția era cu două axe cu came în chiulasă, alimentarea cu injecție electronică Weber – Marelli, supraalimentarea cu turbocompresor KKK și compresor volumetric. Puterea furnizată era de 250 CP (varianta de competitii între 260 și 350CP) și permitea performanțe de top: viteza maximă 225 km/h și acc. 0-100 km/h în 6 sec. Transmisia era integrală permanentă cu 3 diferențiale și era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Suspensia era intependentă pe ambele punți și era prevazută cu: brațe de tip paralelogram, brațe transversale inferioare, arcuri elicoidale, bare stabilizatoare reglabile și amortizoare hidraulice. Sistemul de frânare era servoasistat și prevăzut cu discuri ventilate iar direcția cu cremalieră. În 1985 modelul debutează în WRC în grupa B, iar conform regulamentului, pentru a fi omologat în competiții trebuiau construite minim 200 unități. În sezoanele copetiționale din 1985 și 1986 cu modelul Delta S4 sunt obținute 5 victorii, Lancia clasându-se pe locul secund la constructori în 1986 și este câștigat campionatul european de raliuri din 1986 cu pilotul Fabrizio Tabaton.
La ediția din 1985 a Salonului Auto de la Geneva este lansat modelul de clasă mică Autobianchi Y10, care înlocuia modelul A112 și care era exportat sub marca Lancia.
În mai 1985, modelul Prisma este oferit cu o motorizare diesel de 1.9L supraalimentată cu turbocompresor KKK având intercooler. Puterea dezvoltată era de 80 CP și permitea o viteză maximă de 170 km/h. În octombrie 1985 versiunea Delta HF devine Delta HF Turbo, motorul acesteia dezvolta 140 CP, permițând o viteză maximă de 200 km/h.
La Salonul Auto de la Torino din 1986 sunt lansate versiunile sportive Thema 8.32 și Delta HF 4WD. Thema 8.32 avea echipat un motor V8 de 3.2L dezvoltat de constructorul Ferrari și care avea distribuție cu două axe cu came în chiulasă și 4 supape pe cilindru iar alimentarea cu injecție electronică Weber – Marelli. Motorul dezvolta 215 CP și permitea performanțe sportveː viteza maximă 240 km/h și acc. 0-100 km/h în 6.8 sec. fiind totodată cel mai performant automobil de serie cu transmisie față. Thema 8.32 se deosebea la exterior prin grila frontală cu design specific, jantele de 15 țoli din aliaj cu design elaborat și eleronul spate reglabil electric manual sau automat în funcție de viteză – o premieră pentru un model de serie, iar la interior prin planșa de bord cu design elaborat, volanul sport, finisările de lemn și piele precum și prin dotările de înalt nivel standard precumː climatizarea automată, scaunele față cu reglaj electric, încălzire și memorarea poziției, computer de bord, regulator de viteză, sistem electric de rabatare a tetierelor spate, tapițeria din piele Alcantara sau Poltrona Frau, radio casetofon stereo. Sistemul de frânare era prevăzut standard cu ABS, direcția dispunea de servoasistare variabilă (servotronic), iar suspensia dispunea opțional de amortizoare reglabile electronic cu două programeː sport și confort. Delta HF 4WD era dotată cu transmisie integrală permanentă care dispunea de 3 diferențiale și avea echipat un propulsor de 2L cu distribuție cu două axe cu came în chiulasă și alimentat cu injecție electronică Weber – Marelli. Grație, turbocompresor-ului Garrett T3, motorul dezvolta 165 CP și permitea un sprint de la 0 la 100 km/h în 7.8 sec. și o viteză maximă de 208 km/h. Delta HF 4WD se deosebea la exterior prin partea frontală cu 4 faruri rotunde și proiectoarele suplimentare, jantele din aliaj cu design elaborat și prin evacuarea dublă iar la interior prin planșa de bord cu instrumente suplimentare și volanul sport. Tot cu această ocazie sunt lansateː Prisma 4WD, Thema Station Wagon și Thema Limousine. Prisma 4WD beneficia de transmisie integrală permanentă care dispunea de 3 diferențiale și avea echipat un propulsor de 2L (115CP) alimentat cu injecție electronică multipunct Weber – Marelli. Performanțeː viteză maximă 184 km/h și acc. 0-100 km/h în 10.5 sec. Thema Station Wagon reprezenta varianta cu caroserie break a modelului Thema, aceasta având design-ul semnat de Pininfarina, responsabil inclusiv cu producția. Thema Limousine beneficia de o caroserie cu ampatamentul și lungimea majorate cu 30 cm precum și de dotări la interior de înalt nivel.
În mai 1986 sunt lansate a treia serie a modelului Delta și a doua serie a modelului Prisma, ambele beneficiind de unele restilizări la exterior și interior, îmbunătățiri la partea mecanică și dotări suplimentare. Tot acum motorizarea de 1.6L care echipa versiunile Delta GT, Delta HF Turbo și Prisma 1.6 era alimentată cu injecție electronică multipunct Weber – Marelli. În același timp este introdusă versiunea Delta Turbo Ds echipată cu motorul turbo diesel de 1.9L(80CP) de la Prisma.
În toamna anului 1986, departamentul sport Lancia în colaborare cu inginerii de la Abarth au demarat dezvoltarea variantei de competiții Delta HF 4WD de grupa A (SE Abarth 043) care urma să concureze în 1987 la grupa A a Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). Conform cerințelor WRC pentru ca modelul de competiție să fie omologat, era necesar o producție minimă de 5.000 de exemplare stradale. Motorul variantei de competiții dezvolta între 258 și 290 CP, contribuind cu succes la primele victorii și câștigarea Campionatului Mondial de Raliuri la constructori și la piloți cu Juha Kankkunen chiar de la ediția de debut din 1987.
La Salonul Auto de la Frankfurt din 1987 este lansată versiunea revizuită HF Integrale. La exterior, versiunea HF Integrale se deosebea de seria precedentă prin aripile față-spate evazate și capota comartimentului motor redesenată care dispunea de o priză de aer suplimentară. Această versiune beneficia de un nou turbocompresor Garrett T3 și de un intercooler majorat care ajutau motorul să dezvolte 185 CP. Mulțumită acestor îmbunătățiri, HF Integrale accelera de la 0 la 100 km/h în 6.9 sec. în timp ce viteza maximă era de 210 km/h. Varianta de competiție HF Integrale al carui motor dezvolta peste 300 CP a câștigat titlurile mondiale la constructori și piloți cu Massimo Biasion în anii 1988 și 1989.
