În luna mai al acestui an s-au înplinit 70 de ani de la apariția primului model Lotus. Firma britanică Lotus având sediul la Hethel, Norfolk a fost fondată în anul 1952 de inginerul Antony Colin Bruce Chapman și este specializată în construcția de automobile sport cu performanțe de top, manevrabilitate exceptională și un raport excelent dintre greutate si puterea motorului. Mai jos vom incerca să prezentăm cele mai importante momente din istoria constructorului Lotus în al cărui logo sunt trecute la loc de cinste inițialele fondatorului: ACBC.
Născut pe data de 19 mai 1928 și absolvent al Colegiului Universității din Londra și având specializarea în inginerie structurală, Colin Chapman a contribuit decisiv ca designer, inovator și constructor în industria de automobile. Încă de la debutul carierei sale de inginer la firma British Aluminium, Chapman a dorit să realizeze modele sport performante folosind soluții tehnice inedite aplicate în premiera în acest domeniu fie că a fost vorba de monoposturi de Formula 1, modelede competiție sau modele de serie de serie. Mulțumită soluțiilor tehnice avansate folosite, Colin Chapman a reușit să promoveze modelele Lotus în domeniul competițiilor auto obținând rezultate notabile în timp ce modelele de serie relativ puține ca număr de exemplare sunt apreciate pe deplin doar de cunoscători și pasionați. Conform specialiștilor, în cariera sa, Colin Chapman a conceput aproximativ 90 de modele Lotus de competiție și de serie.
Pasionat de competițiile sportive cu motor încă din copilarie, Colin Chapman a hotărât din timpul studenției să participe la astfel de competiții cu un automobile dezvoltat chiar de el.
În 1948, încă student fiind, Chapman i-a startul într-o competiție locală de tip trial cu un automobil conceput de el și pe care la denumit Lotus MK I. Realizat pe baza unui șasiu de Austin Seven, Lotus MK I avea o caroserie tip roadster cu două locuri realizată dintr-o compoziție de aluminiu și montată pe un cadru de lemn în timp ce suspensia spate a fost modificată pentru a oferi o mai bună manevrabilitate iar motorul a fost ușor modificat pentru a dezvolta o putere mai mare respectiv 15CP. În același an, Chapman a continuat să modifice și să îmbunătățească performanțele Lotus-ului MK I. Mulțumită succeselor obținute cu Lotus MK I, Colin Chapman a continuat dezvoltarea și altor modele de competiție. Pentru că originalul Lotus MK I a fost achiziționat în 1950 și ulterior nu a mai fost găsit, a fost construită o replică identică al acestuia tot pe baza unui șasiu de Austin Seven.
În 1949 a fost finalizat modelul Lotus MK II care era dezvoltat pe un șasiu de Austin Seven și care dispunea de o suspensie față reproiectată și de o caroserie cu partea frontală rotunjită și atent studiată aerodinamic și care era montată pe un cadru tubular. Pentru acest model, Chapman a adaptat un motor cu 4 cilindri în linie de 1.2L și o transmisie manuală cu 3 trepte de origine Ford în timp ce suspensia spate de la Austin Seven a rămas nemodificată. În urma acestor modificări a rezultat un foarte reușit și competitiv automobil pentru competițiile de tip trial. Chapman a concurat cu Lotus MK II la astfel de competiții fiind sponsorizat de clubul Motor 750. Multumit de rezultatele obținute în competițiile de tip trial, Chapman a luat decizia să concureze și în competițiile desfășurate pe circuite. Un an mai târziu, el obține o importantă victorie la clasa unde a concurat pe celebrul circuit de la Silverstone. Din acel moment, Chapman s-a concentrat mai mult pe dezvoltarea de modele pentru competițiile desfășurate pe circuite fără însă a renunța la cele de tip trial.
Anul 1951 aduce finalizarea unui nou model denumit Lotus MK III și cu care Colin Chapman a concurat in Formula 750. Lotus MK III avea șasiul, motorul, cutia de viteze și puntea spate împrumutate de la Austin Seven, acestea fiind supuse unor modificări în limita regulamentului. Caroseria dispunea de două locuri, era realizată din aluminiu, cantărea doar 29.5kg si era montată pe un cadru tubular. La sfarsitul sezonului competitional din acel an ,Lotus MK III s-a dovedit a fi cel mai competitiv model de Formula 750 din Marea Britanie.
La 1 ianuarie 1952, Colin Chapman inființează împreună cu Michael Allen firma Lotus Engineering Company cu sediul la Hornsey iar Michael Allen va deveni principalul partener de afaceri. În același an este prezentat modelul Lotus MK IV conceput în special pentru competițiile de tip trial. Ca baza a fost ales același șasiu de succes de la Austin Seven fiindu-i ranforsată structura în timp ce caroseria a fost realizată din aluminiu. Pentru acest model a fost adaptat un motor cu 4 cilindri de 1.2L și o cutie de viteze în 3 trepte, ambele de producție Ford. Succesele obținute cu acest model au contribuit la consolidarea reputației lui Colin Chapman de excelent designer și inginer auto. După ce a construit câteva exemplare de modele pentru competiții de tip trial și pentru circuite, Chapman realizează în 1952 primul model de serie Lotus denumit MK VI. Acesta dispunea de o caroserie tip roadster realizată din aluminiu care era montată pe un șasiu tubular ultra lejer de doar 25kg. Suspensia față era independentă cu brațe transversale iar cea din spate semi-independentă de tip DeDion. Sistemul de frânare era prevăzut cu tamburi iar direcția cu melc globoidal și rolă. Motoarele disponibile pentru acest model erau de origine Ford având capacități de 1.2 și 1.5L; MG cu capacități de 1.25 și 1.5L precum și Coventry Climax de 1.1L. Propulsoarele erau oferite în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 3 trepte. Între anii 1952-1955 din modelul MK VI au fost realizate circa 110 de unități sub formă de kit-uri.
În 1954 este finalizat modelul de competiții MK VIII, construit în 7 sau 8 exemplare. Dezvoltat de Chapman care a fost asistat de Frank Costin specializat în aerodinamică, MK VIII a fost primul model de Lotus elaborat din punct de vedere aerodinamic fiind un precursor pentru viitoarele modelele. Lotus. MK 8 dispunea de o caroserie tip ″barchetta″ montată pe o structură ultra ușoară (doar 15kg) și avea echipat un motor de origine MG cu capacitatea de 1.5L îmbunătățit de Lotus să dezvolte 85CP și care era asociat cu o cutie de viteze cu 3 trepte. Suspensia față era independentă iar cea din spate de tip DeDion în timp ce sistemul de frânare era dotat cu tamburi, cei din spate fiind de tip ″in board″ amplasați la ieșirea semiaxelor planetare din cutia de viteze. Grație unei greutăți reduse (500kg) și a unui coeficient aerodinamic coborât, MK 8 reușea să atingă o viteză maximă de aproape 200 km/h. În același an, cu acest model, Chapman obține o importantă victorie pe circuitul de la Silverstone la clasa 1.500 cmc. În varianta cu motor Bristol cu 6 cilindri de 2L, modelul MK VIII a fost denumit MK X fiind construit în 7 exemplare.
