MANTA PRIMUL COUPE FAMILIAL DE LA OPEL A CELEBRAT 50 DE ANI

24 noiembrie 2020
Comments off
379 Vizualizari
Previous Image
Next Image

info heading

info content


 

În 25 septembrie 1970, un număr de 400 de jurnaliști din întreaga lume au fost invitați pentru un test drive cu Manta, cel mai recent model coupe de la Opel. Au existat două rute, „Maritime” și „Elveția”, care s-au potrivit perfect cu ecoul motoarelor modelului coupe german în timpul evenimentului. În comunicatul de presă al vremii era specificat: „În loc să facem un model existent învechit, mașina pe care o prezentăm astăzi se adaugă la gama noastră prin satisfacerea unei noi cereri a pieței” Flashback.

La mijlocul anilor ’60, odată cu lansarea modelului compact Kadett B, conducerea producătorului auto german Opel a sesizat destul de repede cât de mult se schimbă gama de modele în raport cu nevoile pieței. Mai mult, odată cu introducerea în 1966 a modelului din clasa medie superioară Rekord C, mai modern și mai confortabil decât modelul predecesor, s-a format un gol între acesta din urmă și Kadett B și care putea fi completat prin introducerea unui nou model intermediar, potrivit pentru cei care căutau un model mai spațios și mai performant decât Kadett B, dar mai ieftin decât Rekord C. Din acest motiv a fost demarat proiectul unui model din clasa medie care să fie dezvoltat într-un timp scurt și pentru a umple acest gol cât mai curând posibil.

În planurile conducerii de la Opel, acest nou model trebuia să fie oferit într-o gamă vastă de variante de caroserii: berlină, break și coupe, conform tradiției inaugurate cu modelele Kadett A și Rekord P2. Varianta coupe, era menită în special, să concureze modelul coupe de la Ford denumit Capri și lansat în 1969. În plus și din acest motiv, un coupe de clasă medie a devenit o necesitate pentru compania germană din Russelsheim. Pentru a accentua personalitatea viitorului coupe Opel, conducerea a decis să aplice o strategie diferită față de celelalte variante coupe Opel prezente în producție la acel moment și să dea un nume specific pentru noul său model sport. Pe lângă acest lucru, s-a dorit o diferențiere clară de restul gamei printr-o interpretare diferită și mai sportivă din punct de vedere stilistic decât cea a modelului Ascona A din care deriva precum și un nume nou.

Responsabil de a oferi un răspuns imediat ofertei comerciale a modelelor concurente, Opel Style Center și-a concentrat activitatea pe caracteristicile noului coupe de clasă medie, adică un habitaclu spațios pentru 4 persoane (spre deosebire de modelul GT contemporan, care era un coupe cu două locuri ), un design ușor agresiv și performanțe în concordanță cu cele ale rivalului Ford Capri, dar cu un preț competitiv în comparație cu coupe-urile mai sportive din aceeași categorie, precum: Alfa Romeo Giulia GT, Fiat 124 Sport Coupe și Lancia Fulvia Coupe.

Pentru demararea cât mai repede a noului proiect, designerii responsabili, Erhard Schnell și George Gallion, au eliminat proiectul anterior pentru un Kadett B Coupe, deoarece era considerat prea scump pentru acea categorie. Forma laterală, care a fost inspirată din școlile stilistice italiană și franceză, a fost prelungită spre partea din față pentru a da mai multă grandoare iar după doar patru săptămâni prima machetă de stil a fost finalizată și a fost imediat aprobată. La fel ca în cazul modelului Alfa Romeo Giulietta Sprint din anii ’50, producătorul din Russelsheim a decis, de asemenea, să prezinte publicului noul model în varianta coupe, la 25 septembrie 1970, înaintea variantei berlină a modelului Ascona A din care a derivate și care a fost prezentată pe 28 octombrie 1970.

Caracterizat printr-o configurație de tip coupe în trei volume cu 4 locuri la interior, un portbagaj vast de 500 dmc și dimensiuni specifice segmentului mediu (Lxlxh: 4.340×1.630x 1.360 m, amapatament 2.430 m), modelul Manta A avea o linie sinuoasă, legată în mod clar cea a primei generații Ascona, dar de care se deosebea prin plafonul coborât, luneta spate conectată lin cu plafonul în sine și cu portbagajul, pentru a obține o parte posterioară mult mai echilibrată și dinamică, a cărei amprentă sportivă a fost subliniată de partea din spate trunchiată, capabilă să descarce rapid fluxurile aerodinamice. În ansamblu, observând linia care, începând de la capătul capotei frontale, traversa parbrizul, plafonul și luneta pentru a se termina la capătul celui de-al treilea volum din spate, aceasta evoca în mod clar sinuozitatea tipică a mantei, fascinantul animal marin al cărui nume a fost împrumutat de modelul coupe de la Opel.

