SUPERCARUL ITALO AMERICAN DE TOMASO PANTERA A SERBAT 50 DE ANI

15 noiembrie 2020
Comments off
196 Vizualizari
Previous Image
Next Image

info heading

info content


 

La ediția din urmă cu jumătate de secol a Salonului Auto de la New York era prezentat în premieră supercarul italo-american De Tomaso Pantera. Cu un astfel de nume, De Tomaso Pantera nu putea avea doar un design spectaculos și agresiv ci și performanțe de top. Cu o carieră de peste 20 de ani, Pantera a fost modelul alternativ într-un segment foarte disputant, cel al modelelor supercar, dominat de cei mai exclusivi și faimoși constructori auto italieni din regiunea Emilia Romagna.

Există un motiv pentru care regiunea italiană Emilia Romagna este considerată un Motor Valley italian, unde cele mai importante companii auto de modele super sport și motociclete sunt concentrate în această regiune. Și ce loc mai bun decât această regiune ar fi putut alege Alejandro De Tomaso, un antreprenor argentinian calificat care a reușit să dea viață ambițiilor sale pe piața auto italiană și nu numai.

Fondată la Modena în anul 1959, compania italiană De Tomaso a fost strâns legată încă de la debut de o colaborare cu concernul american Ford, care furniza platforme și motoare începând chiar cu primul model Vallelunga lansat în 1963. Succesul comercial al mărcii De Tomaso vine câțiva ani mai târziu odată cu lansarea modelului Pantera, un model supersport de înaltă performanță rezultată din sinergia mai multor companii satelit ale americanilor de la Ford. Modelul Pantera era echipat cu motoare Ford, beneficia de un design semnat de studiourile Ghia, în timp ce carosierul Vignale s-a ocupat de asamblarea sa. Dezvoltarea conceptului Pantera a fost solicitat cu tărie de către conducerea de la acea vreme al lui Ford, care, după experiența victorioasă de la Le Mans (1966-1969) cu modelul GT40, intenționa să exploateze colaborarea lui De Tomaso pentru a comercializa în Europa un model supercar care să preia schema cu motor amplasat central.

Din punct de vedere tehnic, șasiul tubular al modelului precedent Mangusta (1966-1970) a fost abandonat în cazul modelului succesor Pantera, în favoarea unuia autoportant pentru că, în acest caz modelul trebuia să fie produs în volume mult mai mari și, prin urmare, o soluție de acest tip ar fi fost prea costisitoare atât din punct de vedere al costurilor, cât și al timpilor de producție. Între anii 1969 – 1970, personalul din cadrul departamentului tehnic, a dezvoltat o caroserie monococă de tip berlinetta cu două locuri la interior, de dimensiuni și greutate relativ compacte (Lxlxh: 4.240×1.80x 1.100m, ampatament 2.515m, 1.390kg) sub conducerea unui tânăr inginer Gian Paolo Dallara. Aceasta beneficia de un stil modern și agresiv creat de Tom Tjaarda, care în acea perioadă lucra pentru studiourile Ghia.

Propulsia modelului era asigurată de o unitate V8 Ford Cleveland 351 de 5.763 cmc (echivalent cu 351 inch cubi) având distribuție cu un ax cu came central, alimentare cu un carburator Holley cu patru corpuri și care livra 330 CP. Performanțele obținute de motor, viteza maximă 270 km/h și accelerația 0 de la 100 km/h în 5.9 secunde, erau demne de un supercar contemporan. Motorul era oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, produsă în acest caz de ZF, capabilă să reziste la un cuplu foarte puternic. Având în vedere valorile importante ale puterii și cuplului, a fost adoptat pentru transmisie care era de tip tranaxle ( cu diferențialul, cutia de viteze și ambreiajul în bloc comun) un diferențial autoblocant. În cazul suspensiei, proiectanții italieni au optat pentru o schemă cu roți independente, brațe triunghiulare, arcuri elicoidale, bare stabilizatoare și amortizoare telescopice coaxiale pe ambele punți. Pentru sistemul de frânare a fost adoptată o soluție cu discuri ventilate Girling pe ambele punți plus servofrână iar pentru sistemul de direcție pentru unul de tipul cu cremalieră.