Cu ocazia edției din 1988 a Salonului Auto de la Paris este lansată a doua serie a modelului Thema. Aceasta beneficia de o parte frontală redesenată, unele retușuri la exterior și interior iar la partea mecanică au fost aduse unele îmbunătățiri. Motorul pe benzină de 2L dispunea acum de distribuție cu 4 supape pe cilindru dezvoltând 150 CP în varianta aspirată și 185 CP în cea turbo, cel V6 de 2.8L era alimentat cu injecție electonică iar turbo diesel-ul de 2.4L este înlocuit cu unul de 2.5L care furniza 115 CP. În același timp au fost introduse dotări noi.
La Salonul Auto de la Geneva din 1989 este prezentată versiunea HF Integrale 16V care beneficia de numeroase îmbunătățiri: distribuție cu 4 supape pe cilindru, turbocompresor și intercooler ușor majorate, suspensie reproiectată, sistem de frânare cu discuri ușor majorate, jante cu pneuri mai late iar cuplul asimetric distribuia forța motrica la transmisie astfel: 47 la sută pe puntea față iar 53 la sută pe puntea spate. La exterior, HF Integrale 16V se deosebea prin capota comartimentului motor ușor înălțată și care dispunea de o priză de aer de dimensiuni majorate. Grație acestor îmbunătățiri, motorul furniza 196 CP și permitea un sprint de la 0 la 100 km/h în 6.1 sec. iar viteza maximă era de 215 km/h. Delta HF Integrale 16V în varianta de competiție al carui motor dezvolta peste 300 CP a câștigat titlurile mondiale la constructori în anii 1990 și 1991 și la piloți cu Juha Kankkunen în 1991.
În aprilie 1989 este lansat modelul Dedra ca succesor al modelului Prisma fabricat în 386.697 de unități. Lancia Dedra s-a remarcat încă de la debut prin caroseria atent studiată din punct de vedere aerodinamic (CX:0.29) și al siguranței oferite pasagerilor în caz de accident, design-ul exterior și interior ușor avangardist, finisarea de calitate, confortul la rulare, performanțele peste medie și dotarile de înalt nivel oferite precumː climatizarea automată, computer-ul de bord, scaunele față cu reglare electrică, tapițeria din piele Alcantara sau centurile de siguranță cu reglare pe înălțime. Dezvoltată pe o platformă realizată de grupul FIAT, Dedra era oferită în varianta de caroserie berlină cu 4 usi și 5 locuri, al cărui design a fost realizat de studioul IDEA din Torino. Ca motorizări au fost oferite 4 variante: 3 pe benzina cu 4 cilindri de 1.6L(90CP), 1.8L(103CP) și 2L(118CP) toate alimentate cu injectie electronică precum și un turbo diesel de 1.9L(90CP). Transmisia era asigurata in standard de o cutie de viteze manuala cu 5 trepte sau opțional pentru motorizarea de 2L de una automata în 4 trepte. Suspensia era independentă, sistemul de franare era servoasistat si prevazut cu discuri, ABS opțional iar direcția era cu cremaliera, servoasistată.
În mai 1990 este prezentată a patra serie a modelului Delta care se deosebea la exterior și interior prin unele restilizări iar la partea mecanică au fost aduse unele îmbunătățiri iar pentru sporirea gradului de confort au fost introduse dotări suplimentare.
În mai 1991, este lansată versiunea sportivă a modelului Dedra denumită HF Turbo și echipată cu propulsorul de 2L turbo care dezvolta 165 CP în versiunea cu tracțiune față și 180 CP în varianta cu tracțiune integrală care permitea performanțe ridicateː viteză maximă de 215 – 220 km/h și acc. 0-100 km/h în 7.8 și respectiv 8.1 sec. Versiunea cu tracțiune integrală dispunea de sistem de control al tracțiunii denumit Visco Drive 2000 și dispozitiv electronic de reglare a amortizoarelor cu două programeː sport și confort. La exterior versiunea Dedra HF Turbo se deosebea prin eleronul posterior vopsit în culoarea caroseriei iar la interior dispunea de planșă de bord cu instrumente digitale și scaune față cu design specific precum și de dotări suplimentare. În același timp modelul Dedra a beneficiat de noi niveluri de echipareː LE, LS și LX, dotări suplimentare de confort.
La ediția din 1991 a Salonului Auto de la Frankfurt este lansată versiunea HF Integrale 16V Evoluzione cunoscută și ca Evo. Aceasta a beneficiat la exterior de ample restilizări iar la interior au fost introduse scaune sport de concepție nouă realizate de firma Recaro și un volan sport Momo cu design nou. Tot acum a fost oferit în standard dispozitivul antiblocaj ABS iar opțional tapițeria din piele Alcantara, instalația de aer condiționat și scaunele sport Recaro Corsa. Grație unor îmbunătățiri, motorul dezvolta acum 210 CP și permitea performanțe apropiate de un model supersport: accelerație 0 – 100 km/h în 5.7 sec. și viteza maximă de 220 km/h.
În anul 1992, Lancia HF Integrale 16V Evoluzione în varianta de competiție al cărui motor dezvolta 350 CP a câștigat toate cele 8 etape din Campionatul Mondial de Raliuri, câștigând un titlu la constructori, 6 victorii fiind obținute de Didier Auriol și câte una de Juha Kankunen și Andrea Aghini. Lancia Delta Integrale este considerat cel mai de succes automobil de raliu care a concurat vreodată în Campionatul Mondial de Raliuri. Delta Integrale a câştigat Campionatul Mondial de Raliuri la constructori între anii 1987 şi 1992 (record absolut) şi titlul la piloţi în anii 1987, 1988, 1989 și 1991. A obținut în total 46 de victorii din 66 de participari la etapele din WRC între anii 1987- 1992.
Cu ocazia edției din 1992 a Salonului Auto de la Paris este lansată a treia serie a modelului Thema care a beneficiat unele restilizări la exterior și interior, îmbunătățiri la partea mecanică, în același timp au fost introduse noi niveluri de echipareː LE, LS și LX. Tot acum a fost introdus în premieră pe un automobil de producție italiană dispozitivul de protecție tip airbag pentru șofer, oferit opțional sau în standard în funcție de nivelul de echipare. Gama de motorizări a beneficiat de unele îmbunătățiri, astfel motorul pe benzină de 2L aspirat furniza acum 155 CP mulțumită și sistemului de conducte de aspirație cu lungime variabilă iar cel supaalimentat beneficia de sistem overboost cu două nivele și dezvolta 205 CP permițând un sprint de la 0 la 100 km/h în 7 sec. și o viteză maximă de 230 km/h. Motorul V6 de 2.8L (147CP) de concepție PRV este înlocuit cu un V6 de 3L(175CP) de origine Alfa Romeo care imprima o viteză maximă de 220 km/h și o acc. de la 0 la 100 km/h în 8.5 sec. În același an este stopată și producția versiunii sportive Thema 8.32, comercializată în 3.520 de unități.
