SENZATIONALUL JAGUAR E-TYPE CELEBREAZA 60 DE ANI

4 martie 2021
Comments off
685 Vizualizari
Previous Image
Next Image

info heading

info content


 

În urmă cu 60 de ani, la Salonul Auto de la Geneva, constructorul britanic Jaguar a făcut senzație în față jurnaliștilor, vizitatorilor dar mai ales în rândul celor aflați la conducerea mărcilor concurente Aston Martin, Ferrari și Maserati prin prezentarea modelului sport E-Type. Modelul sport britanic, a fost considerat unul revoluționar datorită designului, soluțiilor tehnice, performanțelor și caracteristicilor de conducere fiind destul de avansat pentru acea perioadă. Un alt atu al modelului a fost prețul, care era mai mic decât al modelelor concurente și acest lucru a ajutat practic vânzările, care în cei peste 13 ani de carieră au ajuns la peste 70.000 de unități.

La mijlocul anilor ’50, conducerea Jaguar în frunte cu fondatorul acesteia Sir William Lyons, a demarat proiectul unui model sport care trebuia să înlocuiască în gamă seria de modele XK 120/140/150 lansată în 1948 și ale căror carieră se apropia de final. Responsabil cu proiectul viitorului model sport Jaguar a fost numit directorul tehnic William Heynes aflat în funcția respectivă încă din 1935 în timp ce designul a fost încredințat lui Malcolm Sayer care fusese angajat în septembrie 1950 în cadrul companiei britanice după ce anterior lucrase pentru compania de avioane Bristol fiind specializat pe aerodinamică. Anterior, cei doi colaboraseră excelent, aducându-și contribuția la dezvoltarea modelului de competiții C-Type care a câștigat edițiile din 1951 și 1953 ale cursei de anduranță de 24h de la Le Mans.

În anul 1953, William Heynes a proiectat un prim prototip denumit XKC 054/XP11 pentru a testa structura autoportantă. Pentru același prototip, Malcolm Sayer a proiectat o caroserie mai elegantă și de dimesiuni ușor mai mici, care a dezvălui practic calea către designul viitorului model sport denumit inițial XKE. Cu toate acestea, conducerea Jaguar a decis că este nevoie de un model nou pentru competiții și a creat modelul D-Type ca succesor al lui C-Type și cu un design inspirat din prototipul creat de Sayer. Din nou, munca a dat roade pentru Jaguar, care a câștigat cu modelul D-Type edițiile din 1955, 1956 și 1957 ale cursei de la 24h de la Le Mans, în ultimele două cu echipa privată Ecurie Ecosse.

Sub conducerea lui Heynes, lucrările propriu-zise pentru viitorul model sport au demarat în decembrie 1956. Primul prototip a fost finalizat în mai 1957 și a primit denumirea oficială de E-Type 1 Aluminium sau E1A. Acesta avea dimensiuni mai mici decât viitorul model sport de serie dar mai mari decât modelul competițional D-Type. Construcția sa a fost în mare parte derivată din modelul D-Type și beneficia de o structură monococă iar spre deosebire de D-Type, prototipul dispunea de suspensie spate independentă. Pentru propulsie, E1A utiliza o unitate cu 6 cilindri de 2.4L care a fost dezvoltată pentru modelul Jaguar MK I și care a debutat în 1955.

E1A a fost îndelung testat de către echipa de piloți de teste de la Jaguar, dar în mai 1958, Heynes a decis să împrumute E1A editorului revistei The Motor, Christopher Jennings, pentru o evaluare independentă. Jennings a fost impresionat de capacitatea mașinii de a parcurge distanțele rapid pe circuit, chiar și cu un motor care dezvolta doar 120 CP.

În același timp, Jaguar a construit un al doilea prototip numit E2A care semăna mai mult cu viitorul model pentru producția de serie și care a evoluat treptat din 1958, an în care Jaguar a început să lucreze și la proiectul Zenith, concretizat mai târziu în modelul de top MK X. Ambele modele aveau ca și caracteristică suspensia spate independentă proiectată de Bob Knight în doar 27 de zile, fiind un pariu cu șeful de la Jaguar, Sir William Lyons. Acest tip de suspensie va fi implementat cu mici modificări pe toate modelele de serie Jaguar până la începutul anilor ’90.