În 1955 este prezentat modelul MK IX ca successor al modelului MK VIII. Realizat pe un șasiu îmbunătățit de Lotus MK VI, MK IX dispunea de o caroserie ″deschisă″ din aluminiu atent elaborată aerodinamic, semnată de Frank Costin și realizată de firma Williams&Pritchard Coachworks. Lotus MK IX a fost disponibil în diferite versiuni echipate cu motorizări de 1.1L(Climax Coventry), de 1.5L(MG și Connaught) și de 2L(Bristol). În același an este obținută o importantă victorie în cursa de anduranță de 12h de la Sebring(SUA) cu modelul MK IX și are loc debutul constructorului Lotus în cursa de anduranță de 24h de la LeMans(Franța) cu același model MK IX dar dotat cu sistem de frânare cu discuri, soluție tehnică extrem de rară la acea perioadă chiar și pe modelele de competiție. Din acest model au fost construite un număr de 30 de exemplare.
Anul 1956 aduce lansarea unui nou model denumit Eleven. Conceput și desenat de Colin Chapman și asistat de Frank Costin, modelul Eleven dispunea de o caroserie din aluminiu cu două uși și două locuri montată pe un șasiu tubular și era oferit cu două motorizari: de 1.1L produs de Climax Coventry și de 1.2L conceput de Ford. Suspensia spate era cu axă rigidă și arcuri lamelare iar sistemul de frânare era prevăzut cu tamburi. Versiunea de competiție ce concura în cursa de 24h de la LeMans era echipată cu un motor Climax Coventry de 1.5L, dispunea de suspensie spate semi-independentă DeDion, frâne cu discuri și cântărea numai 450kg. Tot în 1956, o versiune de competiție Lotus Eleven având o caroserie modificată de Frank Costin și pilotată de britanicul Stirling Moss a reușit pe circuitul de la Monza să înregistreze un record pe un tur cu o viteză maximă de 230 km/h. Anul următor, modelul beneficiază de unele modificări de ordin stilistic în timp ce suspensia față a fost reproiectată. Mulțunită victoriilor obținute pe clasa în cursele de la LeMans și Sebring precum și a celor 270 de exemplare construite în diferite versiuni între anii 1956-1958, Eleven a fost cel mai de succes model Lotus de până atunci.
În 1957 are loc lansarea modelului Lotus Seven ca succesor direct al modelului MK VI. Dezvoltat pe platforma îmbunătățită al lui MK VI, Lotus Seven dispunea de o caroserie tip roadster cu două locuri proiectată de Chapman și realizată din panouri de aluminiu. De la debut, Seven a fost disponibil cu un motor Ford de 1.1L care dezvolta 40CP. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 3 trepte motorul permitea o viteză maximă de 150 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 15 secunde. Spre deosebire de modelul pe care îl înlocuia, Seven dispunea de o suspensie față cu brațe duble transverasale suprapuse. Mulțumită unei manevrabilități excepționale și a unor performanțe bune, Lotus Seven a înregistrat un succes comercial notabil.
La Salonul Auto de la Londra din 1957 are loc lansarea modelului Elite. Cunoscut și sub denumirea de Lotus 14 ,acesta a fost primul model Lotus conceput special pentru utilizarea cotidiană și care utiliza soluții tehnice și de design folosite în industria aeronautică fiind considerat de majoritatea specialiștilor un automobil avansat tehnologic. Printre soluțiile tehnice avansate aplicate în premieră merită amintite: sistemul de frânare cu discuri, cele din spate de tip ″in board″ amplasate la ieșirea semiaxelor planetare din cutia de viteze și suspensia independentă din spate de tip McPherson care îngloba o nouă soluție tehnică denumită “Chapman struts”. Elite dispunea de o inovativă caroserie coupe cu două locuri realizată din fibră de sticlă cu material plastic ranforsat și montată pe un șasiu autoportant. Realizată de Peter Kirwan și asistat de Frank Costin, caroseria beneficia de un design ușor avangardist și de un excelent coeficient aerodinamic CX: 0.29. Motorul disponibil a fost unul de productie Climax Coventry realizat din aluminium cu cilindreea de 1.216 cmc și care dezvolta în funcție de versiune: 75, 83 sau 105CP. Acesta era oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte de producție MG sau ZF. Înca de la debut, modelul a fost apreciat pentru: manevrabilitatea excelentă, performanțele ridicate(varianta de vârf accelera de la 0 la 100 km/h în 11.5 secunde iar viteză maximă era de 190 km/h) și consumul redus de combustibil. Pe plan competițional cu Lotus Elite sunt obținute 6 victorii pe clasă în cursa de 24h de la LeMans între anii 1959-1964. În perioada 1957-1963 au fost fabricate un număr de 1.030 exemplare.
Tot în 1957 este finalizat modelul Lotus 12 special dezvoltat pentru Formula 2 și care cu mici modificări era eligibil și pentru a concura în Formula1. În ciuda unor soluții tehnice avansate folosite in premiera pe un astfel de model de competitie precum: suspensia spate independentă tip McPherson cu schema “Chapman struts”, cutia de viteze cu 5 trepte sau frânele cu discuri, modelul nu a obținut rezultate notabile.
În 1958, Colin Chapman înființează o primă echipă oficială pentru a concura in Formula 1 în timp ce debutul are loc în același an cu modelul Lotus 16 pilotat de britanicul Graham Hill în Grand Prix-ul Franței. Monopostul Lotus 16 avea în dotare motoare de concepție Coventry Climax cu 4 cilindri și capacități de 1.5, 2. 2.2 și 2.5L associate cu o cutie de viteze manual secvențială ″Queerbox″ cu 5 trepte plus un diferențial ZF cu alunecare limitată. Suspensia față era independentă prevăzută cu brațe duble transversale iar cea din spate independentă cu schema “Chapman struts” în timp ce sistemul de frânare era prevăzut cu discuri. În același an are loc lansarea modelului Lotus 15 dezvoltat în special pentru Formula 2 dar și pentru unele grand prix-uri din grupa 4. Modelul beneficia de o caroserie tip ″barchetta″ cu două locuri semnată de Chapman în colaborare cu firma Williams&Pritchard și care era realizată din aluminium și montată pe un șasiu tubular. Modelul avea implementate soluții tehnice avansate precum: transmisie transaxle(cutia de viteze, diferențialul și ambreiajul formau un grup comun), cutie de viteze manuală cu 5 trepte secvențială ″Queerbox″, suspensie spate independentă cu schema “Chapman struts” și frâne cu discuri, cele din spate de tip ″in board″. Motoarele din dotare erau de concepție Coventry Climax cu 4 cilindri de 1.5, 2, 2.2 și 2.5L care dezvoltau puteri cuprinse între 141 și 220CP. Cu aceste model sunt obținute numeroase victorii cele mai cunoscute fiind cele din Australian Tourist Trophy din 1960 și Grand Prix-ul de la Macau din 1961. Între anii 1958 – 1960 din acest model au fost construite 28 de exemplare.
