În toamna acestui an, concernul american Forsd a aniversat 65 de la debutul modelului său de succes Thunderbird. Considerat de presă ca principal rival al modelului din clasa sport Chevrolet Corvette lansat cu doar 2 ani înainte, Thunderbird nu a fost comercializat ca model din clasa sport. Ford l-a poziționat pe piață ca model de lux fiind inițiatorul unui nou segment de piață în SUA, personal luxury car. În zilele noastre Thuderbird-ul a devenit pentru colecționari un model iconic iar pentru Ford unul dintre modelele de mare succes cu peste 4.4 milioane de exemplare.
În primii ani de după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, conducerea din acea perioadă a concernului american Ford (al doliea ca număr de vehicule produse în lume după General Motors) a sesizat o cerere tot mai mare a pieței americane pentru modelele europene cabrio cu două locuri de dimensiuni medii și care ofereau performanțe ridicate.
Spre finalul anului 1951, Henry Ford II, care era în acel moment managerul concernului Ford, a demarat proiectul unui model sport cabrio cu două locuri și care inițial a purtat denumirea Vega. Pentru realizarea acestui proiect au fost cooptați: Lewis Crusoe – director executiv Ford Division, George Walker – vicepreședinte Ford, Frank Hershey – designer șef Ford Division, Bill Boyer – designer Body Development Studio Ford și Bill Burnett – inginer șef.
Viitorul model trebuia să dispună de o caroserie cu acoperiș textil, un gabarit mediu cu o greutate de maxim 1.145 kg, un motor V8, numeroase dotări de confort și performanțe mai bune decât ale modelelor rivale (viteză maximă de cel puțin 160 km/h).
Un prim prototip la scară reală a fost finalizat pe data de 18 mai 1953 și care corespundea în multe detalii cu varianta ulterioară pentru producția de serie. La vederea acestuia, Lewis Crusoe a solicitat stiliștilor unele modificări, după ce a comparat prototipul cu tendințele de stil europene din acea perioadă. În luna septembrie, după ce Henry Ford II a vizitat Salonul Auto din Los Angeles (Autorama) a aprobat într-un final conceptul de design pentru viitorul model Ford care urma să aibă concurent pe nou lasatul Chevrolet Corvette realizat de General Motors.
Cel mai dificil lucru a fost însă alegerea numelui modelului, fiind luate în considerare nu mai puțin de 5.000 de nume. Salvarea a venit însă din partea lui Alden Giberson, un tânăr stilist al companiei care s-a gândit la numele de Thunderbird, mai ales că acesta și-a petrecut copilăria și adolescența în sud-vestul Statelor Unite, acolo unde legenda Păsării-tunet era binecunoscută.
Premierea modelului Thunderbird (T-Bird) a avut loc pe data de 20 februarie 1954 cu ocazia Salonului Auto de la Detroit în timp ce comercializarea a demarat pe data de 22 octombrie 1954. Modelul a impresionat atât presa de specialitate cât și publicul datorită design-ului personalizat și cu o tentă luxoasă precum și numărului impresionant de dotări de lux oferite.
Modelul era disponibil la debut cu o caroserie cabrio cu două locuri care dispunea în standard de un hard top detașabil realizat din fibră de sticlă și vopsit în culoarea caroseriei în timp ce soft top-ul era propus doar opțional. Deși împrumuta unele caracteristici de design cu la alte modele Ford contemporane, cum ar fi farurile rotunde simple, grupurile optice circulare și partea din spate stilizată, Thunderbird avea o linie mult mai elegantă și mai atletică cu numeroase elemente cromate și care dispunea de unele detalii specifice precum: parbrizul panoramic, fanta de aerisire de pe capota motorului, ampatamentul scurt de 102.0 inci (2.591 mm) și un vitezometru gradat până la 150 mile / h (240 km / h), demonstrând în acest fel performanțe mult mai ridicate și pe care celelalte modele din gama Ford nu le aveau la acel moment. Interiorul oferea un spațiu impresionant pentru pasageri fiind adoptată soluția unei banchete în locul celor două scaune individuale. Amplasarea intuitivă a comenzilor pricipale și ușurința în conducere a T-Bird-ului îl recomandau deopotrivă doamnelor.