În iulie 1959, tehnicienii de la Jaguar au finalizat un al treilea prototip pregătit pentru teste. În 1960, publicul a putut să-și facă o viziune asupra stilului viitorului model sport de la Jaguar atunci când E2A sub formă de model de competiții a fost dezvăluit. Practic, E2A nu a fost un prototip al viitorului model E-Type, acesta fiind bazat atât din punct de vedere stilistic cât și tehnic pe modelul D-Type și a fost destinat să concureze în cursa de 24h de la Le Mans din 1960, unde a fost introdus de un entuziast și distribuitor american de Jaguar, Briggs Cunningham și care ulterior s-a retras din competiție.

Când producția modelului sport XK150 a încetat în octombrie 1960, lumea a așteptat cu sufletul la gură pentru a vedea ce model sport Jaguar ar putea veni ca un înlocuitor. La urma urmei, modelele de competiție C-Type și D-Type s-au dovedit destul de competitive și eficiente pe circuite iar fanii se așteptau ca viitorul model sport de serie să aibă un comportament sportiv și performanțe ridicate apropiate de modelele respective mai ales că predecesoarele modele din seria XK 140 și 150 au primit unele critici referitoare la comportamentul lor mai puțin sportiv.

Conducerea Jaguar avea planificată prezentarea oficială a noului model sport E-Type (inițial denumit XKE) la ediția din 1961 a Salonului Auto de la Geneva însă, înainte de aceasta, compania a oferit în avanpremieră celor două mari reviste auto săptămânale din Marea Britanie, Autocar și Motor, un exemplar din noul model pentru a fi testat și care avea numărul 9600HP. Aceste teste rutiere s-au dovedi a fi esențiale la debutul comercializarii lui E-Type, mai ales că un embargo asupra presei era în vigoare până la prezentarea efectivă a noului model sport. Jaguar avea deja pregătit un exemplar pentru standul companiei la salonul elvețian, dar s-a decis ca un alt exemplar din acest model era necesar pentru ca Sir William Lyons să-l prezinte personal presei.

JAGUAR C-TYPE CONTINUATION DUPĂ 70 DE ANI DE LA DEBUT

Astfel, la ora 7 pm în data de marți 14 martie 1961, pilotul de teste de la Jaguar, Norman Dewis, a plecat din Browns LaneCoventry (sediul central Jaguar) la volanul unui exemplar E-Type cu numărul 77RW. El a condus practic apropae toată noaptea, ajungând la Geneva, unde s-a oprit la distribuitorul local Jaguar pentru o cosmetizare, înainte de a merge la Parc des Eaux Vives pentru prezentarea oficială în fața presei de către Sir William Lyons.

Încă de la prezentarea oficială din 15 martie 1961, unde au fost prezenți un număr de circa 200 jurnaliști, exemplarul de Jaguar E-Type cu numărul 9600HP a provocat senzație datorită designului spectaculos, soluțiilor tehnice avansate, performanțelor ridicate anunțate și nu în ultimul rând prețului de bază de 2.196 lire sterline, care era considerabil mai mic decât modelele la fel de performante de la Aston Martin, Ferrari, Maserati și Chevrolet fiind similar cu cel al unor modelele mai puțin performante de la AC și Porsche. De fapt, la începutul carierei, modelul E-Type era chiar mai ieftin decât modelul XK 150 pe care îl înlocuia în gamă.

Modelul E-Type a fost inițial conceput și prezentat ca un coupe sport cu două locuri cunoscut în limbajul Jaguar ca „Fixed Head Coupé” sau pe scurt FHC și a fost urmat în gamă de varianta cabrio denumită „Open Two Seater” sau pe scurt OTS dotată opțional cu hard top, lansată la Salonul Auto de la New York din 1961 și dezvoltată în special pentru piața din SUA și varianta coupe cu 2 + 2 locuri având ampatamentul și lungimea extinse care a avut premiera la Salonul Auto de la Geneva din 1966. Modelul a fost fabricat oficial în trei serii diferite, denumite Seria 1, Seria 2 și Seria 3 dar entuziaștii și mulți experți recunosc, de asemenea, Seria 1 1/2, produsă între seria 1 și 2. Versiunile speciale au fost, de asemenea, prezentate într-un număr foarte limitat de exemplare precum versiunea Low Drag Coupe realizată într-un singur exemplar și E –Type Lightweight construită în doar 12 unități deși inițial erau planificate un număr de 18.