În 1959 demarează lucrarile unui nou sediu și a unei noi fabrici la Cheshunt, Hertfordshire. Tot în acel an se inființează grupul de firme Lotus Group of Companies format din Lotus Car Limited și Lotus Components Limited specializate atât pe dezvoltarea și producția de modele de serie cât și celor de competiție.
În 1960 este prezentată Seria 2 a modelului Seven care beneficia de unele îmbunătățiri de ordin tehnic(motor de 1.3L de producție Ford, cutie de viteze cu 4 trepte și sistem de frânare cu discuri în față) și este obținută prima victorie în Formula 1 la Monte Carlo de către pilotul britanic Stirling Moss aflat la volanul monopostului Lotus 18 echipat cu motor Coventry Climax de 2.5L și cutie de viteze secvențială cu 5 trepte. Aceeași performanță este obținută de Moss un an mai târziu în același Grand Prix.
În 1962 are loc lansarea modelului Elan ca succesor direct al modelului Elite. Modelul s-a făcut repede remarcat datorită soluțiilor tehnice avansate implementate precum: farurile escamotabile (o premieră pentru un automobil de serie), șasiul cu structură centrală și realizat din oțel, caroseria atent elaborată din punct de vedere aerodinamic, direcția cu cremalieră dar și prin design-ul ușor avangardist, manevrabilitatea excelentă și performanțele ridicate. De la debut, modelul a fost disponibil în varianta de caroserie tip roadster cu două locuri proiectată de Colin Chapman și echipat cu un motor dezvoltat de Lotus cu 4 cilindri în linie de 1.6L având distribuție cu două axe cu came în chiulasă, alimentare cu carburator dublu corp Weber și care dezvolta 100CP. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte, motorul permitea o viteză maximă de 180 km/h și o accelerație 0 – 100 km/h în 9.5 secunde. Din 1963 pentru Elan a fost oferit opțional un hard top iar în 1965 este lansată varianta de caroserie coupe. Versiunea de competiție a fost denumită Lotus 26R și a obținut unelele succese notabile.
În 1963 este prezentat revoluționarul monopost de Formula 1, Lotus 25. Acesta dispunea în premieră pentru un model de Formula 1 de: motor amplasat central, șasiu autoportant realizat din aluminium și un design atent studiat din punct de vedere aerodinamic. Modelul avea echipat un motor V8 de 1.5L produs de Coventry Climax și care era asociat cu o cu o cutie manuală cu 5 trepte. La volanul acestui monopost, pilotul scoțian Jim Clark a reușit sapte victorii în acel sezon competițional obținând titlul de campion mondial la piloți iar pentru Lotus la constructori.
Tot în acel an este lansat Ford Lotus Cortina MKI, o versiune sportivă a Ford-ului Cortina fabricat în Marea Britanie. Acesta dispunea de o suspensie spate de concepție nouă complet diferită de cea a modelului de serie, un sistem de frânare servoasistat cu discuri față Girling și un motor Lotus de 1.6L cu două axe cu came în chiulasă care dezvolta 105 CP. Oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte, motorul permitea o vitează maximă de 170 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 10.5 secunde. Modelul se deosebea prin unele detalii specifice și era disponibil exclusiv în varianta de caroserie cu două uși care avea incorporate unele elemente realizate din aluminiu. În 1963, la volanul unui Lotus Cortina în varianta competițională, pilotul Jack Sears a câștigat capionatul British Touring Car iar în 1964, cu același model, pilotul Jim Clark a obținut aceeasi performanță. În perioada 1963-1966 au fost fabricate un număr de 3.306 exemplare.
În 1964, constructorul britanic își face debutul în campionatul american Indy Car cu modelul Lotus 33, reușind să câstige trei Grand Prix-uri în acel sezon.
În 1965, pilotul Jim Clark câștigă șase Grand Prix-uri în Formula 1 la volanul monopostului Lotus 33(o evoluție a modelului Lotus 25, dotat cu motor V8 de 1.5 și 2L concepute de BRM) obținând un nou titlu de campion mondial la piloți si unul pentru Lotus la constructori. În același an, Jim Clark obține o importantă victorie cu monopostul Lotus 43 în cursa de 500 mile de la Indianapolis(SUA).
Anul 1966 aduce prezentarea modelului Ford Lotus Cortina MK 2 care era oferit exclusiv în varianta de caroserie cu două uși având unele detalii și dotări specifice. Modelul beneficia de o suspensie și un sistem de frânare îmbunătățite și era echipat cu motorul Lotus de 1.6L cu două axe cu came în chiulasă care furniza în acest caz 110CP. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte motorul permitea o viteză maximă de 180 km/h și un demaraj de la 0 la 100 km/h în 9.5 secunde. În varianta de competiție al acestui model sunt obținute unele rezultate importante în special în campionatul European de raliuri la Grupa 1. Între anii 1966-1970 au fost fabricate 4.093 de exemplare.
În decembrie 1966 are loc lansarea unui nou model și care a fost denumit Europa. Dezvoltat pe platforma îmbunătățită a modelului Elan, Europa a fost printre primele automobile de serie cu motorul amplasat central care asigura o mai bună repartiție a maselor și totodată un centru de greutate coborât. modelul dispunea de o caroserie tip berlinetta de dimensiuni compacte cu două locuri semnată de Ron Hickman care era realizată din fibră de sticlă și care dispunea de un excelent coeficient aerodinamic CX de 0.29. Șasiul era de tipul cu secțiune centrală, suspensia era independentă, cea din spate fiind derivată din cea a modelelor de Formula 1 iar sistemul de frânare era servoasistat și prevazut cu discuri. La debutul comercializării a fost disponibil cu un motor cu 4 cilindri de 1.5L de origine Renault și care mulțumită unor îmbunătățiri aduse de Lotus reușea să dezvolte 82CP. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte, motorul asigura o viteză maximă de 180 Km/h iar pentru un sprint de la 0 la 100 km/h erau necesare circa 10 secunde. Mulțumită unei greutăți reduse de 682kg, a poziționării centrale longitudinale a motorului și a transmisiei de tip transaxle(cutia de viteze, ambreiajul și diferențialul formau un bloc comun) Lotus Europa beneficia de o manevrabilitate și o stabilitate excepționale, similare cu cele ale monoposturilor de Formula 1. Tot în anul 1966 firma britanică își schimbă din nou sediul alegând o noua locație la Hethel,Norfolk.
La Salonul Auto de la Londra din 1967 este lansat Lotus Elan+2 care dispunea de o caroserie coupe cu un design personalizat, un interior configurat după schema cu 2+2 locuri și un ampatament ușor majorat.