Din punct de vedere mecanic, modelul Thunderbird beneficia de o schema tehnică utilizată pe scară largă în acea periodă respectiv cu suspensie față independentă cu brațe longitudunale iar în spate cu axă rigidă și arcuri lamelare iar sistemul de frânare cu tamburi. Motorul din dotare era un V8 de 292 cubic inch (echivalentul a 4.8 L) care dezvolta 190CP, era alimentat cu ajutorul a 4 carburatoare monocorp și provenea de la divizia Mercury al lui Ford. Transmisia era asiguarată în standard de o cutie de viteză manuală cu 3 trepte sau opțional de una automată cu 2 trepte Ford-O Matic. Performanțele motorului erau peste majoritatea modelelor de producție americană din acea perioadă: viteză maximă 170 km/h și accelerație 0 – 100 km/h în 11 secunde.
Versiunea de bază a modelului T-Bird costa 2.695 de dolari, preț în care erau incluse sistemul de ventilație, oglinda retrovizoare exterioară, ceasul și anvelopele cu contur alb iar opțional erau propuse: reglajul electric pentru banchetă, soft top-ul cu acționare hidraulică, servodirecția, servofrâna, overdrive-ul pentru cutia de viteze manuală și radioul. În primele 10 zile de la introducerea pe piață au fost înregistrate un număr de peste 3.500 de comenzi. Printre primii cumpărători ai modelului s-au înumărat actori celebri ai acelei perioade precum: Debbie Reynolds, Marilyn Monroe și Jayane Mansfield.
Deși poziționat ca principal competitor al recentulului Chevrolet Corvette în segmentul sport cabrio, Ford a dezvoltat Thunderbird-ul ca model sport, punând însă un accent mai mare pe confort și costurile de întreținere convenabile, decât pe sportivitatea pură. Mulțumită calităților sale precum: raportul preț/calitate excelent, dotările de înalt nivel, confortul la rulare și performanțelor, modelul de la Ford a înregistrat un mare succes cu cele 16.155 de unități comercializate în primul an de la debut, comparativ cu cele doar 700 unități înregistrate de Corvette.
În 1956, T-Bird beneficiază de unele mici retușuri la exterior și interior, hard top-ul avea incorporat pe lateral câte un geam pe fiecare parte pentru îmbunătățirea vizibilității iar motorul V8 de 4.8L este înlocuit cu unul V8 de 5.1L care furniza în funcție de versiune 215 și 225CP și permitea performanțe ușor superioare. Opțional era propus un kit exterior denumit Continentel avân unele detalii specifice precum roata de rezervă montată deasupra barei de protecție spate.
Începând cu anul 1957, modelul îi sunt aduse unele îmbunătățiri de ordin stilistic și la echipamentul de dotări în timp ce motorul V8 de 5.1L ajungea să dezvolte grație unor îmbunătățiri (4 carburatoare Holley și kit Paxton supercharger) puteri cuprinse între 245 și 300CP oferind totodată performanțe ridicate pentru acea perioadă: viteză maximă 190 – 201 km/h și accelerație de la 0 la 100 km/h în 8.9 – 7.5 secunde. Pe parcursul carierei de 3 ani, prima generație a fost comercializată într-un total de 53.166 de exemplare.
În iunie 1958 își făcea debutul cea de-a doua generație care dispunea de o caroserie restilizată de dimensiuni majorate având de această data o parte frontală cu faruri rotunde duble și o grilă de dimensiuni generoase iar partea din spate mai proeminentă. La interior erau acum oferite 4 locuri iar cele din față era individuale. La debutul comercializării au fost oferite două variante de caroserie: coupe (hard top) și cabrio (convertible) iar în echipamentul standard erau incluse instalația de aer condiționat, geamurile cu acționare electrică și scrumierele. A doua generație avea echipat un motor V8 de 5.8L care furniza 300CP și era oferit în combinație cu o cutie de viteză manuală cu 3 trepte sau opțional cu una automată cu 3 trepte Ford-O Matic. Cu un preț mediu de 5.200 $, vânzările din acel an au totalizat 37.892 de exemplare, mai mult decât versiunea cu două locuri a generației precedente comercializată în 2 ani. Grație numeroaselor sale atu-uri, la finalul aceluiași an, T-Bird-ul câștigă titlul ″Mașina Anului″ oferit de către publicația americană de specialitate Motor Trend.