SUPERCARUL LAMBORGHINI DIABLO A DEBUTAT ACUM 30 DE ANI

Prezentarea modelului supersport italo-american a avut loc în 1970 cu ocazia Salonului Auto de la New York în timp ce comercializarea a demarat în primăvara anului 1971. Încă, de la debut, De Tomaso s-a făcut repede remarcat în special pe piața din SUA, datorită design-ului exclusiv, performanțelor de top, manevrabilității excepționale și a dotărilor premium, în primul an fiind comandate un număr de 1.007 unități. În primii patru ani de comercializare, constructorul italian De Tomaso a putut conta pe sprijinul oficial al lui Ford, care a comercializat modelul său în Statele Unite prin rețeaua de vânzări a brandului său Mercury. Estimările inițiale s-au dovedit a fi corecte, iar modelul supersport italian a înregistrat un bun succes. Între anii 1971-1974, 80% dintre exemplarele produse au fost vândute în Statele Unite, unde Ford cu acest model supersport având motor central și design tipic italian a încercat să rivalizeze cu Chevrolet-ul Corvette C3.

Spre deosebire de modelele concurente, De Tomaso Pantera dispunea de un interior atent studiat din punct de vedere ergonomic prevăzut cu planșă de bord dotată cu consolă centrală pe care erau poziționate comenzile sistemului de încălzire-ventilație, o parte din instrumentarul de bord și comenzile secundare. Pentru o notă de lux erau utilizate materiale pentru finisare de înalt nivel precum pielea pentru tapițeria scaunelor, planșa de bord, volanul și cromul în cazul multor elemente precum grila schimbătorului de viteze, marginile instrumentelor de bord sau comutatoarelor. Același lucru era valabil și pentru echipamentul de dotări opționale în care erau incluse: geamurile acționate electric, radioul, geamurile cu tentă fumurie, retrovizoarele exterioare personalizate sau antena radio.

Luna august al anului 1972 aduce lansarea versiunii Pantera L care se deosebea prin barele de protecție de dimensiuni generoase, necesare pentru noile reglementări de siguranță americane, în timp ce interiorul se evidenția prin noua planșă de bord și materialele pentru finisare mai rafinate precum și prin dotări suplimentare (geamuri acționate electric, volan cu 3 brațe din piele, radio FM). Un an mai târziu debuta versiunea Pantera GTS, caracterizată printr-un aspect exterior mult mai agresiv, având pasajele roților extinse pentru a găzdui jante și pneuri mai generoase și vopsea în două tonuri având capota față și partea inferioară în negru mat, subliniind astfel caracterul competițional al modelului. Mulțumită unor îmbunătățiri, motorul versiunii GTS reușea să dezvolte 350 CP și permitea performanțe ușor superioare: viteză maximă 280 km/h și accelerație 0-100 km/h în 5.6 secunde.

Supercar-ul De Tomaso Pantera a rivalizat cu cele mai renumite modele sport cu motor central, de la inovativul Maserati Bora echipat cu un motor V8, la Ferrari BB 365 GT / 4 și 512 dotate cu motoare boxer având 12 cilindri până la spectaculosul Lamborghini Countach propulsat de un puternic V12. Deși nu a putut concura în ceea ce privește dezvoltarea tehnică și blazonul, De Tomaso Pantera a compensat prestigiul inferior cu un preț de achiziție mai mic și performanțe ridicate. Cu toate acestea, trebuie spus că motorul Ford a fost foarte robust și a lăsat spațiu suficient de mare pentru a majora puterea. De Tomaso Pantera a fost extrem de apreciat de preparatorii de modele de competiție iar începând cu anul 1972, De Tomaso Pantera a început să obțină numeroase victorii în grupele 4 și 5 din Campionatul GT.

Vânzările modelului Pantera s-au menținut într-un ritm crescut până la criza petrolului din 1973 însă, producția modelului a scăzut drastic începând din 1974 iar Ford s-a retras din parteneriatul cu De Tomaso, cu o serie de consecințe negative previzibile în producția modelului Pantera. În primul rând, pierderea rețelei comerciale din Statele Unite, liniile de asamblare Vignale precum și colaborarea cu Ghia, care au dus în final la o creștere a prețului de vânzare.