După succesul comercial înregistrat cu prima generație a modelului Delta comercializată în 525.231 exemplare, la Salonul Auto de la Geneva din 1993 este lansată a doua generație a modelului din clasa compactă. Dezvoltată pe platforma modelului Dedra, noua Delta dispunea de o caroserie tip hatchback cu 5 uși și 5 locuri, al cărui design elegant a fost realizat de studioul IDEA din Torino. De la debut au fost propuse trei niveluri de echipareː LE, LS și LX iar printre dotările oferite se înumărauː airbag-ul pentru șofer, climatizarea automată, computer-ul de bord, tapițeria din piele Alcantara, retrovizoare exterioare cu reglare electrică și încălzite, radio cd-ul, instalația de spălare a farurilor sau centurile de siguranță pretensionate. Ca motorizări au fost propuse 4 variante cu 4 cilindri: 3 pe benzina de 1.6L (75CP), 1.8L(103CP), 2L oferit în două variante – aspirat (139CP) și turbo (186CP) toate alimentate cu injectie electronică, varianta de 2L având distribuție cu 4 supape pe cilindru precum și un turbo diesel de 1.9L(90CP). Versiunea sportivă a modelului a fost denumită HF Turbo și avea echipat motorul de 2L turbo (186CP) care permitea performanțe ridicateː viteză maximă 220 km/h și acc. 0-100 km/h în 7.5 sec. Aceasta se deosebea la exterior prin grila frontală cu design specific, aripile din față evazate, eleronul posterior și jantele de 15 țoli din aliaj cu design elaborat iar la interior prin scaunele față sport Recaro și volanul sport. Delta HF Turbo dispunea în standard deː diferențial autoblocabil și dispozitiv electronic de reglare a amortizoarelor cu două programeː sport și confort.
La Salonul Auto de la Torino din 1994 este lansat modelul Zeta. Realizată pe o platformă dezvoltată în comun de grupurile FIAT și PSA (Peugeot-Citroen), Zeta dispunea de o caroserie de tip monovolum atent studiată din punct de vedere aerodinamic (CX:0.33) având ușile spate culisante oferind la interior până la 9 locuri și numeroase posbilități de configurare inclusiv scaune individuale care se pliau și roteau la 180 de grade. Cu excepția unor detalii la exterior și interior, Lancia Zeta avea caroseria, elementele de structură și mecanice similare cu: Citroen Evasion, Fiat Ulysse și Peugeot 806 dispunand de: transmisie față, suspensie independentă în față de tip McPherson iar în spate cu brațe transversale, sistem de frânare servoasistat prevazut cu discuri, cele din față ventilate și sistem antiblocaj ABS și direcție cu cremalieră, servoasistată. Motorizările oferite pentru Zeta erau cu 4 cilindri, pe benzină de 2L turbo(147CP) și turbo diesel de 2.1L(109CP). Motoarele erau asociate în standard cu o cutie manuală cu 5 trepte.
La ediția din 1994 a Salonului Auto de la Paris sunt lansate modelul de clasă superioară Kappa și a doua serie a modelului Dedra oferită acum și cu caroserie break. Kappa înlocuia în gamă modelul Thema fabricat în 357.572 de exemplare și a fost apreciat pentruː soluțiile tehnice avansate, finisările de calitate, habitaclul și portbagajul spațioase, confortul la rulare, performanțele ridicate și dotarile numeroase de înalt nivel (airbag-urile frontale, climatizarea automată bizonală, amortizoare controlate electronic pe două nivele – Auto și Sport, computer de bord cu funcție infocenter, kit instalație telefon, direcția servotronic, sistemul anti-incendiu FPS, scaune față cu reglaj electric inclusiv tetierele, încălzire și memorarea poziției, retrovizoare interioară electrocromatică, tapițeria din piele Alcantara sau Poltrona Frau). Kappa dispunea de o caroserie tip berlină cu 4 uși, atent studiată din punct de vedere aerodinamic (CX:0.31) și al siguranței oferite pasagerilor în caz de accident care oferea 5 locuri la interior și care a fost realizată de studioul IDEA. Motoarele disponibile erau pe benzină cu 4 cilindri de 2L turbo (205CP), 5 cilindri de 2L (155CP), 2.4L (175CP) și V6 de 3L (204CP) toate având distribuție cu două axe cu came în chiulasă și 4 supape pe cilindru sau turbo diesel cu 5 cilindri de 2.4L(124CP). Motoarele permiteau viteze maxime cuprinse între 193 și 235 km/h. În standard era oferită o cutie manuala cu 5 trepte iar opțional pentru motorul V6 o cutie automată cu 4 trepte având 3 programeː Normal, Power și Ice. Pentru motorul de 2L turbo (205CP) era oferit în standard un diferențial autoblocabil. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri elicoidale și amortizoare hidraulice, în față era de tip McPherson iar în spate era de tipul cu brațe transversale și tiranți longitudinali. Sistemul de frânare era servoasistat fiind prevazut cu discuri, cele din față ventilate și ABS. De la debutul comercializării au fost propuse trei niveluri de echipareː LE, LS și LX. A doua serie a modelului Dedra care era disponibilă și în varianta de caroserie break denumită Station Wagon și realizată de carosierul francez Heuliez, a beneficiat la exterior și interior de unele retușuri iar la partea mecanică au fost aduse unele îmbunătățiri iar pentru sporirea gradului de confort și nivelul de siguranță au fost introduse dotări suplimentare.
În noiembrie 1994 este stopată producția versiunii Delta HF Integrale 16V Evoluzione, între anii 1986 – 1994 fiind fabricate 44.296 exemplare.
La Salonul de la Geneva din 1995 este lansată varianta de caroserie cu 3 uși a modelului Delta și care a fost denumită HPE. Delta HPE era oferită cu propulsorul pe benzină de 2L aspirat (139CP) și turbo (186CP) precum și cu cel turbo diesel de 1.9L(90CP). Aceasta se deosebea la exterior prin grila frontală cu design specific, aripile față – spate evazate, eleronul posterior și jantele de 15 țoli din aliaj cu design elaborat iar la interior prin scaunele față sport Recaro și volanul sport.