Versiunea din anul 1959 se deosebea prin grila ușor restilizată și posibilitatea echipării cu un motor mai performant V8 de 7 litri și 350CP.
T-Bird-ul model 1960, ultimul din seria modelelor cu linii drepte, beneficia de unele mici îmbunătățiri de ordin stilistic fiind totodată primul model de producție americană care putea fi dotat opțional cu sunroof. Cea de-a doua generație a modelului T-Bird a cunoscut un mare succes comercial cu cele peste 200.000 exemplare în numai 3 ani de carieră.
Cea de-a treia generație a modelului Thuderbird lansată în 1961, a adoptat design-ul de tip proiectil și dimensiunile impresionante. Tipic pentru această generație erau ″aripioarele″ posterioare și grupurile optice spate circulare de mari dimensiuni. La interior se ramarca apariția unei console centrale și a scaunelor față individuale profilate. Ca și generația precedentă, modelul era propus cu două variante de caroserie iar echipamentul standard includea acum transmisia automată cu 3 trepte, servofrâna și servodirecția iar ca opțiuni un sistem de reglare a volanului, geamurile cu tentă fumurie și radioul AM/FM. În acest caz propulsia era asigurată de o unitate V8 de 6.4L care furniza 300CP și asigura performanțe ridicate pentru cea perioadă: viteză maximă 205 km/h și accelerație 0 – 100 km/h în 9.7 secunde. Suspensia era una de concepție nouă fiind prevăzută cu brațe duble transversale. Încă din primul an, a treia generație T-Bird a înregistrat un mare succes cu cele 73.051 de unități comercializate, luând prin surprindere conducerea Ford de la acea vreme.
În 1962, pentru varianta de caroserie cabrio era propus opțional un kit special denumit Sports Roadster care era compus din jante cu spițe concepute de Kelsey Hayes și un paravan special care acoperea locurile din spate iar look-ul în acest caz amintea de prima generația a modelului. În același an a fost oferit opțional un acoperiș din imitație de piele tip Landau iar motorul V8 de 6.4L putea fi dotat opțional cu un kit special M-Code care dispunea de 3 carburatoare dublu corp Holley majorând astfel puterea la 340CP cu îmbunătățiri evidente în ceea ce privea performanțele. Până la finalul carierei în 1964, a treia generație a fost fabricată în 214.375 de exemplare.
Anul 1964 aduce lansarea celei de-a patra generație a T-Bird-ului și al cărui design revenea la formele drepte. Dacă partea frontală dispunea de o grilă similară generației precedente, partea din spate beneficia de un stil complet nou cu grupuri optice amplasate orizontal. Interiorul păstra în linii mari stilul precedentei generații în timp ce echipamentul de dotări a fost substanțial îmbunătățit. Dezvoltată pe o platformă îmbunătățită a precedentei generații, cea de-a treia generație era oferită clienților în 3 variante de caroserie: coupe (hard top), coupe landau și cabrio (convertible), fiecare cu 4 locuri la interior. În primul an de carieră, a patra generație T-Bird s-a impus repede pe piață reușind cu cele 92.465 unități să înregistreze un succes comercial răsunător.
Pentru versiunea din 1965, au fost introduse frânele cu discuri pe puntea față în standard și semnalele secvențiale pentru schimbarea direcției. Un an mai târziu modelul a beneficiat de unele mici restilizări atât la exterior cât și la interior, puterea motorului V8 de 6.4L a fost ușor majorată la 315CP iar opțional a fost propusă motorizarea V8 de 7L și 345CP. Până în anul 1967 din această generație au fost comercializate un număr de 236.613 exemplare.
În anul 1967 își făcea debutul cea de-a cincea generație a modelului Thunderbird, una complet nouă atât din punct de vedere stilistic cât și tehnic, fiind totodată una dintre cele mai spectaculoase din punct de vedere al design-ului, afișând o capotă lungă și bombată și un portgagaj mai scurt iar partea frontală insprată de la avionele de luptă americane din acea perioadă având farurile încorporate în spatele grilei. Caroseria sa de dimensiuni impresionante putea gazdui la interior 6 pasageri și era oferită în trei variante: coupe hard top, coupe landau și berlină landau cu portierele din spate de tip ″suicide doors″.