Pe data de 7 aprilie 1968, pilotul Jim Clark aflat la volanul unui monopost Lotus de Formula 2 suferă un grav accident pe circuitul german de la Hockenheim și care s-a soldat cu decesul acestuia. Tot în aprilie 1968 sunt lansate Seria 2 a modelului Europa care dispunea de unele îmbunătățiri de ordin stilistic și tehnic, o nouă planșă de bord și de dotări suplimentare (geamuri acționate electric, reglaj pentru spătarul scaunelor și finisări din lemn în bord) și Seria 3 a modelului Seven care se deosebea la exterior prin unele retușuri și prin introducerea unor noi motorizări de 1.5 și 1.6L de origine Ford. La sfârșitul sezonului de Formula 1 din 1968, pilotul Graham Hill concurând cu monopostul Lotus 49 dotat cu motor Ford Cosworth V8 de 3L, obține titlul de campion mondial la piloți iar pentru Lotus la constructori.
În 1969 a fost lansată Seria 2 Federal a modelului Europa, dezvoltată special pentru piața din SUA și care a beneficiat de unele îmbunătățiri de ordin tehnic iar motorul din dotare era de origine Renault cu capacitatea de 1.6L și care furniza 80CP.
La mijlocul sezonului de Formula 1 din 1970 este lansat monopostul Lotus 72 pe care au fost introduse în premiera în Formula 1: suspensia cu bare de torsiune, radiatoarele laterale și spoilerul posterior supraînălțat. La sfârșitul sezonului din acel an, concurând cu modelele Lotus 49 și 72 pilotul german Jochen Rindt devine campion mondial postmortem la piloți iar Lotus la constructori după ce acesta suferise un accident mortal pe circuitul de la Monza în Grand Prix-ul Italiei. În același an sunt experimentate numeroase soluții tehnice avansate printre care: turbocompresorul și transmisia integrală, pe modelele ce concurau în Fornula 1 și Indy Car fără însă să fie obținute rezultate notabile.
În 1970 sunt lansate versiunile Elan Sprint și Elan+2 S dotate cu un motor de 1.6L twin cam de concepție Lotus și care dezvolta 126CP. Motorul era oferit opțional în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte care permitea atingerea unei viteze maxime de 195 km/h(190 km/h Elan+2) și o accelerație de la 0 la 100 km/h în 7 secunde (7.8 sec. Elan+2). Ambele modele puteau fi dotate opțional cu dotări premium precum: tapițerie din piele, geamuri acționate electric sau jante din aliaj. Modelul Elan a fost fabricat până în anul 1973 iar Elan+2 până în 1975, în total fiind comercializate circa 17.000 de exemplare din care 5.200 în varianta Elan+2. Tot în 1970 este lansată Seria 4 a modelului Seven care beneficia de o caroserie realizată din fibră de sticlă cu unele îmbunătățiri de ordin stilistic, un propulsor de 1.7L, de suspensie spate independentă și sistem de frânare cu discuri pe puntea spate.
În 1971 este introdus în producție un nou motor Lotus Twin Cam tip 907 realizat din aluminiu având 4 cilindri în linie, capacitatea de 2L(160 CP) și distribuție cu două axe cu came în chiulasă și 4 supape pe cilindru fiind primul motor de serie cu acest tip de distribuție iar alimentarea se realiza cu ajutorul a două carburatoare dublu corp Dell’Orto. În același an este prezentat Lotus Europa Twin Cam echipat cu un motor Lotus de 1.6L(126CP) cu două axe cu came în chiulasă oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte și care beneficia de unele restilizări la exterior și interior. Performanțe: viteză maximă 200 km/h și accelerație 0-100 km/h în 6.9 secunde.
În 1972, pilotul brazilian Emerson Fittipaldi care concura în Formula 1 cu modelul Lotus 72 dotat cu motor Ford Cosworth V8 de 3L, obține titlul de campion mondial la piloți iar pentru Lotus la constructori. Tot în acel an la Salonul Auto de la Torino este prezentat un concept car creat de firma Italdesign care prefigura viitorul model de serie Lotus Esprit și este lansat Lotus Europa Special al carui motor Lotus de 1.6L dezvolta 126CP și care putea fi oferit opțional în combinație o cutie de viteze manuală cu 5 trepte de origine Renault. În acest caz, motorul permitea o viteză maximă de 198 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în 7.5 secunde. Între anii 1966-1975, modelul Europa a fost fabricat în 9.230 exemplare.
În august 1973 este stopată producția modelului Seven după ce au fost comercializate un număr de peste 2.500 exemplare. La scurt timp, Graham Nearn manager la dealerul Lotus din Londra cumpără în același an toate drepturile inclusiv pe cea de producție ale modelului Lotus Seven. Acesta demarează producția în același an, modelul fiind denumit Caterham Seven iar producția acestuia continuă cu unele îmbunătățiri până în zilele noastre. Tot în 1973, piloții Emerson Fittipaldi și Ronnie Peterson au dominat în întregime sezonul de Formula 1 câștigând un nou titlu la costructori pentru Lotus.
În 1974 demarează producția modelului Lotus Elite II ca successor al modelului Elan +2 și care dispunea de o caroserie tip shooting break cu 3 uși(o premieră pentru un model din clasa sport) realizată din fibră de sticlă care era montată pe un șasiu cu secțiune centrală, având la partea frontală faruri escamotabile iar interiorul configurat după schema cu 2+2 locuri. Conceput după soluția clasică cu motor amplasat frontal longitudinal și transmisie pe roțile din spate, Elite II a fost primul model care a utilizat noul motor Lotus Twin Cam tip 907 din aluminiu de 2L(160CP) având distribuție cu două axe cu came în chiulasă și 4 supape pe cilindru iar alimentarea cu două carburatoare dublu corp Dell’Orto. Motorul era asociat în standard cu o cutie de viteze manuală cu 4 trepte iar începând din anul 1976 a fost oferită o cutie manuală cu 5 trepte iar opțional una automată cu 3 trepte. Suspensia era independentă, sistemul de frânare era servoasistat și prevăzut cu discuri în față și tamburi ″in board″ în spate sau discuri ″in board″ pentru versiunile de echipare de top iar direcția cu cremalieră. Performanțe: viteză maximă 212 km/h și accelerație 0-100 km/h în 7.5 secunde. Ca dotări opționale de premium au fost oferite: instalația de aer condiționat, tapițeria din piele, geamurile cu acționare electrică și servodirecția. Un an mai târziu este lansată varianta de caroserie coupe fastback a modelului Lotus Elite II, modelul fiind denumit în acest caz Eclat.