De asemenea, este interesant de observat cum numele „sting-ray”, care în engleză identifica rasa, a fost deja asociat cu cea de-a treia generație a celebrului Chevrolet Corvette, din care se pare că se dorea să se obțină un fel de continuitate între cele două modele, cel puțin în ceea ce privește denumirea. Dar diferențele nu au fost doar în aspectul general al caroseriei: partea frontală, de exemplu, diferită în mod clar de cea a Asconei datorită designului său ușor agresiv cu patru faruri rotunde, precum și la partea din spate, ale cărui blocuri optice duble circulare, au constituit un element de family feeling alături de modelul Opel GT contemporan precum și de cel al lui Chevrolet Corvette C3.

OPEL A SERBAT 120 DE ANI DE LA PRIMUL MODEL AUTO

Dacă exteriorul era unul personalizat, la interior, designul mai simplist al planșei de bord era în mare similar cu cel al modelului Ascona A, același lucru fiind valabil și pentru materialele pentru finisare și echipamentul de dotări standard în care erau incluse: centurile de siguranță în două puncte pentru locurile din față, geamurile spate tip custode și oglinda retrovizoare exterioară.

Din punct de vedere tehnic, Opel-ul Manta A beneficia de o arhitectură mecanică de tip tradițională, care în acei ani prevedea un motor frontal longitudinal și tracțiune pe roțile din spate, montate pe o structură portantă. Motoarele oferite erau deja testate pe alte modele din gama Opel, aveau 4 cilindri în linie, dispuneau de distribuție cu ax cu came în chiulasă și alimentare cu carburator inversat Solex sau Zenith. La debutul comercializării au fost disponibile un număr de trei motorizări: 1.584 cmc (motor 16N) cu 60 sau 68CP, 1.584 cmc (motor 16S) cu 80CP și 1.897 cmc (motor 19S) cu 90CP.

Motoarele erau asociate în standard cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte iar la cerere era propusă o cutie de viteze automată cu 3 trepte având convertor de cuplu și permiteau viteze maxime cuprinse între 150 și 170 km/h iar accelerația de la 0 la 100 km/h între 18.5 și 13 secunde. Suspensia era prevăzută cu arcuri elicoidale, bare antiruliu și amortizoare hidraulice telescopice, în față era de tipul cu brațe trapezoidale oscilante iar în spate o axă rigidă, brațe longitudinale și bară Panhard. Sistemul de frânare era servoasistat fiind de tipul mixt cu discuri în față și tamburi în spate în timp ce direcția era de tipul cu cremalieră.

Nivelurile de echipare disponibile la debut erau în număr de patru: bază cu un motor de 1.6L 60 sau 68 CP, L (Luxus) cu aceleași motoare ca și versiunea de bază, dar cu elemente cromate suplimentare la exterior și interior, capace de roți decorate, bare de protecție cu rosturi și dotări suplimentare (oglindă retrovizoare zi/noapte, ceas, brichetă, pneuri cu contur alb), S cu motor de 1.6L cu 80CP și aceleași specificații cu L și SR cu motor de 1.6L (80CP) sau 1.9L (90CP) având capota motorului negru mat, benzi adezive laterale negre, jante cu design specific, evacuare dublă și instrumente de bord suplimentare dar și un echipament de dotări extins (proiectoare suplimentare, tetiere, radio, antenă radio).

Mulțumită designului atractiv, prețului competitiv, manevrabilității excelente, habitaclului și portbagajului spațioase, Opel-ul Manta s-a impus repede în segmentul său în ciuda unei concurențe puternice venită din partea modelului Ford Capri oferit într-un număr mai mare de versiuni (5 versiuni cu motoare cu 4 sau 6 cilindri de la 1.3 la 3 litri și puteri de la 59 la 150 CP) sau Renault-ului 15 dar și a modelelor italiene consacrate: Alfa Romeo Giulia GT, Fiat 124 Sport Coupe și Lancia Fulvia Coupe.