Modelul sport E-Type a fost considerat unul revoluționar atât pentru Jaguar cât și comparativ cu modelele sport concurente ale celorlalți constructori premium, având implementate soluții tehnice avansate precum: șasiul autoportant cu cadru frontal suplimentar în locul celui clasic format din lonjeroane și traverse utilizat de modelul predecesor XK, suspensia spate independentă prevazută cu arcuri elicoidale și amortizoare duble pe fiecare parte în locul schemei tradiționale cu axă rigidă și arcuri lamelare, suspensia față dotată cu brațe duble de tip patrulater deformabil și bare de torsiune, sistemul de frânare servoasistat și dotat cu discuri Dunlop, cele din spate fiind de tip „in board” poziționate la ieșirea din diferențial și testate îndelung în cursa de 24h de la Le Mans pe modelele C și D-Type precum și sistemul de direcție de tipul cu cremalieră.

Motorul aflat în echipare era unul cu 6 cilindri în linie din seria XK derivat din cel al modelului XK150, având o cilindree de 3.781 cmc, distribuție cu două axe cu came în chiulasă, alimentare cu trei carburatoare SU HD8 și care era capabil să dezvolte 265 CP asigurând performanțe destul de ridicate pentru perioada respectivă: viteza maximă 238 km/h și accelerație 0-100 km/h în 7.5 secunde. Transmisia se realiza pe roțile din spate și era asigurată de o cutie de viteze manuală MOSS cu 4 trepte având prima treaptă nesincronizată. Jantele standard erau cu spițe și fixate cu ajutorul unui prezon central.

Designul spectaculos și în același timp agresiv care era dominat de linii curbe grațioase și elegante, l-a impresionat inclusiv pe legendarul Enzo Ferrari care a definit modelul sport britanic ca fiind „Cea mai frumoasă mașină din lume”. Capota frontală lungă avea incluse aripile față laterale și se plia înainte pentru accesul la motor. Două perechi de fante de aer în partea de sus a capotei ajutau la răcirea motorului, iar acea supraînălțare centrală de pe capotă contribuia la o personalizare mai evidentă a designului. Farurile erau carenate iar luminile de poziție și indicatoarele de schimbare a direcției erau plasate deasupra barei de protecție cromate. Două rosturi cromate au flancat grila frontală ovală și au fost conectate printr-o bandă cromată care susținea micul logo circular Jaguar.

Portierele păreau lungi în comparație cu habitaclul restrâns și dotat cu un parbriz panoramic echipat cu 3 ștergătoare separate. Grupurile optice spate de mici dimensiuni și subțiri erau poziționate deasupra barei de protecție spate cromate. Cele două evacuări erau amplasate central sub locașul pentru plăcuța de înmatriculare, imprimau un look deosebit modelului Jaguar. Varianta coupe dispunea în premieră pentru un model din acest segment de un hayon generos dimensionat cu deschidere pe partea stânga, indiferent pe ce parte se afla poziționat postul de conducere iar în cazul variantei cabrio se găsea o capotă spate convențională.

Interiorul era sportiv atât ca concepție cât și ca stil, dispunând de o ambianță luxoasă dată de materialele alese pentru finisare precum pielea utilizată la tapițeria scaunelor sau panourile portierelor, lemnul în cazul volanului sau aluminiul pentru consola centrală și tunelul median. Scaunele aflate în dotare erau rotunjite și profilate fiind inspirate de la modelele de competiție. În spatele volanului de diametru mare cu trei brațe se aflau amplasate vitezometrul cu kilometrii totali și parțiali și turometru. În centrul planșei de bord finisată cu aluminiu se aflau butonul de pornire, butoanele pentru acționarea luminilor, comenzile și indicatoarele secundare. Pe partea dreaptă a planșei de bord se găsea amplasat un torpedou fără clapetă. Portbagajul oferea un volum considerabil și dispunea de o suprafață de încărcare plană. Pe lista dotărilor opționale erau incluse: radioul, oglinda retrovizoare exterioară, pneurile cu contur alb și antena radio.