În ianuarie 1996 este lansat modelul de clasă mică Ypsilon care a înlocuia modelul Autobianchi Y10 și care era exportat sub brandul Lancia. Înca de la debut, modelul a fost apreciat pentruː numeroasele posibilități de personalizare a exteriorului și interiorului existând peste 100 de nuanțe de culori – o premieră mondială, finisările de calitate, confortul la rulare, manevrabilitatea, ținuta de drum sigură, dotările rafinate (tapițeria din piele Alcantara sau Connoly, comenzile pentru radio plasate și pe volan, reglaj electric pentru retrovizoarele exterioare, reglaj lombar penru scaunul șoferului, volanul regabil, trapa acționată electric) și care au contribuit la succesul comercial. Dezvoltat pe platforma modelului Fiat Punto, Lancia Ypsilon beneficia de o caroserie de tip berlină cu 3 uși și 5 locuri al carui design original și elegant cu forme eliptice a fost realizat de Centro Stile Lancia. Au fost disponibile 3 niveluri de echipareː LE, LS și LX iar gama de motorizări cuprindea 3 variate pe benzină cu 4 cilindri de 1.1L(55CP), 1.2L(60CP) și 1.4L(80CP), acestea fiind asociate în standard cu o cutie manulă cu 5 rapoarte iar pentru motorizarea de 1.2L erau propuse opțional o cutie manuală cu 6 rapoarte sau una robotizată tip ECVT. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri și bare stabilizatoare, în față de tip McPherson iar în spate era prevazută cu brațe longitudinale. Sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri în față și tamburi în spate plus ABS opțional. Direcția era cu cremalieră, servoasistată opțional sau standard.
În primăvara anului 1996, modelul Delta beneficiază de un ușor facelift fiind realizate unele retușiri la exterior și la interior, iar motoarele pe benzină de 1.6 și 1.8L aveau distribuție cu două axe cu came în chiulasă și 4 supape pe cilindru, puterile furnizate fiind cuprinse între 113 și 131CP. Aceleași motorizări au fost oferite și pe modelul Dedra. Tot acum au fost disponibile noi dotări de confort și siguranță.
Cu ocazia edției din 1996 a Salonului Auto de la Torino sunt prezentate variantele Kappa Station Wagon și Kappa Coupe. Kappa Station Wagon dispunea de o elegantă caroserie tip break realizată de Pininfarina și de suspensie dotată cu un sistem hidropneumatic Nivomat cu gardă la sol constantă. Kappa Coupe beneficia de o caroserie coupe cu 2+2 locuri elaborată de Centro Stile Lancia și fabricată de carosierul Maggiora. Pentru Kappa Coupe erau oferite motorizările pe benzină mai performante precum și dotări suplimentare de confort.
În vara anului 1997 pentru modelul Ypsilon sunt oferite noi versiuni de echipare iar motorul de 1.4L(80CP) este înlocuit cu unul de 1.2L(86CP) care dispunea de distribuție cu 4 supape pe cilindru.
La Salonul Auto de la Geneva din 1998 este lansată a treia serie a modelului Dedra care se deosebea prin unele retușuri la exterior și interior, o parte mecanică ușor îmbunătățită și dotări suplimentare pentru siguranță și confort.
La ediția din 1998 a Salonului Auto de la Torino este lansată a doua serie a modelului Kappa. A doua serie Kappa a beneficiat la exterior și interior de unele restilizări iar la partea mecanică au fost aduse unele îmbunătățiri. Pentru sporirea gradului de confort și nivelului de siguranță au fost introduse dotări noi, precumː sistemul de navigație, senzorii de parcare, cruise controlul, farurile cu xenon având orientare automată și airbag-urile laterale. În gama de motorizări au fost introduse două noi variante cu 5 cilindriː pe benzină de 2L turbo(220CP) și turbo diesel de 2.4L(136CP) cu injecție directă și tehnologie common rail. Pentru motorizările mai performante era oferită opțional o transnisie automată de tip secvențial cu 4 trepte denumită Comfortronic.În primăvara anului 1999 este stopată producția modelului Delta, acesta fiind comercializat în 138.980 de unități.
În iunie 1999 este lansat modelul Lybra ca succesor al modelului Dedra comercializat cu succes în 418.084 de exemplare. De la lansare, modelul a fost apreciat de către presa de specialitate pentruː designul rafinat atât la exterior cât și la interior, finisările de calitate, habitaclul spațios, confortul la rulare, ținuta de drum sigură și dotarile numeroase de înalt nivel (airbag-urle laterale față, climatzarea automată pe două zone cu sistem ce activa automat recircularea aerului, instalație audio HiFi Bose, sistem de navigație cu GPS, conexiune GSM și comenzi vocale pentru telefon, cruise control-ul, comenzile pe volan pentru radio CD, guri de ventilație pentru locurile din spate). Lancia Lybra dispunea de o caroserie elegantă și personalizată, atent studiată din punct de vedere aerodinamic (CX:0.31) și al cărui design a fost realizat de Centro Stile Lancia fiind inspirat din cel al modelelor Aurelia și Appia din anii ˈ50. De la debut, modelul a fost oferit în două variante de caroserieː berlină cu 4 uși și break cu 5 uși denumită Station Wagon, ambele cu 5 locuri și cu două niveluri de echipareː LS și LX. Ca motorizări au fost propuse 5 variante: 3 pe benzina cu 4 cilindri de 1.6L (103CP), 1.8L(131CP) și cu 5 cilindri de 2L (154CP) precum și două turbo diesel cu 4 cilindri de 1.9L(105CP) și cu 5 cilindri de 2.4L (135CP), ambele cu injecție directă și tehnologie common rail. Motoarele asigurau viteze maxime cuprinse între 185 și 210 km/h și erau asociate în standard cu o cutie manuală cu 5 trepte sau opțional pentru motorul de 2L de o cutie automată de tip secvențial cu 4 trepte denumită Comfortronic. Opțional era propus un sistem antipatinaj ASR. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri elicoidale, bare stabilizatoare și amortizoare hidraulice, în față era de tip McPherson iar în spate era de tipul cu brațe longitudinale ghidate de bielete. Sistemul de frânare era servoasistat fiind prevazut cu discuri, cele din față ventilate și ABS.
În toamna anului 1999 este realizat un facelift modelului Zeta concretizat prin unele retușuri la exterior și interior, o parte mecanică îmbunătățită și un echipament de dotări suplimentar pentru siguranță și confort. În același timp au fost oferite noi motărizări pe benzină de 2L (136CP) având distribuție cu 4 supape pe cilindru și turbo diesel de 2L(109CP) cu injecție directă și tehnologie common rail.