Prima actualizare în cariera comercială a modelului Manta A a avut loc în mai 1971, când motorul de 1.9L a devenit disponibil și în combinație cu versiunile de bază și L. În luna martie a anului următor, gama s-a extins cu un motor de 1.2L având distribuție cu ax cu came lateral, care furniza o putere maximă de 60 CP și care era disponibil în două versiuni: bază și L. În același an, au fost lansate două versiuni speciale, denumite Holiday și Berlinetta, cea din urmă disponibilă cu motoarele de 1.6L (80CP) și 1.9L (90CP) și care dispunea finisări mai pretențioase (tapițerie din velur, inserții din imitație de lemn pe tabloul de bord și panourile portierelor și acoperiș acoperit cu vinil) dar și de dotări suplimentare (volanul îmbrăcat în piele sau tetierele față). Tot în anul 1972 sunt prezentate versiunile speciale realizate în serie limitată: Manta Turbo și Manta TE 2800. Prima, construită în 33 de unități a fost dezvoltată de preparatorul britanic Broadspeed și beneficia de un motor turbo de 1.9L care dezvolta 156CP și permitea performanțe ridicate: viteză maximă 215 km/h și accelerație 0-100 km/h în 7.6 secunde. Ce de-a doua, realizată în 79 de unități, a fost proiectată de firma belgiană Transeurop Engineering, dispunea la exterior de un kit aerodinamic special elaborat și avea în echipare un motor cu 6 cilindri de 2.8L (142CP) de la modelul Commodore care asigura o viteză maximă de 207 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 7.9 secunde.

În mai 1973, motorul 1.2 a fost eliminat temporar din gama modelului datorită solicitărilor reduse pentru acest motor dar va fi reintrodus un an mai târziu din cauza scăderii per total al vânzărilor care a avut loc odată cu venirea crizei petrolului. Între timp, la celălalt capăt al gamei, a fost lansată în acel an la Salonul Auto de la Frankfurt, versiunea sportivă GT / E, propulsată de unitatea de 1.9L dar care în acest caz era alimentată cu injecție mecanică și care reușea să dezvolte 105CP. În acest caz, motorul asigura un sprint de la 0 la 100 km/h în 11.5 secunde și o viteză maximă de 190 km/h. Această versiune se diferenția la exterior prin spoilerul frontal, partea din spate vopsită în culoarea neagră, retrovizoarele cu formă aerodinamică și benzile laterale diferite iar la interior prin volanul de concepție nouă și instrumentele de bord suplimentare care includeau și turometrul.

Un alt efect al crizei petrolului din gama Manta A a venit la începutul lunii ianuarie 1975, când toate motoarele, cu excepția motoarelor de 1.2 și 1.9L cu injecție, au suferit o ușoară scădere a puterii. Tot la începutul anului 1975 debutau la comercializare versiunile speciale Swinger care era realizată pe baza versiunii SR și GT-E Black Magic. Acestea au fost de fapt și ultimele actualizari pentru gama modelului coupe de la Opel înaitea stopării producției în luna iulie al aceluiași an după un total de 498.553 exemplare fabricate din care 175.454 au fost destinate pieței din SUA acolo unde modelul a fost comercializat sub numele de 1900 Sport Coupe.

A doua generație Manta B a fost dezvăluită în august 1975 concomitent cu a doua generație corespunzătoare a modelului Asconei B, cu care împărțea platforma tehnică, chiar dacă aceasta din urmă a reprezentat o evoluție a platformei generațiilor anterioare Ascona A și Manta A și, prin urmare, puține au fost diferențele, din punct de vedere tehnic. În schimb merită amintit faptul că, din punct de vedere structural, s-au făcut pași mari în ceea ce privește siguranța în caz de accident. Astfel, stâlpul central, de exemplu, a fost reproiectat și consolidat semnificativ, astfel încât să-l facă un adevărat roll bar care, în caz de răsturnare, avea rolul de a proteja ocupanții habitaclului. În același timp, structura portantă a caroseriei a fost rigidizată în general iar centrul de greutate al noului Manta B a fost redus semnificativ.

Gama de motoare, la debutul noului model, a urmat-o pe cea a lui Manta A în momentul ieșirii sale din producție și, prin urmare, era compusă din următoarele variante: 1.196 cmc (motor 12S) cu 60CP, 1.584 cmc (motor 16N) cu 60CP, 1.584 cmc (motor 16S) cu 75CP și 1.897 cmc (motor 19S) cu 90CP toate alimentate cu carburator și 1.897 (motor 19E) cu 105CP alimentat cu injecție. În standard era oferită o cutie de viteze manuală cu 4 trepte sau opțional una automată cu 3 trepte.