Spre deosebire de exteriorul radical, interiorul punea accent pe lux iar planșa de bord beneficia de un tablou de bord cu instrumente individuale și de o consolă centrală integrată. Cea mai importantă noutate din punct de vedere tehnic o reprezenta introducerea șasiului separat de caroserie în locul celui autoportant care era dotat cu elemente speciale pentru reducerea zgomotului și vibrațiilor. Gama de motorizări era compusă din cunoscutele unități V8 de 6.4L(315CP) și 7L(345-360CP) oferite în combinație cu o cutie de viteze automată în 3 trepte.
În anul 1970, modelul beneficiază de un restyling ce a vizat în special partea frontală care era acum mai proeminentă având un design elaborat și ușor agresiv. Un an mai târziu pe lista de opționale erau propuse dotări exclusive precum televizorul, telefonul sau măsuțele pliabile pentru locurile din spate. Cu cele 278.058 de exemplare fabricate până în 1972, cea de-a cincea generație a fost cea mai de succes de până atunci.
Cu genrația a 6-a lansată în 1972, demara o nouă perioadă pentru modelul Thunderbird, axată acum pe lux și rafinament dar și pe un gabarit impresionant (lungime 5.715m și greutate 2.177 kg începând din 1974). Dezvoltat pe o platformă nouă împreună cu modelul Lincoln Mark IV, noul T-Bird era oferit clienților într-o singură variantă de caroserie coupe hard top care oferea până la 6 locuri la interior. Stilul interiorului era similar în multe detalii cu cel de la Lincoln Mark IV și dispunea de finisări și materiale de înalt nivel. În echipamentul de dotări erau incluse opționale de ultimă oră atât pentru siguranță precum dispozitivul anti-blocaj pentru sistemul de frânare sau de confort precum: controlul automat al temparaturii pentru aerul condiționat, retrovizoarele exterioare reglabile din interior, închiderea centralizată a portierelor, cruise control-ul sau radio-ul stereo cu căutarea automată a posturilor.
Această generație oferea clienților posibilitatea optării între două motorizări V8 de 7L (325CP) și 7.5L(360CP), ambele alimentate cu ajutorul a 4 carburatoare dublu corp și asociate cu o cutie de viteze automată cu 3 rapoarte.
În 1974 modelul beneficiază de unele mici restilizări atât la exterior cât și la interior precum și de noi dotări opționale. În premieră pentru modelul american, sistemul de frânare putea fi dotat opțional cu discuri la puntea spate. În același timp, ca urmare a crizei petrolului la nivel mondial și reducerii emisiilor din anul 1973, puterea celor două motoare este redusă la 190CP pentru cel de 7L și respectiv la 220CP. Cu toate acestea, modelul Thunderbird din a 6-a generație a continuat să se vândă destul de bine, până la finalul carierei în 1976 fiind comercializate un număr de 299.146 exemplare.
Ford Mustang – 50 de ani de legendă
T-Bird-ul atinge apogeul de lux în anul 1977 odată cu lansarea celei de-a șaptea generații care se dorea a fi mai mult o evoluție a precedentei generații, Ford făcând totodată eforturi mari pentru o politică de downsizing a modelelelor sale din gamă și în special în cazul lui Thunderbird. Acesta era realizat pe o platformă similară cu a modelului Ford LTD și dispunea de o caroserie și o greutate totală diminuate precum și de motoare V8 cu capacități mai reduse, de 4.9, 5.8 și 6.6L care dezvoltau între 150 și 190CP.
Cele mai importante modificări din punct de vedere stilistic se regăseau la linia plafonului de tip “basket handle”, la montanți centrali de dimensiuni generoase și dotați cu geamuri induviduale și la partea frontală, acolo unde farurile tradiționale au fost înlocuite cu unele retractabile. Spre deosebire de generația precedentă, T-Bird-ul din această generație era disponibilă și într-o variantă de caroserie de tip cabrio-targa cu plafon central detașabil.
În anul 1978 cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înființarea companiei Ford, este lansată versiunea specială ″Diamond Jubilee Edition″ care dispunea de un echipament de dotări complet și care era oferită la un preț de 12.000 $, dublu comparatip cu prețul versiunii de bază. Această generație a înregistrat cel mai mare succes comercial din istoria modelului Thuderbird, cu peste 955.000 de exemplare în doar 3 ani de carieră.