La Salonul Auto de la Londra din 1975 este lansat modelul Esprit ca succesor direct al modelului Europa. Încă de la lansare Lotus Esprit a surprins datorită caroseriei cu un ″aer″ avangardist și forme angulare proiectate de celebrul designer italian Giorgetto Giugiaro. Foarte puțin se așteptau ca unul din producătorii britanici recunoscuți ca tradiționaliști și conservatori să “revoluționeze” design-ul automobilelor sport. Lotus Esprit a fost considerat de specialiști un foarte reușit automobil sport datorită soluțiilor tehnice avansate folosite precum: caroserie cu greutate redusă (1.000kg) realizată din fibră de sticlă montată pe un șasiu tubular, faruri escamotabile, suspensie independentă derivată din cea a modelelor de Formula 1, transmisie tip transaxle, discurile din spate ale sistemului de frânare de tip ″in board″, direcția cu cremalieră dar și datorită manevrabilității și stabilității excepționale. Motorul din dotare era noul Lotus Twin Cam tip 907 din aluminiu de 2L (160CP) având distribuție cu 16 supape și care în acest caz era ampalsat central longitudinal. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, motorul permitea performanțe ridicate: viteza maximă 222 km/h și accelerație 0-100 km/h în 7.1 secunde.
În 1977 în filmul “Spionul care mă iubește”, agentul secret James Bond interpretat de actorul Roger Moore a apelat la serviciile unui Lotus Esprit. Spre deosebire de versiunea de serie, Esprit-ul lui James Bond iși putea escamota roțile și se putea transforma în submarin.
În 1978 pilotul american Mario Andretti la volanul monopostului de Formula 1, Lotus 79 îndelung studiat din punct de vedere aerodinamic, care beneficia de ″ground effects″ (efectul de sol) și un propulsor V8 de 3L de producție Ford Cosworth, a câștigat titlul de campion mondial la piloți iar pentru Lotus la constructori. Chapman a continuat să testeze și să dezvolte ajutat fiind de colaboratorii săi, soluții tehnice avansate precum: caroseria din fibră de carbon pe monoposturile de Formula 1 Lotus 80 și Lotus 88, șasiul dublu pe același Lotus 88 și suspensia activă. Tot în 1978 este prezentată Seria 2 a modelului Esprit care a beneficiat de unele îmbunătățiri de ordin stilistic la exterior și interior precum și de un echipament de dotări suplimentar în care erau incluse: oglinzile retrovizoare exterioare, radioul și antena radio. În același an Colin Chapman este solicitat pentru dezvoltarea părții mecanice a modelului sport DeLorean DMC 12 care a fost produs între anii 1980 -1982 de firma fostului manager de General Motors, John DeLorean.
La Salonul Auto de la Geneva din 1980 are loc lansarea versiunii Esprit Turbo, primul model Lotus cu motor supraalimentat cu turbocompresor și totodată unul din puținele modele aflate la acel moment în producție. Mulțumită turbocompresorului Garrett, motorul tip 912 de 2.2L dezvolta 213CP și permitea obținerea unor performanțe de top: accelerație 0-100 km/h în 6.4 secunde și viteză maximă 241 km/h. Lotus Esprit Turbo dispunea de o suspensie îmbunătățită, un kit aerodinamic la exterior și de dotări suplimentare precum: tapițerie din piele, trapă acționată manual, geamuri acționate electric, instalație audio stereo Panasonic sau jante de 15 țoli din aliaj. Lotus Esprit Turbo a fost comercializat în primă fază într-o ediție limitată de 45 de unități denumită Essex fiind disponibil exclusiv în combinația de culori albastru cu roșu și auriu ale firmei Essex Overseas Petroleum Corporation, sponsorul Team Lotus din 1979 până în 1981.
Începând din mai 1980, modelele Esprit și Elite II/Eclat sunt echipate cu un nou propulsor tip 912 de 2.2L dezvoltat de Lotus care beneficia de distribuție cu două axe cu came în chiulasă și care dezvolta o putere de 160CP permițând performanțe ușor superioare: viteză maximă 225 și 215 km/h iar accelerația 0 – 100 km/h în 6.8 și respectiv 7.2 secunde. În același an este lansată Seria 2 a modelelor Elite II și Eclat care se deosebea prin unele retușuri la detaliile de la exterior și interior dar și prin unele dotări suplimentare precum: trapa acționată manual, radio casetofonul sau retrovizoarele exterioare reglabile din interior.
În aprilie 1981 este lansată Seria 3 a modelului Esprit care se deosebea de seria precedentă prin unele restilizări la exterior și interior, unele îmbunătățiri de ordin tehnic dar și prin unele dotări suplimentare precum: retrovizoare exterioare cu reglaj din interior, radio-casetofon sau geamuri cu tentă fumurie. În același an realizatorii filmului “Numai penrtru ochii tai” au decis ca personajul principal James Bond interpretat de Roger Moore să apeleze din nou la serviciile unui Lotus Esprit de această dată în versiunea Turbo. Tot în 1981, constructorul auto francez Talbot cu modelul Sunbeam Lotus echipat cu motor Lotus tip 907 de 2.2L într-o variantă îmbunătățită, câștigă campionatul mondial de raliuri la constructori.
La Salonul Auto de la Paris din 1982 are loc lansarea modelului Excel ca succesor al modelelor Elite II și Eclat fabricate într-un număr de 2.530 exemplare. Realizat pe o platformă ușor îmbunătățită a modelelor Elite II/Eclat, Lotus Excel dispunea de o caroserie coupe fastback cu 2+2 locuri realizată din fibră de sticlă iar ca motorizare a fost ales cunoscutul “4 in linie” de 2.2L(160CP) dezvoltat de Lotus. Transmisia era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte de origine Toyota iar din 1986 se putea opta și pentru una automată în 4 trepte. Suspensia era independentă, sistemul de frânare servoasistat prevăzut cu discuri cele din față fiind ventilate iar cele din spate ″in board″ iar direcția cu cremalieră servoasistată. În echipamentul standard de dotări erau incluse: tapițeria mixtă textil-piele, geamurile cu acționare electrică, radio -casetofonul, retrovizoarele exterioare cu reglaj din interior și jantele de 15 țoli din aliaj. Performanțe: viteză maximă 215 km/h și accelerație 0 – 100 km/h în 7 secunde. Tot în 1982 demarează o colaborare cu producătorul japonez Toyota pentru dezvoltarea în comun a unor soluții tehnice avansate.
Pe data de 16 decembrie 1982, fondatorul și managerul constructorului britanic Lotus, Colin Chapman în varstă de 54 de ani a suferit un atac de cord care s-a soldat cu decesul acestuia.
În 1983 este prezentată și testată în premieră pentru presa de specialitate suspensia activă iar un an mai târziu este fabricat exemplarul cu numărul 30.000 al firmei Lotus.
În 1985, după o pauză de câțiva ani sunt obținute noi victorii pentru Lotus in Grand Prix-urile din Formula 1 de catre piloții Elio de Angelis si Ayrton Senna cu monopostul Lotus 97T. În același an modelul Excel beneficiază de unele retușuri la detaliile de la exterior precum și de o nouă planșă de bord.
În 1986 concernul american General Motors achiziționează Lotus Group Limited. În același an este introdus sistemul de injectie electronică Bosch Ke-Jetronic pentru alimentarea motoarelor și demarează proiectul M100 ce prefigura viitorul model Elan.