În octombrie 2000 modelul Ypsilon beneficiază de un ușor facelift fiind realizate unele retușiri la exterior și la interior, în același timp fiind introduse noi versiuni de echipare precum și noi dotări de confort și siguranță.
La începutul anului 2001 este stopată producția modelului Kappa, în total fiind fabricate 117.231 de exemplare din care 9.208 exemplare în varianta break și 3.271 în cea coupe.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 2001 este prezentat modelul Thesis ca succesor al modelului Kappa. Încă de la lansarea oficială, modelul a impresionat prinː design-ul rafinat și personalizat, soluțiile tehnice avansate, finisările de calitate, confortul la rulare, ținuta de drum sigură, habitaclul și portbagajul spațioase. De asemenea au fost apreciate și dotarile aplicate în premieră precum: sistemul multimedia cu televizor și navigatie cu ecran LCD de 7 inch, sistemul audio BOSE cu 11 difuzoare, cotieră spate cu telecomandă cu care putea controla sistemul audio și televizorul, scaunele față reglabile electric pe 10 direcții, inclusiv tetierele, 12 airbaguri, stopurile cu LED, farurile bixenon. pilot automat adaptiv, mașina accelerând și frânând în funcție de trafic, pastrând distanța față de alte automobile, suspensia pneumatică adaptivă Mannesmann Sachs ‘Skyhook’, climatizarea automată cu 3 zone și panou de control digital. Thesis dispunea de o caroserie tip berlină cu 4 uși cu stil neoclasic, atent studiată din punct de vedere aerodinamic (CX:0.31) și al siguranței oferite pasagerilor în caz de accident care oferea 5 locuri la interior și al cărui design realizat de Centro Stile Lancia era inspirat din cel al modelelor Aurelia și Flaminia. Motoarele oferite erau pe benzină cu 5 cilindri de 2L turbo (185CP), 2.4L (170CP) și V6 de 3L (215CP) toate având distribuție cu 4 supape pe cilindru precum și un turbo diesel cu 5 cilindri de 2.4L(150CP) denumit Multijet și având injecție directă și tehnologie common rail. Motoarele asigurau viteze maxime cuprinse între 215 și 235 km/h și erau asociate în standard cu o cutie manuală cu 6 trepte sau automată de tip secvențial cu 5 trepte denumită Comfortronic pentru motorul V6, opțional pentru celelalte variante cu 5 cilindri. În standard erau propuse sistemul antipatinaj ASR și sistemul de control al stabilității ESP. Suspensia era independentă de tipul cu brațe multiple, arcuri elicoidale, bare stabilizatoare și amortizoare hidraulice telescopice. Sistemul de frânare era servoasistat fiind prevazut cu discuri ventilate, ABS și repartitor electronic EBD. Direcția cu asistare variabilă era oferită în standard. În funcție de echipamentul de dotări oferit, Thesis era disponibilă în două versiuniː Executive și Emblema.
La începutul anului 2002 pentru modelul Lybra sunt disponibile noi versiuni de echipare și noi dotări iar motoarele turbo diesel dezvoltau acum puteri ușor superioare.
La ediția din 2002 a Salonului Auto de la Geneva este lansat modelul Phedra care înlocuia în gamă modelul Zeta comercializat în 22.014 de unități. Dezvoltată pe o platformă realizată în comun de grupurile FIAT și PSA (Peugeot-Citroen), Phedra dispunea de o caroserie de tip monovolum atent studiată din punct de vedere aerodinamic (CX:0.33) și al siguranței pasagerilor în caz de accident având ușile spate culisante și care oferea la interior până la 8 locuri cu numeroase posbilități de configurare. Cu excepția unor detalii la exterior și interior, Lancia Phedra avea caroseria, elementele de structură și mecanice similare cu: Citroen C8, Fiat Ulysse și Peugeot 807 dispunand de: transmisie față, suspensie independentă în față de tip McPherson iar în spate cu tiranți, sistem de frânare servoasistat prevazut cu discuri, cele din față ventilate și sistem antiblocaj ABS și direcție cu cremalieră, servoasistată. Din echipamentul de siguanță faceau parteː sistemele ASR și ESP și 6 airbag-uri. Motorizările disponibile erau pe benzină cu 4 cilindri de 2L (136CP) și V6 de 3L (204CP) precum și turbo diesel cu 4 cilindri de 2L(109CP) și 2.2L (128CP) ambele cu injecție directă, tehnologie common rail și filtru de particule. Motoarele erau asociate în standard cu o cutie manuală cu 6 trepte sau opțional de una automată cu control electronic având 6 trepte. Printre dotările de confort oferite merită menționateː climatzarea automată pe două zone cu sistem ce activa automat recircularea aerului, sistemul infotel Connect Nav + cu telefon GSM și sistem de navigație cu ecran LCD de 7 inch, trapa panoramică acționată electric, volanul multifuncțional sau deschiderea electrică cu telecomandă a ușilor culisante.
După succesul comercial cu prima generație a modelului Ypsilon comercializat în 802.605 de exemplare, la Salonul Auto de la Geneva din 2003 este lansată a doua generație a modelului Ypsilon. Dezvoltat pe platforma modelului Fiat Punto din a doua generație, Lancia Ypsilon beneficia de o caroserie de tip berlină cu 3 uși și 4 sau 5 locuri al carui design original și elegant cu accente retro a fost realizat de Centro Stile Lancia. De la debut modelul a fost propus în 3 niveluri de echipareː bază, Argento și Platino. Gama de motorizări cuprindea 3 varianteː pe benzină cu 4 cilindri de 1.2L(60CP) cu două supape pe cilindru, 1.2L(80CP) cu patru supape pe cilindru și 1.4L(95CP) cu patru supape pe cilindru precum și un turbo diesel de 1.3L(69CP) denumit Multijet având distribuție cu 4 supape pe cilindru, injecție directă, tehnologie common rail și filtru de particule. Motoarele erau asociate în standard cu o cutie manuală cu 5 rapoarte iar opțional era propusă o transmisie automată robotizată DFN(Dual Function) cu 5 rapoarte. Opțional erau propuse sistemele ASR și ESP. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri elicoidale și bare stabilizatoare, în față era de tip McPherson iar în spate era de tip cu roți conexe. Sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri ventilate în față și tamburi în spate plus ABS și EBD. Direcția era servoasistată electric și dispunea de funcția City care facilita manvrele la parcare. Încă de la debut, modelul s-a impus repede pe piață fiind apreciat pentruː designul rafinat, numeroasele posibilități de personalizare a exteriorului și interiorului, finisările de calitate, confortul la rulare, manevrabilitatea, ținuta de drum sigură și dotările de înalt nivel pentru clasa micăː 6 airbag-uri, climatizarea automată, trapa panoramică acționată electric, sistemul de navigație, Cruise Control-ul, tapițeria din piele Alcantara sau Connoly sau comenzile radio plasate și pe volan.