Dacă din punct de vedere tehnic au existat foarte puține inovații, din punct de vedere stilistic modelul a fost unul revoluționar comparativ cu generația precedentă. În acest caz caroseria nu mai era una de tip coupe fastback, ci una coupe în 3 volume cu o linie mai modernă, aerodinamică și elegantă, dar și mai puțin dinamică. Singura excepție ar putea fi partea frontală fără grila tradițională, înlocuită cu două fante de mici dimensiuni, mai puțin obișnuite dar deosebite și întâlnite la Vauxhall Cavalier (Opel-ul Ascona B pentru piața britanică). Farurile au devenit mai mari și cu o formă trapezoidală, în timp ce pentru grupurile optice din spate a fost adoptată o formă trapezoidală, mai alungită și cu expunere orizontală.

În cazul celei de-a doua generații Manta, lungimea caroseriei a fost majorată cu 10,5 cm, lățimea cu 4 cm, înălțimea redusă cu 3 cm în timp ce ampatamentul a crescut cu 9 cm contribuind la un spațiu interior îmbunătățit și la un confort sporit iar capacitatea rezervorului de combustibil a crescut, de asemenea, de la 46 la 50 de litri. Postul de conducere și instrumentarul de bord chiar dacă, nu foarte sportive, dar foarte raționale, au fost preluate de la modelul Ascona B. Nivelurile de echipare propuse la debutul comercializării au fost în număr de cinci: bază, L, Berlinetta, SR și GT / E, ultimele două cu elemente specifice la exterior și interior. De asemenea echipamentul de dotări a fost îmbunătățit cu noi opționale precum: trapa cu acționare manuală, ștergătoarele pentru faruri sau tapițeria din stofă.

Primul pas evolutiv din gama Manta B a avut loc în august 1976, când propulsorul de 1.6L și 75CP a fost înlocuit cu o variantă cu putere redusă a cunoscutului motor de 1.9L și care furniza doar 75 CP. În plus, gama a fost extinsă spre bază odată cu introducerea unității de 1.2L cu doar 55 CP. La începutul anului 1977, au existat actualizări tehnice privind rapoartele de transmisie a cutiei de viteze manuale cu 4 trepte. În luna august al aceluiași an, motorul de 1.9L cu injecție a fost înlocuit cu unul de 2L tot cu injecție și care livra 110CP fiind același motor utilizat cu succes în competiții pe modelul Kadett C GT / E. Acest motor, disponibil inițial doar pe versiunea GT / E, a intrat începând din octombrie și în dotarea versiunii Berlinetta. Concomitent cu introducerea unității de 2L (110CP) cu injecție, a fost propusă și o a doua variantă alimentată cu carburator și care furniza 100CP.

OPEL CELEBREAZĂ 50 DE ANI CU MODELUL SPORT GT

În mai 1978, este realizată o nouă actualizare în zona superioară a gamei, când motorul de 1.9L (90 CP) cu carburator a fost înlocuit cu o a treia variantă a motorului de 2L menționat anterior și care în acest caz dezvolta 90 CP. În luna octombrie al aceluiași an, are loc lansarea variantei de caroserie coupe-fastback dotată cu hayon. Comercializată sub denumirea de Manta CC (Combi-Coupe), aceasta era disponibilă cu aceleași motoare ca și varianta Manta coupe în 3 volume.

La începutul anului 1979, cele două unități de 1.2L au fost înlocuite cu o unitate de 1.3L (60CP) având distribuție cu ax cu came în chiulasă și alimentată cu carburator. În luna august al aceluiași an este operat un ușor facelift la exterior (spoiler frontal ușor restilizat, bare de protecție din material plastic de culoare negră, elemente de protecție laterale din cauciuc negru, retrovizoare de concepție nouă) și este îmbunătățit echipamentul de dotări opționale (jante sport din aliaj, geamuri cu tentă fumurie, centuri de siguranță pentru locurile din spate).

Anul 1980 aduce lansarea versiunii GT / J, derivată din versiunea GT / E, dar disponibilă în combinație cu noul motorul de 1.3L (75 CP) care a înlocuit în gamă motorul de 1.9L (75CP) sau de 2L (90CP). În plus, celelalte versiuni de echipare au beneficiat de un echipament de dotări mai complet.