În octombrie 1987 este realizat un facelift major modelului Esprit ce a inclus restilizări ample la exterior și interior, îmbunătățiri la partea mecanică precum și introducerea unor noi dotări de confort opționale precum: instalația de aer condiționat, închiderea centralizată a portierelor sau antena electrică. În același an a fost lansată versiunea SE a modelului Excel al cărui motor de 2.2L dispunea de sistem de injecție electonică multipunct și dezvolta 180CP. În acest caz, motorul asigura o viteză maximă de 220 km/h și un demaraj 0 – 100 km/h în 6.8 secunde. Excel SE beneficia de unele dotări suplimentare de confort precum: volan reglabil, computer de bord sau închidere centralizată a portierelor.
În primăvara anului 1989 sunt lansate Esprit SE și Esprit Turbo SE al căror motor de 2.2L dotat cu un nou sistem de injectie electronică multipunct, furniza180CP în cazul variantei aspirate și 280CP în cea supraalimentată cu turbocompresor și intercooler. În același timp, performanțele au fost și ele îmbunătățite, viteză maximă fiind de 228 și 260 km/h iar sprintul de la 0 la 100 km/h în 6.4 și respectiv 5.6 secunde. Esprit Turbo SE beneficia de un echipament de dotări standard mai complet în care erau incluse: instalația de aer condiționat, tapițeria din piele Connolly, diferențialul autoblocant, retrovizoarele exterioare cu reglaj electric și eleronul spate. Tot în 1989 a fost operat un ușor facelift modelului Excel ce a vizat în special exteriorul.
În august 1989 este lansat modelul Elan, ca succesor direct al modelului celebru cu același nume din anii ’60-’70. Conceput în premieră pentru un model Lotus după soluția “totul în față” având motorul amplasat în față transversal și transmisie pe roțile din față, noul Elan dispunea de o caroserie cabrio cu două locuri realizată din materiale compozite și care avea un coeficient aerodinamic CX de 0.34, considerat bun pentru o caroserie de acest tip. Motorul disponibil era un “4 in linie” de origine Isuzu având capacitatea de 1.6L, alimentare cu injecție electronica multipunct și distribuție cu două axe și 4 supape pe cilindru. Acesta era disponibil în două variante: aspirat(130CP) și turbo(160CP) fiind oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Șasiul era de tipul cu secțiune centrală, suspensia era independentă, sistemul de frânare servoasistat și dotat cu discuri cele din față ventilate plus dispozitiv antiblocaj ABS iar direcția cu cremalieră servoasistată. Performanțe: viteză maximă 205 și 220 km/h, accelerație 0 – 100 km/h în 8.4 și respectiv 6.5 secunde. Ca dotări standard erau incluse: tapițeria din piele, volanul reglabil, geamurile acționate electric, jantele din aliaj și retrovizoarele exterioare reglabile electric.
În vara anului 1990 este lansat Lotus Omega și cunoscut în Marea Britanie sub denumirea de Lotus Carlton. Dezvoltat pe baza modelului de clasă superioară Opel Omega(Vauxhall Carlton în Marea Britanie), acesta era la momentul lansării cea mai performantă berlină de serie. Lotus Omega avea echipat un motor cu 6 cilindri în linie de 3.6L având distribuție cu două axe și 4 supape pe cilindru și care dezvolta cu ajutorul a două turbocompresorului Garrett T25 cu intercooler o putere de 382CP. Motorul era asociat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte(o raritate în acea perioadă) de productie ZF și permitea performanțe de top: accelerație 0-100 km/h în 5.5 secunde și viteză maximă 282 km/h. La exterior, Lotus Omega/Carlton se diferenția prin culoarea verde închis denumită Imperial green și printr-un kit aerodinamic special elaborat ce includea: spoiler față cu prize de aer suplimentare, eleron spate, praguri laterale și jante de 17 țoli din aliaj cu design specific. Suspensia dispunea de amortizoare cu reglare automată, sistemul de frânare era prevăzut cu discuri ventilate plus ABS iar direcția de tip servotronic cu asistare variabilă în funcție de viteză. În echipamentul standard erau incluse: scaunele față cu multiple reglaje electrice, instalația de aer condiționat cu reglaj automat, tapițeria din piele, instalația audio stereo Alpine și retrovizoarele exterioare reglabile electric și încălzite. În perioada 1990-1992 au fost construite 950 de exemplare. Tot în 1990 pentru modelul Esprit sunt disponibile opțional dispozitivul antiblocaj ABS pentru sistemul de frânare dotat acum cu discuri ventilate în față și direcție servoasistată iar varianta de competiție Esprit X180R concurează în campionatul american supercar unde obține 4 victorii din 8 curse și 6 pole position-uri.
La ediția din 1992 a Salonului Auto de la Birmingham este lansată Seria 4 a modelului Esprit care a beneficiat de numeroase îmbunătățiri de ordin stilistic și tehnic în timp ce echipamentul de opționale a fost substanțial îmbunătățit cu dotări precum: scaune sport cu multiple posibilități de reglare, jante de 16 țoli din magneziu, eleron spate de mari dimensiuni din materiale compozite și proiectoare suplimentare. Esprit S4 era disponibil cu două variante de motorizare turbo: de 2L(243CP) și 2.2L(305CP), ultima permițând performanțe de top: viteza maximă 270 km/h și accelerație 0 -100 km/h în 5.1 secunde. În același an, este stopată producția modelului Excel, fabricat în circa 2.050 de exemplare.
În 1993, General Motors vinde Lotus Group Limited către firma A.C.B.N. Holdings S.A. patronată de omul de afaceri italian Romano Artioli care deținea și firma Bugatti Automobili Spa cu sediul la Modena, contra sumei de 30 milioane £.
În 1994 are loc lansarea celei de-a doua serie a modelului Elan cunoscută sub denumirea de S2. Aceasta beneficia de unele retușuri la detaliile de la exterior și interior precum și de unele dotări suplimentare.
În 1995 este fabricat exemplarul cu numărul 50.000 Lotus, acesta fiind un exemplar Lotus Elan S2 care a fost donat unei fundații. Spre sfârșitul aceluiași an producția modelului Elan a fost sistată după ce au fost construite un număr de circa 5.200 de exemplare.
Cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din 1995 este lansat modelul Elise. Acesta dispunea de o caroserie de tip roadster – targa cu două locuri realizată din materiale plastice ranforsată cu fibră de sticlă și care era montată pe un șasiu realizat din aluminiu. Motorul disponibil era de origine Rover și era amplasat central longitudinal. Acesta avea 4 cilindri in linie, capacitate de 1.8L, alimentare cu injecție elctronică multipunct, distribuție cu 4 supape pe cilindru si dezvolta 120CP. Transmisia se realiza pe roțile din spate și era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Suspensia era independent cu brațe duble suprapuse, sistemul de frânare servoasistat prevăzut cu discuri ventilate în față și discuri pline în spate iar direcția cu cremalieră. Mulțumită unei greutăți reduse de doar 675kg, Lotus-ul Elise dispunea de o manevrabilitate excepțională si de performanțe ridicate: accelaratie 0-100 km/h în 5.9 secunde și o viteză maximă de 202 km/h . Ulterior, pe lângă versiunea de bază au fost lansate noi versiuni realizate în serie limitată: Sport 135, Sport 160 și Sport 190 ale căror motoare dezvoltau între 145 și 190CP.