La începutul anului 2004, pentru modelul Thesis au fost oferite noi versiuni de echipare și noi dotări de siguranță și confort iar în gama de motorizări, motorul V6 de 3L este înlocuit cu unul V6 de 3.2L(230CP) care permitea o viteză maximă de 240 km/h și o acc. 0-100 km/h în 8.8 sec. iar turbo diesel-ul Multijet de 2.4L dispunea acum de 4 supape pe cilindru și furniza 175CP permițând o viteză maximă de 225 km/h și o acc. 0-100 km/h în 9.8 sec..
La Salonul Auto de la Geneva din 2004 este lansat modelul Musa. Modelul Musa dispunea de o elegantă și spațioasă caroserie de tip monovolum de dimensiuni compacte care oferea la interior 5 locuri și numeroase posbilități de configurare. Lancia Musa reprezenta o variantă mai luxoasă a Fiat-ului Idea cu care împărțea aceeași platformă tehnică dispunand de o finisare și dotări de înalt nivel precumː 6 airbag-uri, climatizarea automată, trapa panoramică acționată electric, sistemul de navigație cu ecran LCD de 7 inch, cruise control-ul, tapițeria din piele Alcantara sau comenzile radio plasate și pe volan. De la debut au fost propuse 3 niveluri de echipareː bază, Argento și Platino și 3 motorizări unul pe benzină cu 4 cilindri de 1.4L cu două sau patru supape pe cilindru (78-95CP) și două turbo diesel de 1.3L(69-90CP) și 1.9L (101CP) denumite Multijet având distribuție cu 4 supape pe cilindru, injecție directă, tehnologie common rail și filtru de particule. În standard era oferită o cutie de viteze manuală cu 5 sau 6 rapoarte iar opțional era propusă o transmisie automată robotizată DFN(Dual Function) cu 5 rapoarte. Opțional erau propuse sistemul antipatinaj ASR și sistemul de control al stabilității ESP. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri elicoidale și bare stabilizatoare, în față era de tip McPherson iar în spate era de tip cu roți conexe. Sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri ventilate în față și tamburi în spate plus ABS și EBD. Direcția era servoasistată electric avânf funcția City.
În 2005 este stopată producția modelului Lybra, aceasta totalizând 181.387 de exemplare.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 2006 este prezentată varianta cu facelift a modelului Thesis. Aceasta a beneficiat de unele retușuri la detalii, îmbunătățiri la partea mecanică și de dotări suplimentare precum vopseaua bicoloră. În același timp propulsorul turbo diesel Multijet de 2.4L dezvolta acum 185CP.
În toamna anului 2006 este realizat un facelift modelului Ypsilon, concretizat prin unele restilizări la exterior și interior, îmbunătățiri la partea mecanică, noi versiuni de echipare și dotări suplimentare precumː vopseaua bicoloră, sistemul MP3, dispozitivul vocal Blue&Me (Bluetooth). Tot acum a fost introdusă o nouă motorizare pe benzină de 1.4L(78CP) cu două supape pe cilindru disponibilă și în versiunea bifuel pe gaz iar motorizarea turbo diesel de 1.3L Multijet dezvolta acum 55, 90 și 105CP.
Începând din februarie 2007, firma Lancia este o divizie a lui Fiat Group Automobiles S.p.A, numele societății devenind Lancia Automobiles S.p.A.
La ediția din 2007 a Salonului Auto de la Frankfurt este lansat modelul Musa cu facelift care se deosebea prin unele restilizări la exterior și interior, noi versiuni de echipare concomitent cu noi dotări precumː farurile cu Led, sistemul MP3, dispozitivul vocal Blue&Me (Bluetooth) sau vopseaua bicoloră. Tot acum a fost introdusă o nouă motorizare turbo diesel Multijet de 1.6L (120CP) asociată cu cu o cutie de viteze manuală în 6 trepte.
În ianuarie 2008 este realizat un facelift modelului Phedra, concretizat prin unele retușuri la exterior și interior, îmbunătățiri la partea mecanică și dotări suplimentare. În același timp a fost oferită o nouă motorizare turbo diesel de 2L Multijet Twin Turbo (170 CP) asociată în standard cu o cutie manuală cu 6 trepte sau opțional de una automată secvențială cu 6 trepte.
După o pauză de mulţi ani în clasa compactă, Lancia revine cu a treia generație a modelului Delta, lansată la Salonul Auto de la Geneva din 2008. Cu noua Delta, Lancia inaugura pe scena auto un nou stil, extrem de sofisticat şi totodată, foarte dinamic şi modern. Design-ul, considerat de majoritatea specialiștilor unul revoluționar, îi conferea modelului o puternică imagine de marcă având partea frontală avangardistă iar partea din spate îmbina clasicismul cu liniile hightech, modernismul fiind accentuat de Led-urile utilizate atât pentru faruri cât şi pentru stopuri. Având o configuraţie hatchback, cei 4.5 m lungime şi 2.7 m ai ampatamentului contribuie la obținerea unui spaţiu interior extrem de generos, Delta rivalizeazănd cu berlinele medii superioare. Bancheta are spătarele înclinabile, pentru un confort cât mai bun pe distanțe lungi iar portbagajul are un volum care variază în funcție de culisarea banchetei. Interiorul beneficiază de dotări high-tech precum: 8 airbag-uri, climatzarea automată pe două zone, sistem de navigaţie cu ecran LCD, sistem MP3, dispozitiv vocal Blue&Me (Bluetooth), tapiâerie din piele Alcantara sau Poltrona Frau, acoperiş panoramic heliomat Granluce sau volan multifuncţional. Motoarele oferite sunt toate cu 4 cilindri dotate cu turbocompresor cu geometrie variabilă, pe benzină în două varianteː 1.4L Turbojet (120 şi 150CP) şi 1.8L Turbojet (200CP) cu injecție directă precum și trei variante turbo dieselː 1.6L Multijet (120 CP), 1.9L Multijet Twin Turbo (190CP) şi 2L Multijet (165CP). Cutiile de viteze oferite erau manuale, automate secvențiale Sportronic sau automate robotizate Selectronic, toate cu 6 rapoarte. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri elicoidale și bare stabilizatoare, în față era de tip McPherson iar în spate era de tip cu roți conexe. Sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri, în față ventilate plus ABS și EBV. Securitatea activă este îmbunătăţită prin noul sistem de control al stabilităţii Absolute Handling System, care aduce nou câteva funcţii inedite: LTF (Linearization Torque Feedback), prin care se conferă şoferului un control mai bun în curbe şi la viteză ridicată; TTC (Torque Transfer Control), care comandă electronic un diferenţial autoblocabil şi controlează efectul de subvirare; DST (Drive Steering Torque), direcţia activă dualdrive controlată eletronic, care anulează efectul de supravirare pe suprafeţele cu aderenţă redusă. Pentru confort era oferit opțional un sistem electronic de control al suspensiei (Reactive Suspension System), care contribuie la îmbunătăţirea controlului şi reducerea vibraţiilor pe suprafeţe deteriorate și “Driving Advisor”, care controlează direcţia, şoferului rămânându-i în sarcină dozarea frânei. Lancia Delta beneficiază de un vast program de personalizare, clienţii putând alege din peste 1.000 de combinaţii: de la jantele de 16″, 17″ sau 18″ până la cele 12 culori bi-ton exclusive. Lancia Delta este oferită în trei nivele de echipare (Argento, Oro şi Platino). Noua Delta este acum comercializată în Marea Britanie, Irlanda și Japonia sub brandul Chrysler.