ALFA ROMEO A SERBAT JUMĂTATE DE SECOL CU MODELUL MONTREAL

Alejandro De Tomaso încă mai credea în succesul comercial al modelului său și i-a cerut designerului Tom Tjaarda să creeze o versiune ușor îmbunătățită Pantera. Aceasta a fost prezentată la Salonul Auto de la Los Angeles din 1974 și beneficia de noi bare de protecție în conformitate cu noile standarde de siguranță și o restilizare a părții din spate care constituiau principalele diferențieri pentru Pantera II. Pentru a corespunde noilor norme de poluare din SUA, puterea motoarelor versiunilor L și GTS a fost diminuată la 270 și respective 285CP.  Rata de producție a scăzut de la 40 de unități pe săptămână în 1974 la 1 sau 2 unități pe săptămână în perioada următoare, cu un total de mai puțin de 300 de unități produse între 1975 și 1979 și mai puțin de 500 de unități în următorul deceniu.

După 1974, uzinele nord-americane Ford au încetat producția motorului Cleveland 351 iar constructorul De Tomaso a început să echipeze modelul său cu motoare produse în Australia, unde sucursala locală a companiei americane a continuat producția până 1984. Începând din anul 1986, modelul Pantera a fost echipat cu motorul V8 Ford Windsor 351 din producția SUA.

În anul 1979 sunt realizate unele mici îmbunătățiri de ordin stilistic atât la exterior cât și la interior dar și la echipamentul de dotări ( retrovizoare exterioare reglabile din interior, radio casetofon, antenă electrică).

În ciuda acestor dificultăți care au apărut de la mijlocul anilor ’70, Alejandro De Tomaso, ca de obicei, nu și-a pierdut speranța și a reușit să exploateze succesele sportive pentru a promova două noi versiuni derivate din Pantera GTS. Astfel, gama a fost extinsă în mai 1980 cu versiunea GT5 și în noiembrie 1984 cu versiunea GT5-S. Ambele au preluat look-ul variantelor de competiție, fiind dotate cu aripi evazate și elemente aerodinamice spectaculoase iar la la interior printr-o planșă de bord restilizată și scaune de concepție nouă. În cazul versiunii GT5, motorul dezvolta 300CP iar pentru GT5 S, acesta furniza 330CP. Performanțe: viteză maximă 270 și respectiv 280 km/h, accelerație 0 -100 km/h în 5.7 și respectiv 5.5 secunde.

Supercar-ul Pantera începea să simtă efectele vechimii conceptului său deja de la sfârșitul anilor ’80, dar fondatorul companiei nu dispunea de resursele financiare necesare pentru a dezvolta un model total nou. Designerul Marcello Gandini a fost solicitat să realizeze o restilizare profundă pornind de la configurația stilistică a modelului GT5-S (care se distingea prin pasajele roților integrate în caroserie și nu nituite ca GT5). Astfel, în 1991 a fost prezentată o nouă serie denumită Pantera Si, cunoscută și ca Pantera 90 și care făcea trecerea de la alimentarea cu carburator la cea cu injecție electronică. Îmbunătățirile de ordin stilistic au conferit modelului un look mai modern dat de liniile mai elaborate și în același timp mai agresive, noului eleron spate și a unui element aerodinamic poziționat la baza parbrizului. Interiorul se evidenția printr-o planșă de bord restilizată, scaune de concepție nouă și noi materiale pentru finisare. Din punct de vedere tehnic, precedentul motor a fost înlocuit cu un nou V8 de 4.9L (4.942 cmc) de origine Ford, același care era utilizat și pe modelul Mustang contemporan, dar în acest caz, profund îmbunătățit. Cu o nouă chiulasă, axe cu came, supape, pistoane și colectoare de admisie, creșterea puterii a fost de aproximativ 80 CP, crescând astfel de la 225 la 305 CP.

Pe baza modelului De Tomaso Pantera 90, a fost creat un exemplar special unic cu motor twin-turbo, comandat de un client britanic și denumit Pantera 200. Din ultima serie De Tomaso Pantera se estimează că au fost fabricate până în 1993 doar 41 de unități. Dintre acestea, un număr de 4 unități au fost oferite în varianta de caroserie targa cu acoperiș detașabil, realizate între anii 1993 și 1994 la carosierul Pavesi din Milano. Costul acestei transformări a fost, cel puțin, prohibitiv, fiind la jumătate din prețul de listă al unei variante de caroserie coupe. Producția totală a modelului De Tomaso Pantera a însumat 7.258 de unități.

Text: Auto Retro Passion

Foto: De Tomaso; Arhivă

Comments are closed.

December 04, 2020