La Salonul Auto de la Geneva din 1996 are loc lansarea variantei Esprit V8 care dispunea în premieră pentru un model Lotus de un motor cu 8 cilindri dispuși în V. De conceptie proprie Lotus. acest nou motor tip 918 era realizat din aluminiu, avea capacitatea de 3.5L, distribuție cu 32 supape și mulțumită celor două turbocompresoare Garrett dezvolta 355CP. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte plus un diferențial autoblocant, motorul permitea performanțe asemănătoare cu cele ale unui model supercar: viteză maximă 282 km/h și accelerație 0-100 km/h în 4.7 secunde. Esprit V8 beneficia de reglaj automat al amortizoarelor și sistem de frânare cu discuri ventilate la ambele punți plus ABS în standard.
În octombrie 1996, grupul de firme malaezian Hicom Proton achiziționează Lotus Group Limited de la firma ACBN Holdings SA. Tot în acel an are loc și ultima participare Lotus în Formula 1 în Grand Prix-ul Pacificului.
La ediția din 1998 a Salonului Auto de la Londra este lansată o nouă serie a modelului Esprit care a beneficiat de un ușor facelift la exterior ce a vizat în special partea din spate iar la interior dispunea de o nouă plansă de bord precum și de o listă de dotări suplimentare în care erau încluse: dispozitivul de protecție la impact tip airbag, volanul reglabil, radio CD-ul și închiderea centralizată cu telecomandă. În acelasi an la Salonul Auto de la Birmingham au fost prezentate două modele speciale realizate în serie limitată: 340R si Esprit Sport 350. Primul era dezvoltat pe platforma modelului Elise pentru utilizarea în special pe circuite și beneficia de o caroserie tip barchetta cu două locuri și un propulsor de 1.8L cu distribuție variabilă(VVC) care furniza 192CP, permițând un demaraj de la 0 la 100 km în doar 4.2 secunde și o viteză maximă 215 km/h. Al doilea dispunea de o caroserie cu elemente realizate din fibră de carbon și de unele soluții tehnice specifice precum sistemul de frânare similar cu cel al versiunilor de competiție și reușea un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 3.6 secunde.
În 1999 este prezentat concept car-ul Lotus M250 ce prefigura un posibil model de serie și este lansată versiunea 111S a modelului Elise care se deosebea prin unele elemente specifice atât la exterior cât și la interior și al cărui motor de 1.8L dispunea de distribuție variabilă(VVC) care dezvolta 145 CP și asigura performanțe ușor superioare.
Cu ocazia Salonului Auto de la Birmingham din 2000 are loc lansarea Lotus-ului Elise Seria 2. Noua serie a beneficiat de ample restilizări la exterior și interior, de unele îmbunătățiri la partea mecanică precum și de dotări suplimentare. Spre sfârșitul anului 2000 a fost lansat modelul Exige care reprezenta varianta de caroserie coupe a modelului Elise și al cărui propulsor de 1.8L dezvolta în acest caz 192CP.
În februarie 2004 de pe liniile de montaj ale fabricii din Hethel a ieșit ultimul exemplar de Lotus Esprit. Intrat în producția de serie în 1976, Esprit a fost cel mai longeviv model din istoria firmei britanice fiind fabricat pe parcursul a 28 de ani în 10.675 de exemplare. Tot în acest an este lansat Lotus Exige Seria 2 care a beneficiat de un facelift și care dispunea de o nouă motorizare de origine Toyota cu 4 cilindri de 1.8L care dezvolta 190CP. Performanțe: viteză maximă 235 km/h și accelerație 0-100 km/h în 5 secunde.
În februarie 2005 este lansat Exige 240R produs într-o serie limitată și al cărui motor de 1.8L supraalimentat dezvolta 243CP permițând un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 4.2 secunde și o viteză maximă de 250 km/h. În același an, motorul de 1.8L de origine Rover care echipa modelele Elise și Exige este înlocuit cu unul tot de 1.8L dezvoltat de Toyota având distribuție variabilă VVTL-I(Variable Valve Timing with Lift Intelligence) și care dezvolta puteri de 135, 160 și 195CP în funcție de versiune. Acesta din urmă era rezervată versiunii Elise S care avea ca dotări standard: faruri cu tehnologie LED, sistem drive by wire, ABS, airbag-uri frontale și geamuri acționate electric.
În februarie 2006 este lansat Exige S care dispunea la exterior de un kit aerodinamic special și de un motor turbo de 1.8L cu distribuție variabilă VVTL-I care furniza 220CP. Oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, motorul permitea un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 4.4 secunde și o viteză maximă de 238 km/h. La Salonul Auto de la Geneva din același an este lansat modelul Europa S ca succesor al celebrului model cu motor central și cu același nume din anii ’60-’70. Dezvoltat pe platforma îmbunătățită a modelelor Elise și Exige, Europa S dispunea de o caroserie tip coupe cu două locuri realizată din materiale compozite și montată pe un șasiu din aluminium. Propulsorul disponibil era unul supraalimentat de origine General Motors amplasat central cu 4 cilindri de 2L(200CP) având distribuție multisupapă. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, propulsorul permitea un sprint de la 0 la 100 km/h în 5.9 secunde și o viteză maximă de 230 km/h. În echipamentul standard erau incluse dotări de confort precum: instalația de aer condiționat, tapițeria din piele, un performant sistem audio Bose și retrovizoare exterioare cu reglaj electric.
În 2007, grupul de firme chinez Geeley devine acționar majoritar la grupul malaezian Hicom Proton achiziționând totodată 51% din acțiunile constructorului britanic Lotus.
Ediția din 2008 a Salonului Auto de la Londra aduce prezentarea modelului Evora ca succesor al modelului Esprit. Acesta dispunea de o caroserie coupe cu 2+2 locuri cu design avangardist și atent studiat aerodinamic(CX:0.33) care era montată pe o structură modulară ultra lejeră realizată din aluminiu cu elemente din materiale compozite. Modelul era echipat cu un propulsor de origine Toyota amplasat central transversal în configurație V6 de 3.5L având distribuție variabilă VVTL-I cu 4 supape pe cilindru și care furniza 280CP. Oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau opțional cu una automată cu 6 trepte, propulsorul asigura o accelerație de la 0 la 100 km/h în 5.1 secunde și o viteză maximă de 262 km/h. Suspensia era independentă și prevăzută cu brațe transversale duble, sistemul de frânare era servoasistat fiind prevăzut cu discuri ventilate în față și discuri pline în spate plus ABS iar direcția servoasistată. În același an modelul Elise beneficiază de un ușor facelift ce a vizat în special exteriorul precum și echipamentul de dotări. În același timp a fost introdusă versiunea Elise SC echipată cu un motor de 1.8L turbo care dezvolta 220CP și permitea performanțe de top: accelerație 0-100 km/h în 4.7 secunde și viteza maximă 241 km/h. În acest caz motorul era asociat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Tot în acel an este lansată varianta îmbunătățită Europa SE care se deosebea
la exterior prin unele elemente aerodinamice specifice iar la interior dispunea în standard de pachetul Luxury Touring Pack cu dotări specifice precum și prin unele îmbunătățiri de ordin tehnic. Grație unor modificări, motorul dezvolta în acest caz 230CP și permitea performanțe ușor superioare. Până în 2010 din modelul Europa S/SE au fost construite un număr de 456 unități.