În primăvara anului 2009 pentru modelul Musa sunt oferite noi versiuni de echipare, dispozitivul Start&Stop iar motorizarea pe benzină de 1.4L(78 CP) era disponibilă și în varianta bifuel pe gaz. Tot în 2009 este stopată producția modelului Thesis, aceasta totalizând circa 16.000 de exemplare.
La Salonul Auto de la Genea din 2011 sunt lansateː a treia generație Ypsilon care înocuia precedenta generație comercialiată în peste 600.000 unități, modelul de clasă superioară Thema și monovolumul Voyager. Dezvoltată pe platforma îmbunătățită a modelului Fiat 500, noua Ypsilon beneficia de o caroserie hatchback cu 5 uși având un design elegant și original cu aspect de coupe, asigurat de integrarea mânerelor portierelor spate în rama uşii, linia ascendentă a geamurilor încercând să-i confere dinamism. Interiorul putea fi customizat cu ajutorul a trei nivele de echipare numite Silver, Gold și Platinum, 16 tipuri de tapițerie, dintre care 4 în două tonuri, 6 tipuri de cusaturi, 14 culori exterioare (dintre care trei bicolore), 3 feluri de jante din aliaj și 3 motorizari – toate însumând peste 600 de variante posibile, astfel încat fiecare să-și realizeze mașina pe gustul său. Gama de motorizări cuprindea 3 variante, din care două pe benzină unul cu 2 cilindri de 0.9L Twin-Air Turbo (85CP) cu tehnologie Multiair și unul cu 4 cilindri de 1.2L(69CP) precum și un turbo diesel cu 4 cilindri de 1.3L Multijet (95CP). În standard era oferită o cutie de viteze manuală cu 5 sau 6 rapoarte iar opțional era propusă o transmisie automată robotizată DFN(Dual Function) cu 5 rapoarte. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri elicoidale și bare stabilizatoare, în față era de tip McPherson iar în spate era de tip cu roți conexe. Sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri ventilate în față și tamburi în spate plus ABS și EBD. Direcția era servoasistată electric și dispunea de funcția City. Toate versiunile de echipare dispineau standard deː ESP, ASR și Hill Holder, special creat pentru cei care au probleme cu plecarea din rampă, 4 airbag-uri și sistem Isofix. În funcție de versiune, lista de opționale numaraː sistemul multimedia Blue&Me – TomTom LIVE cu navigație, sistemul de asistență la parcare Magic Parking, climatizarea automată, sistemul Smart Fuel care elimina clasicul bușon de benzina, trapa panoramică acționată electric, farurile bi-xenon, stopurile cu LED, jantele pe 16 inch din aliaje ușoare sau volanul multifuncțional. Noua Ypsilon este acum comercializată în Marea Britanie, Irlanda și Japonia sub brandul Chrysler.
În urma achiziţionării din 2009 a grupului american Chrysler, de către grupul FIAT se poate spune că a început o nouă eră pentru marca premium a grupului italian, Lancia. O eră care, într-o primă fază, are la bază modele americane cunoscute, cum este cazul noilor modele Lancia Thema și Lancia Voyager care reprezintă variante îmbunătățite și adaptate piețelor din Europa ale modelelor Chrysler 300 și Chrysler Voyager care nu au avut vânzările preconizate. Lancia Thema beneficia de o elegantă și spațioasă caroserie cu 4 uși și 5 locuri care, mulțumită dimensiunilor generoase și dotărilor de înalt nivel putea concura în clasa de lux. La exterior, pe lângă grila frontală specifică mărcii Lancia se mai poate remarca spoilerul frontal restilizat precum și unele elemente restilizate. În interior, modelul beneficiază de finisări luxoase precum inserţiile din lemn scump, elementele cromate sau tapiţeria din piele exclusivistă Poltrona Frau. Sub aspect tehnic, cele mai imporante modificări se regăsesc la trenul de rulare şi la direcţie, modelul devenind mai agil şi mai manevrabil. Ca motorizări, sunt propuse un V6 pe benzină de 3.6L (292CP) din generaţia Pentastar și un turbo diesel V6 de 3L Multijet (190-239CP) de origine VM Italia. Transmisia se realiza pe roțile din spate sau integral pe toate roțile și era asigurată de o cutie de viteze automată secvențială cu 5 rapoarte pentru motorul turbo diesel sau cu 6 rapoarte pentru motorul pe benzină. Sistemul ESC de control al stabilității era standard. Suspensia era independentă de tip multibraț, sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri ventilate plus ABS și EBD iar direcția avea servoasistare controlată electronic. De la debut au fost propuse trei niveluri de echipareː Gold, Platinum și Executive. Ca dotări de siguranță oferite merită amintite cele 10 airbag-uri, tetierele active, farurile bi-xenon autoadaptive, sistemeleː Parkview Rear Back-Up Camera, Ready Alert Breaking, Rain Brake Support , Cross Path Detection, Blind Spot Detection sau Forward Collision Warning. Printre dotările de confort disponibile faceau parte sistemul Infotainment Uconnect cu numeroase funcții inclusiv ecran touch screen de 8.4 inch, sistemul multimedia Blue&Me – TomTom LIVE cu navigație sau sistemul audio stereo Alpine Electronics de 276 W.