Primele exemple, fabricate între 1961 și 1962, au fost definite ca flate floor, deoarece aveau o podea plană corespunzătoare sprijinului picioarelor, limitând oarecum spațiul disponibil. Ulterior, podeaua a fost modificată pentru a crește spațiul, însă a rămas destul de redus chiar și după această modificare.

În octombrie 1964 a fost realizată prima îmbunătățire a modelului. Motorul XK a fost complet reproiectat având acum capacitatea majorată de la 4.235 cmc și o creștere a cuplului de aproximativ 10%. Noul motor era oferit în combinație cu o nouă cutie de viteze Jaguar cu 4 trepte, complet sincronizată. La interior, această variantă îmbunătățită cu motor de 4.2 L beneficia de scaune mai confortabile de concepție nouă, cotieră centrală și planșă de bord finisată cu material din imitație de piele. În plus, la exterior pe hayon apărea inscripționat Jaguar 4.2 E-Type, în timp ce la varianta anterioară echipată cu motorul de 3.8L era scris doar Jaguar.

UN ADEVĂRAT LORD – JAGUAR XJ ANIVERSEAZĂ 50 DE ANI

În septembrie 1966 demarează comercializarea variantei coupe cu 2 + 2 locuri având ampatamentul și lungimea majorate cu 23 cm iar înălțimea majorată cu 5 cm. În același timp a fost propusă ca opțiune o cutie de viteze automată cu 3 trepte Borg-Warner Typ8 orientând acum modelul sport britanic mai mult spre caracteristicile unui gran turismo.

Seria 1 putea fi recunoscută la exterior prin câteva detalii precum: grila frontală de dimensiuni mai reduse (ușor majorată la varianta 4.2L), luminile de poziție și de schimbare a direcției poziționate deasupra barei de protecție, farurile carenate și cele două evacuări amplasate sub spațiul pentru plăcuța de înmatriculare din spate.

Anul 1967 aduce unele unele modificări de ordin stilistic atât la exterior cât și la interior care au condus la prima evoluție a modelului E-Type, definită neoficial Seria 1 1/2. Această variantă se diferenția la exterior prin absența carenajului de la faruri iar la interior prin prezența cotierelor de pe panourile portierelor, clapeta pentru torpedou și prin comutatoarele suplimentare de concepție nouă, toate întroduse în conformitate cu standardele de siguranță din SUA. În plus, varianta destinată pieței din SUA avea motorul alimentat cu două carburatoare Zenith-Stromberg în locul celor trei carburatoare SU HD8 pentru a se conforma reglementărilor anti-poluare, care au cauzat o pierdere considerabilă de putere și de cuplu. Astfel, puterea și cuplul aveau acum valori mai reduse de la 265 la 246 CP iar cuplul de la 283 la 263 Nm de unde a rezultat binențeles și o diminuare semnificativă a performanțelor. În același timp lista dotărilor opționale a fost extinsă cu trapa cu acționare manuală și oglinda exterioară de pe partea dreaptă. Între anii 1961 – 1967, prima serie a modelului a fost comercializată într-un număr de 38.419 exemplare.

În decembrie 1968 are loc lansarea Seriei 2 având numeroase modificări introduse în principal pentru a respecta standardele de siguranță din SUA, principala piață de comercializare a brandului britanic. Modificările aduse motorului, adoptate de întreaga gamă (europeană și americană), au fost deja realizate odată cu Seria 1 1/2 în versiunea de export SUA, când cele trei carburatoare SU HD8 au fost înlocuite cu două carburatoare Zenith-Stromberg pentru a se conforma reglementărilor americane anti-poluare. Celelalte modificări de ordin mecanic au vizat sistemul de direcție, coloana fiind pliabilă în caz de accident și dotată opțional cu servoasistare iar sistemul de frânare, îmbunătățit cu etriere Girling. Jantele metalice aflate în dotarea modelelelor contemporane XJ6 au fost oferite ca opțiune, în timp ce cele cu spițe erau de concepție nouă.