În 2009, Exige S este înlocuit în gamă cu două noi versiuni Exige S240 și Exige S260 ale căror motoare turbo de 1.8L(VVTL-I) dezvoltau puteri de 240 și respective 260CP oferind totodată performanțe ușor superioare.
În februarie 2010 este lansată a treia serie a modelului Elise. Elise Serie 3 a beneficiat de ample restilizări atât la exterior cât și la interior, de o parte mecanică înnoită precum și de un echipament de dotări suplimentar. Propulsoarele disponibile erau de concepție Toyota cu 4 cilindri de 1.6L(136CP) și 1.8L VVTL-I supraalimentat (220CP), ambele asociate cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Performanțe: viteză maximă 205 – 245 km/h și accelerație 0-100 km/h în 6.2 și respectiv 4.5 secunde. Tot în 2010 este lansată versiunea Evora S al carui motor V6 de 3.5L era supraalimentat și dezvolta 350CP permițând performanțe de top: viteză maximă 286 km/h și accelerație 0 – 100 km/h în 4.7 secunde. Evora S beneficia de suspensii și sistem de direcție îmbunătățite.
La ediția din 2011 a Salonului Auto de la Frankfurt are loc lansarea celei de-a treia serie a modelului Exige. Seria 3 a modelului Exige care dispunea de o caroserie restilizată și o parte mecanică îmbunătățită precum și de dotări noi. Propulsorul disponibil era un V6 de 3.5L supraalimentat de concepție Toyota care dezvolta 350CP și avea distribuție variabilă VVTL-I cu 4 supape pe cilindru. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau opțional de una automată cu 6 trepte, propulsorul asigura un demaraj de la 0 la 100 km/h în doar 4.1 secunde și o viteză maximă de 277 km/h.
Anul 2013 aduce lansarea variantei de caroserie targa-roadster a modelului Exige precum și a unor versiuni speciale produse în serie limitată: Exige V6 Cup și Exige V6 Cup R care aveau în dotare elemente aerodinamice specifice la exterior, suspensie și sistem de frânare similare versiunii de competiție Exige R – GT. Opțional cele două versiuni puteau fi echipate cu o cutie de viteze automată secvențială cu 6 trepte.
Cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din 2015 este prezentată versiunea specială Elise Cup 220 produsă în serie limitată. La exterior aceasta dispunea de un kit aerodinamic special eleborat și avea echipat motorul de 1.8L turbo(220CP) care era asociat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte și permitea performanțe ușor superioare: viteză maximă 230 km/h și accelerație 0-100 km/h în 4.5 secunde. În același an, este lansată versiunea Evora 400 care înlocuia în gamă versiunile Evora de bază și Evora S. Aceasta beneficia de unele restilizări atât la exterior cât și la interior, de dotări noi precum și de un kit aerodinamic special elaborat oferit opțional. Motorul V6 de 3.5L supraalimentat dezvolta în acest caz 406CP și permitea performanțe similare unui model supercar: accelerație 0 – 100 km/h în 4.4 secunde și viteză maximă 300 km/h.
La Salonul Auto de la Geneva din 2016 are loc lansarea versiunilor speciale Evora Sport 410 și Elise Cup 250. Prima beneficia de un kit aerodinamic special la exterior și unele elemente realizate din materiale compozite iar puterea motorului de 1.8L turbo era în acest caz de 243CP și care permitea un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 4.2 secunde iar viteza maximă era de 245 km/h. A doua dispunea de o caroseie cu unele elemente realizate din materiale compozite iar motorul turbo V6 de 3.5L grație unor up date-uri furniza 416CP permițând performanțe excepționale: demaraj 0 – 100 km/h în 4.2 secunde și viteză maximă de 306 km/h.
În noiembrie 2016 este lansată versiunea mai performantă a modelului Exige denumită Sport 380 și a cărei caroserie utiliza numeroase elemente realizate din fibră de carbon și care avea o greutate de doar 1.076 kg. Versiunea era propulsată de unitatea V6 de 3.5L supraalimentată de origine Toyota și care mulțumită unor up grate-uri reușea să dezvolte până la 380CP asigurând performanțe demne de un model supercar: accelerație 0 – 100 km/h în doar 3.8 secunde și o viteză maximă de 286 km/h. Propulsorul respectiv era oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte.
La ediția din 2017 a Salonului Auto de la Geneva are loc lansarea versiunii ultra performante GT430 a modelului Evora și realizată într-o serie limitată de 60 unități. Pentru a obține o greutate cât mai redusă(1.258kg) caroseria versiunii GT430 avea în componență numeroase elemente realizate din fibră de carbon și aluminiu la exterior precum și scaune de competiție și finisări din fibră de carbon la interior. Această versiune era propulsată de cunoscuta unitate turbo V6 de 3.5L care grație unor update-uri reușea să dezvolte în acest caz 436CP și care asigura un sprint de la 0 la 100 km/h în 3.9 secunde în cazul dotării cu o cutie de viteze secvențială cu 6 trepte și 4 secunde cu cea manuală cu 6 trepte în timp ce viteza maximă era de 280 și respectiv 306 km/h. Suspensia, sistemul de frânare și cel de direcție erau împrumutate de la variantele de competiție Evora GTE și GT400.
În octombrie 2017 este prezentată versiunea specială Cup 260 a modelului Elise care dispunea de unele elemente aerodinamice specifice la exterior și de o putere majorată la 253CP a motorului turbo de 1.8L care asigura performanțe de top: accelerație 0 -100 km/h în 4.1 secunde și viteză maximă 250 km/h. Luna noiembrie al aceluiași an aduce lansarea versiunii ultra performantă Cup 430 a modelului Exige care beneficia de o caroserie ultra ușoară (1.057kg) cu elemente realizate din fibră de carbon și titanium. Versiunea Cup 430 avea în dotare motorul supraalimentat V6 de 3.5L de concepție Toyota, care grație unor îmbunătățiri reușea să furnizeze 430CP și era asociat cu o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Cup 430 dispunea de suspensie și sistem de frânare similare versiunii de competiție Exige GT-R iar datorită unui excelent raport putere/greutate(413/1.000kg) acesta reușea performanțe similare cu cele ale unui model supercar: demaraj 0 – 100 km/h în doar 3.5 secunde și viteză maximă de 290 km/h.
Text : Auto Retro Passion
Foto : Lotus, Arhivă
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul Auto Retro Passion pentru mai multe informații AICI