Lancia Voyager dispunea de o caroserie tip monovolum de dimensiuni generoase care oferea la interior în funcție de configurație până la 8 locuri. La exterior, se deosebea de modelul american prin grila frontală specifică mărcii Lancia, spoilerul frontal restilizat precum, unele ornamente cromate precum și prin farurile bi-xenon și blocurile optice cu LED. În interior, modelul dispunea de finisări luxoase precum inserţii din lemn scump, elemente cromate sau tapiţeria din piele Nappa. În același timp au fost aduse unele modificări la trenul de rulare şi la direcţie, modelul devenind mai agil şi mai manevrabil. Conceput după soluția tehnică ˮtotul în fațăˮ, Voyager era oferit cu două motorizăriː un V6 pe benzină de 3.6L (283CP) din generaţia Pentastar și un turbo diesel V6 de 2.8L Multijet (163-177CP) de producție VM. Motoarele erau asociate cu o cutie de viteze automată secvențială cu 6 rapoarte. Sistemul ESC de control al stabilității era standard. Suspensia era independentă, sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri, în față ventilate plus ABS și EBD iar direcția avea servoasistare controlată electronic. La debutul comercializării au fost propuse trei niveluri de echipareː Gold, Platinum și Executive. Dotările de siguranță și confort erau similare cu ale modelului Thema iar în plus erau oferiteː un sistem DVD cu căști fără fir, scaune individuale incalzite, uși culisante comandate electric și al treilea rând de scaune care putea fi rabatat electric.
În primăvara anului 2011 este realizat un facelift modelului Delta care a vizat exteriorul, interiorul și nivelurile de echipare. În același timp propulsorul turbo diesel de 1.6L Multijet era oferit într-o versiune care dezvolta 105 CP.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 2012 este lansat modelul Flavia Cabrio care reprezenta varianta europeană modelului de clasă medie superioară Chrysler 200 Cabrio. Concepută după soluția tehnică ˮtotul în fațăˮ, Lancia Flavia Cabrio beneficia de o elegantă și spațioasă caroserie cu 4 locuri. La exterior, pe lângă grila frontală specifică mărcii Lancia se mai poate remarca spoilerul frontal restilizat precum și unele detalii restilizate iar la interior, modelul beneficia de finisări luxoase precum inserţiile din lemn, elementele cromate sau tapiţeria din piele Nappa. Sub aspect tehnic, cele mai imporante modificări se regăsesc la trenul de rulare şi la direcţie, modelul devenind mai agil şi mai manevrabil. Motorul oferit era unul pe benzină cu 4 cilindri de 2.4L(175CP) care era asociat cu o cutie automată secvențială cu 6 rapoarte și permitea o viteză maximă de 210 km/h și o acc. 0-100 km/h în 10.5 sec. Sistemul ESC de control al stabilității era standard. Suspensia era independentă, sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri, în față ventilate plus ABS și EBD iar direcția avea servoasistare controlată electronic. Flavia dispunea de un singur nivel de echipare, destul de generos care includea printre altele și: sistem Infotainment Uconnect cu numeroase funcții inclusiv ecran touch screen de 8.4 inch, sistemul multimedia Blue&Me – TomTom LIVE cu navigație, sistem MP3, climatizare automată, acoperiş rabatabil operat electric, scaune încălzite şi reglabile electric, faruri adaptive și sistem audio Boston Acoustics cu 6 difuzoare.
În vara anului 2012 este stopată producția modelului Musa, aceasta însumând 238.324 de exemplare.În toamna anului 2013 modelele Delta, Thema și Voyager au beneficiat de un ușor facelift, care a vizat exteriorul, interiorul și nivelurile de echipare, aceste noi versiuni fiind lansate cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din 2013.
În ianuarie 2014, președintele grupului FCA, Sergio Marchionne a anunţat într-o conferință de presă, că marca Lancia va fi oferită exclusiv pe piaţa din Italia şi că va avea un sigur model – Ypsilon. Discuţia despre viitorul Lancia a fost legată de planurile de viitor ale Grupului Fiat, care vizează o concentrare pe volume prin gamele Panda şi 500, în cazul mărcii care a dat numele grupului, respectiv o demonstraţie de excelenţă italiană pentru Alfa Romeo. Iniţial, Grupul Fiat intenţiona să lanseze noi modele în gama Lancia preluând noutăţile Chrysler şi aplicând sigla mărcii din Torino. Planul acesta avea rolul de a aduce lansări în gama respectivă şi de a susţine reprezentanţele actuale până la trecerea situaţiei economice dificile de pe piaţa din Europa.
În vara anului 2014 este stopată producția modelului Delta, aceasta totalizând 115.324 de exemplare. În același timp a fost stopată și producția modelelor Flavia Cabrio, Thema și Voyager.
La Salonul Auto de la Frankfurt din 2015 este prezentată varianta cu facelift a modelului Ypsilon. La nivelul designului, noul Ypsilon oferă o parte frontală modificată parţial. Dacă blocurile optice sunt aceleaşi, grila se schimbă cu una de dimensiuni mai mici, iar spoilerul frontal vine şi el cu o formă diferită. Cei care caută farmecul detaliilor vor observa şi că apar în gamă două noi nuanţe exterioare, Avorio Chic şi Blu di Blu. Modificări subtile şi la interior, mai ales la planșa de bord, nivel de culori, nuanţe şi detalii cromatice. Cea mai importantă noutate este însă cea a pachetului UConnect, pe care-l regăsim pe modelele Fiat de ultimă generaţie. Acesta vine cu un display central de 7 inch care comandă toate sistemele disponibile la bord, de la navigaţie la conexiunea Bluetooth. Motoarele disponibile pe Ypsilon trec la standardele Euro 6. Clienţii au la dispoziţie două unităţi pe benzinăː cu 4 cilindri de 1.2L (69 CP) aspirat şi cu 2 cilindri de 0.9L Twin Air Turbo (85 CP) şi unul turbo diesel de 1.3L Multijet (95 CP). În Italia, Lancia propune şi două motorizări specifice pieţei: GPL-benzină de 1.2L (69 CP) şi Metan-benzină de 0.9L Twin Air Turbo (80 CP).
Text: Auto Retro Passion
Foto: Lancia; Arhivă
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul Auto Retro Passion pentru mai multe informații AICI