La începutul anului 1981, versiunea de bază a fost înlocuită cu versiunea GT / J, care până atunci nu devenise încă o parte integrantă a gamei Manta și era considerată doar ca o versiune specială. În același an, în colaborare cu preparatorul german Irmscher, a fost dezvoltată versiunea Manta 400 (numai în varianta coupe în 3 volume) prezentată la Salonul Auto de la Geneva și dotată cu un motor cu 4 cilindri de 2.4L având distribuție cu 4 supape pe cilindru, îmbunătățit de Irmscher și destinat inițial numai pentru competiții. Acesta dezvolta 144CP în varianta de serie și 272CP în cea de competiții. Versiunea a fost fabricată într-o serie limitată de 245 unități și beneficia de un kit aerodinamic la exterior, sistem de frânare cu discuri ( în față ventilate), diferențial autoblocant și jante de 15 țoli cu pneuri mai late. Revenind la evoluția gamei, motorizarea de 2L (90CP) a fost scoasă din gamă la sfârșitul anului 1981.

În martie 1982, este realizat un facelift profund ce a vizat atât exteriorul cât și interiorul (bare de protecție integrate și vopsite în aceeași culoare cu caroseria, grilă frontală cu design nou, spiler frontal de mari dimensiuni, blocuri optice spate cu tentă fumurie, interior restilizat, planșă de bord cu noi elemente) precum și echipamentul de dotări opționale (cutie de viteze manuală cu 5 trepte, eleron, faruri halogene). În același timp gama de motorizări a fost modernizată prin introducerea unei noi motorizări de 1.789 cmc cu distribuție cu ax cu came în chiulasă, alimentat cu carburator și care dezvolta 90 CP. Acest motor a înlocuit vechiul motor de 2L de putere egală și care a fost scos din producție la sfârșitul anului precedent. În funcție de nivelul de echipare, modelul coupe de la Opel era propus acum în trei versiuni: GT/J, Berlinetta și GT/E, cea din urmă dispunea în standard de scaune față sport Recaro, eleron și radio.

În practică, introducerea în 1981 a modelului Ascona C dezvolta pe o platformă complet nouă cu tracțiune pe roțile din față și motoare poziționate transversal, nu a implicat dezvoltarea unei noi generații a modelului Manta, ci un facelift. În această configurație, coupe-ul Opel era cunoscut sub numele de Manta B2, în timp ce versiunea pre-restilizată este adesea denumită Manta B1. În acel moment, noua gamă de motorizări cuprindea un număr de 4 unități: de 1.297 cmc cu 75CP, de 1.798 cmc cu 90CP, de 1.979 cu 100CP alimentat cu carburator și de 1.979 cmc cu 110CP alimentat cu injecție. Toate aceste motoare au fost propuse pe ambele variante de caroserie iar cutia de viteze manuală cu 5 trepte a devenit standard numai din septembrie 1982 și în combinație cu motorul de 2L și 110 CP. Către finalul aceluiași an, la motorul de 2L (110CP) alimentarea cu injecție mecanică a fost înlocuită cu una electronică Bosch LE-Jetronic.

Către finalul anului 1983 versiunea GT/J este înlocuită cu versiunea GT și este introdusă versiunea specială i200 dotată cu un propulsor de 2L îmbunătățit de Irmscher pentru a atinge o putere maximă de 125 CP. Din această versiune au fost produse 3.074 de unități, dar următoarele versiuni au fost și mai rare, și anume i240, cu un motor de 2.4L (144CP) și i300 cu un motor de 3L (180CP) împrumutat din gama modelelor Senator / Monza. Acestea au fost doar câteva dintre versiunile personalizate și dezvoltate de Irmscher pe baza modelului Manta B.

În noiembrie 1984 versiunea GT/E este înlocuită cu versiunea GSI disponibilă doar în varianta coupe în 3 volume și care se deosebea la exterior prin jantele cu design eleborat și retrovizoarele exterioare aerodinamice iar în aprilie 1985 debuta versiunea specială GSI Exclusiv oferită cu doar două variante de culori (Monaco blu și Dakar gold) și care se se diferenția din punct de vedere stilistic prin grila frontală cu 4 fari rotunde, eleronul de mari dimensiuni și jantele cu stil personalizat.

În decembrie 1986 este scos din producție motorul de 1.3L (75CP) iar gama modelului se reduce la doar 3 versiuni: GT 1.8S, GSI și GSI Exclusiv.

În iunie 1987 este stopată fabricația variantei CC cu caroserie de tip coupe-fastback iar gama se restrânge la doar două versiuni: GSI și GSI Exclusiv. Un an mai târziu în august, producția modelului este sistată după o carieră de 13 ani și un număr de 742.389 exemplare, acesta fiind înlocuit în gamă către finalul anului 1989 cu revoluționarul model Calibra.

 Text: Auto Retro Passion

 Foto: Opel; Arhivă

Comments are closed.

January 15, 2021