Anul 1979 avea să aducă o altă abordare a modelului de succes T-Bird, a 8-a generație fiind acum mult mai compactă, mai angulară în design și orientată către o clientelă mai economică. Dezvoltat pe o platformă comună cu modelul Mercury Cougar XR7, T-Bird-ul beneficia de un șasiu autoportant, suspensie față de tip McPherson și arcuri elicoidale iar suspensia spate cu axă rigidă, brațe longitudinale și arcuri elicoidale, sistem de frânare servoasistat cu discuri în față și tamburi în spate și în premieră pentru acest model, direcția cu cremalieră.
Modelul era oferit cu o caroserie de tip coupe landau cu patru locuri locuri și care dispunea de acoperiș parțial sau total din imitație de piele. Gama de motoarizări era formată din 4 unități: cu 6 cilindri în linie de 3.3L, V6 de 3.8L, V8 de 4.2L și V8 de 4.9L care dezvoltau puteri cuprinse între 110 și 160CP și care erau asociate cu o cutie de viteze automată în 3 sau 4 trepte. Ca dotări opționale introduse în premieră pe acest model merită menționate: sistemul de acces Keyless, instrumentarul de bord digital, computer-ul de bord și scaunele față Recaro. Până la finalul anului 1982 din această generație au fost fabricate un număr de 288.638 de unități.
În octombrie 1982 își facea debutul la comercializare cea de-a noua generație și care de această dată punea accent pe design-ul cu tentă sportivă, performanțele dinamice și manevrabilitate. Dezvoltată pe o platformă îmbunătățită a precedentei generații, această generație dispunea de o caroserie de tip coupe în configuarația cu 2+2 locuri atent studiată din punct de vedere aerodinamic (CX:0.35 – cea mai bună valoare dintre modelele americane aflate atunci în producție) și cu dimensiuni majorate față de generația precedentă.
Noutatea din gama de motorizări o reprezenta unitatea cu 4 cilindri în linie (o premieră pentru T-Bird) de 2.3L(170CP) care dispunea de distribuție cu un ax cu came în chiulasă, alimentare cu injecție electronică EEC-IV și supraalimentare cu turbocompresor. Alături de acest nou motor mai erau oferite un V6 de 3.8L(110CP) și un V8 de 5L(140CP). Transmisia era asigurată în standard de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte plus diferențial autoblocant Traction Lok (două premiere pentru T-Bird) pentru motorul de 2.3L sau de una automată cu 3 trepte pentru celelalte două motoare și care ulterior a fost oferită opțional și pentru motorul de 2.3L. Comparativ cu generația precedentă, sistemul de frânare era prevăzut cu discuri la ambele punți.
Versiunea pentru anul 1985 a beneficiat de unele îmbunătățiri de ordin stilistic la exterior iar la interior de o planșă de bord redesenată. În același timp au fost introduse noi dotări pentru siguranță și confort.
În toamna anului 1986, este realizat un restyling ce a vizat în special partea frontală și echipamentul de dotări. Tot acum au fost oferite versiunile de echipare LX pentru versiunea cu motor V6 și Sport pentru cea cu motor V8. Motorul turbo de 2.3L beneficia acum de intercooler iar mulțumită unor îmbunătățiri reușea să dezvolte 190CP care asigura o viteză maximă de 215 km/h iar versiunea denumită Turbo Coupe. Această versiunea dispunea în standard de dispozitiv anti-blocaj pentru frâne, Automatic Ride Control și jante de 16 țoli iar opțional de o cutie de viteze automată cu 4 trepte. La finalul anului 1987, Thunderbird Turbo Coupe obține trofeul ″Car of the Year 1987″ acordat de publicația de specialitate Motor Trend. La finalul anului 1988 este stopată producția celei de-a noua generații, aceasta însumând 885.745 de exemplare.
Ford Capri a celebrat 50 de ani
În decembrie 1988 este prezetată cea de-a 10-a generație a modelului Thunderbird și care era dezvoltată pe o platformă complet nouă cu suspensie independentă pe ambele punți (o premieră pentru T-Bird) cu brațe transversale de tip paralelogram în față și brațe multiple (multilink) în spate, sistem de frânare cu discuri ventilate în față și discuri pline în spate plus ABS și direcție cu servoasistare variabilă în funcție de viteză, toate acestea cu beneficii evidente în privința manevrabilității, dinamicii și ținutei de drum.