În același timp au fost introduse unele modificări estetice care au ″penalizat″ linia inițială a modelului. Astfel, farurile au fost majorate și dotate cu elemente cromate, indicatoarele frontale de schimbare de direcție au fost restilizate și plasate sub bara de protecție care a fost la rândul ei redimensionată. De asemenea, grila frontală a fost majorată pentru a face loc instalației de aer condiționat, oferită în premieră ca opțiune. Blocurile optice spate au fost înlocuite cu unele de concepție nouă mai mari și care erau amplasate sub bara de protecție care era acum modificată în dreptul compartimentului plăcuței de înmatriculare. În același timp au fost introduse lămpi de poziție laterale atât în față cât și în spate.

În interior, scaunele erau doate cu tetiere iar spătarele acestora dispuneau de reglaje, volanul era îmbrăcat în piele iar contactul a fost mutat pe coloana de direcție. În același timp, au fost introduse ca dotări standard: luneta cu sistem de degivrare la varianta coupe și oglinda retrovizoare interioară zi/noapte. Gama Seriei 2 includea variantele coupe și cabrio cu două locuri având ampatament normal precum și coupe cu 2+2 locuri având ampatament lung. Din această serie au fost fabricate în total 18.809 exemplare.

RANGE ROVER CELEBREAZĂ JUMĂTATE DE SECOL

În anul 1971 își făcea debutul Seria 3 pe care a fost introdus un nou motor cu 12 cilindri dispuși în V la 60 °. Unitatea de 5.343 cmc a fost derivată din cea a prototipului Jaguar XJ13 Sport cu motor central și a fost primul motor Jaguar complet nou din 1948. Noul motor avea distribuție cu două axe cu came în chiulasă și era alimentat cu două carburatoare Zenith-Stromberg. Cei 272 CP dezvoltați de motor asigurau la obținerea unor performanțe de înalt nivel: viteză maximă 245 km/h și accelerație 0-100 km/h în 7 secunde. În cazul Seriei 3, platforma cu ampatament lung a fost utilizată atât pentru varianta coupe cât și pentru cabrio în timp ce, la cea cu ampatament normal s-a renunțat.

La exterior au fost introduse o nouă grilă frontală cromată, o fantă de aerisire cu rol aerodinamic poziționată sub grila frontală, o evacuare formată din patru țevi, două ștergătoare de parbriz de dimensiuni mai mari în locul celor trei mai mici și pneuri mai late Dunlop E70 montate pe jante din oțel. Cu toate acestea, jantele cu spițe au rămas disponibile și majoritatea exemplarelor produse din Seria 3 au fost dotate cu ele.

La interior, volanul a devenit reglabil și au fost introduse opțional finisări din lemn pe planșa de bord și panourile portierelor. Frânele au fost îmbunătățite în conformitate cu greutatea mai mare a mașinii iar direcția servoasistată a devenit dotare standard. Echipamentul de dotări opționale a fost extins cu radioul având selectarea automată a posturilor și antena electrică.

În standard a rămas transmisia manuală cu 4 trepte iar opțional era propusă o nouă transmisie automată Borg-Warner Typ12 cu 3 trepte. Cadrul din față care susținea motorul a fost modificat pentru a se potrivi noii unități V12, mai lată decât precedentul ″6 în linie″ lucru care s-a reflectat și în lățimea ușor majorată a caroseriei. Această ultimă serie a modelului au fost produse un număr de 15.287 exemplare.

În iulie 1974, după 13 ani de carieră și aproximativ 72.520 de exemplare produse, Jaguar E-Type a ieșit din fabricație, ultimele 50 exemplare fiind în varianta cabrio toate de culoare neagră. În anul următor, modelul E-Type a fost înlocuit în gamă cu modelul XJ-S.

În anul 2004, revista Sports Cars International din SUA a plasat modelul sport britanic Jaguar E-Type pe primul loc în Top Sport Cars din anii ’60. Din anul 1996, un exemplar E-Type Cabrio din prima serie a intrat în colecția permanentă a Muzeului de Artă Modernă din New York, o recunoaștere care a mai fost acordată doar unui număr de 6 automobile.

Text: Auto Retro Passion

Foto: Jaguar; Arhivă

Comments are closed.

August 05, 2021