De la debut a fost oferită o singură variantă de caroserie, coupe cu 2+2 locuri având un design cu o anumită tentă sportivă și o singură motorizare V6 de 3.8L cu injecție, oferită în varianta aspirată (140CP) și turbo (210, 230 sau 330CP în funcție de raportul de compresie). Transmisia era asigurată în standard de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte plus diferențial autoblocant pentru motorul turbo sau de una automată cu 4 trepte controlată electronic pentru motorul aspirat (opțional pentru motorul turbo). Ca dotări standard merită menționate: amortizoarele ajustabile, retrovizoarele exterioare reglabile electric și încălzite, computer-ul de bord, volanul multifuncțional și jantele de 16 țoli din aliaj. Datorită calităților sale, modelul câștigă trofeul ″Car of the Year 1990″ oferit de publicația Motor Trend.
Din anul 1991 a fost introdus propulsorul V8 de 5L(200CP) care era asociat cu o cutie de viteze automată în 4 trepte cu control electronic iar echipamentul de dotări îmbunătățit.
În 1994, modelul este supus unui amplu facelift ce a inclus ample restilizări atât la exterior cât și la interior dar și dotări noi de siguranță (airbag-uri frontale și centuri de siguranță pretensionate) și confort(climatronic, radio cd, volan reglabil pe două direcții). În același timp, propulsorul V8 de 5L este înlocuit cu unul în configurație similară dar cu capacitatea de 4.6L și 205CP iar puterea motorului V6 de 3.8L turbo este majorată la 230CP.
Anul 1996 aduce lansarea unei noi motorizări turbo V8 de 4.6L(300CP) care înlocuia în gamă unitatea V6 de 3.8L și 230CP, fiins asociată cu o nouă cutie de viteze manuală cu 5 trepte iar versiunea era denumită SVE.
Scăderile mari în vânzări din ultimii ani, i-a obligat pe cei din conducerea Ford să anunțe că modelul din această generație avea să fie ultimul. Producția modelului a fost stopată în septembrie 1997, numărul de unități produse din această generație fiind de 961.224.
După impactul favorabil venit din partea vizitatorilor și presei de specialitate la prezentarea concept car-ului T-Bird ca un remake a primei generații, la ediția din 1999 a Salonului Auto de la Detroit, conducerea Ford de la acea vreme a hotărât introducerea în producție de serie a acestuia cu unele mici modificări. Modelul de serie (a 11-a generație), un demn urmaș al originalului T-Bird, a fost dezvăluit în premieră doi ani mai târziu în cadrul aceluiași salon auto american, beneficia de un design avangardist și care a fost denumit de specialiști retrofuturistic styling și era dezvoltat pe o platformă comună cu modelele Lincoln LS și Jaguar S-Type.
La debutul comercializării, modelul era oferit în două variante de caroserie coupe și cabrio, ambele cu două locuri precum și două versiuni de echipare Deluxe și Premium. Printre dotările standard merită amintite: climatronic bizonal, soft top acționat electric, tapițerie din piele, sistem keyless, faruri automate, radio cd, magazie de cd-uri și jante din aluminiu. Modelul era propulsat de o unitate V8 de 3.9L(250CP) având distribuție cu 4 supape pe cilindru și care era asociată cu o cutie de viteze automată cu 5 trepte cu control electronic.
În 2003 motorul V8 de 3.9L este înlocuit cu unul V8 de 4L(280CP) cu distribuție variabilă VVT (variable valve timing) și ETC (electronic throtlle control). În același an, modelul american este protagonist în filmul Die Another Day din seria cu James Bond iar ulterior fiind introdusă versiunea specială denumită James Bond 007 Edition și realizată într-o serie limitată de 700 de unități.
Cu prilejiul aniversării a 50 de ani de la debutul modelului Thunderbird este lansată ediția limitată denumită 50 th Anniversary realizată în 1.500 unități și care dispunea de dotări specifice. Din această ultimă generație a modelului T-Bird au fost fabricate până la finalul anului 2005 un număr de 68.098 de unități.
Foto: Ford; Arhivă
