În urmă cu 40 de ani, producătorul italian Lancia făcea publice primele fotografii oficiale cu noul său model de clasă compactă Delta. În scurt timp de lansarea sa pe piață, mulțumită soluțiilor avansate implementate și dotărilor de înalt nivel, modelul obține titlul ″Automobilul anului în 1980″ în Europa și devine un model de referință pentru clasa compactă. Cu varianta HF 4WD/Integrale sunt câştigate șase tiluri de compion mondial la constructori între anii 1987 şi 1992 (record absolut), obținând în total 46 de victorii din 66 de participari la etapele din WRC între anii 1987- 1992.
În prima jumătate a anilor ’70, conducerea din acea perioadă a producătorului auto italian Lancia, demarează proiectul unui model de clasă compactă care trebuia să se situeze în gamă sub modelul de clasă medie superioară Beta și în același timp să umple golul lăsat odată cu stoparea producției modelului Fulvia Berlina în 1972. Responsabil cu acest proiect a fost numit directorul tehnic de la Lancia din acea perioadă, Sergio Camuffo iar numele de cod al proiectului a fost Y5 și s-a dorit a fi conceput ca un model familial de dimensiuni compacte dotat cu caroserie de tip berlină în două volume, motoare cu 4 cilindri în linie amplasate transversal(în premieră pentru Lancia) și transmisie pe roțile din față.
Ca bază tehnică s-a optat în favoarea platformei moderne a modelului Beta care beneficia de suspensie independentă de tip McPherson cu jambe elastice, aecuri elicoidale și bare stabilizatoare pe ambele punți, sistem de frânare cu dublu circuit și direcție cu cremalieră iar ca motorizări, unități cu 4 cilindri în linie și distribuție cu un ax cu came în chiulasă de la modelul compact Fiat Ritmo, acestea modificate de inginerii de la Lancia care au implementat carburatorul dublu corp Weber pentru sistemul de alimentare, o nouă galerie de admisie și noi sisteme de evacuare și de aprindere. În schimb, sistemul de încălzire și ventilație a fost dezvoltat în colaborare cu specialiștii firmei suedeze Saab.
Pentru design a fost solicitată firma specializată Italdesign din Torino condusă încă de pe atunci de celebrul Giorgetto Giugiaro și care a finalizat un prim prototip de stil la scară reală spre sfârșitul anului 1976. Acesta beneficia de o caroserie tip fastback cu 3 uși având un design clasic în stil baroc și a cărei caracteristică principală era suprafața vitrată generos dimensionată. La scurt timp de la prezentarea acestuia, conducerea Lancia a renunțat la dezvoltarea acestuia în favoarea unuia cu o caroserie cu 5 uși și care avea de data aceasta un design mai elegant și ușor sportiv, mult mai apropiat de stilul tradițional Lancia.
În data de 7 aprilie 1979, producătorul torinez dezvăluia primele fotografii oficiale cu noul său model de clasă compactă botezat Delta și care a fost prezentat presei și publicului cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt din acel an. Modelul Lancia s-a făcut repede remarcat datorită unor inovații tehnice aplicate în premieră în industria auto precum barele de protecție realizate din fibră de sticlă și poliester care erau integrate în linia caroseriei sau sistemul de încălzire și ventilație prevăzut cu dispozitiv dezaburitor pentru geamurile de la ușile din fața dar și a dotărilor de înalt nivel precum: check control-ul, ștergătoarele de parbriz cu 3 viteze, tabloul de bord cu iluminare reglabilă, volanul reglabil pe două direcții, bancheta spate fracționabilă, geamurile față cu acționare electrică, retrovizoarele exterioare reglabile din interior sau ceasul digital.
Modelul compact italian beneficia de o caroseriei de tip hatchback cu 4 uși plus hayon care avea o linie elegantă cu un ușor caracter sportiv, o suprafață vitrată generoasă care contribuia la o bună vizibilitate și bare de protecție integrate în linia caroseriei și vopsite în aceeași culoare cu caroseria, imprimând totodată un look aparte. Coeficientul aerodinamic(CX) avea o valoare discrete de 0.40 iar dimensiunile și masa ( Lxlxh : 3.895x1620x1.385m, ampatament 2.475m, 960-1040kg) erau asemănătoare cu cele ale modelelor recent lansate de atunci din clasa compactă: Fiat Ritmo, Opel Kadett D sau Talbot Horizon. Partea frontală era dominată de noua grilă frontală care se integra foarte bine în stilul conceput de Giugiaro și care se va regăsi cu mici modificări la modelele Lancia lansate în anii ’80. La partea din spate, Lancia Delta dispunea de un kayon de mari dimensiuni cu deschidere joasă și largă care facilita accesul la portbagaj care avea o capacitate de 260 dmc iar cu bancheta spate rabatată de 1.000 dmc.
Habitaclul oferea un spațiu suficient de bun pentru 5 persoane și era finisat cu materiale de bună claitate. Planșa de bord avea un design original și atent studiat din punct de vedere ergonomic dispunea de spațiu de depozitare pentru obiecte mici pe toată lățimea sa și era realizată din material plastic în combinație cu spumă poliuretanică. Comenzile principale și cele secundare erau amplasate intuitiv, instrumentarul de bord grupat în trei spații separte era complet și perfect lizibil iar comutatoarele pentru sistemul de încălzire și ventilație erau de tip liniar, culisante.
La debutul comercializării în octombrie 1979, Lancia Delta a fost disponibilă cu două motorizări pe benzină de 1.3L (75CP) şi 1.5L (85CP), ambele cu 4 cilindri în linie, amplasate transversal, având distribuție cu un ax cu came în chiulasă și aprindere electronică. Cele două motorizări permiteau viteze maxime de 160 și respectiv 165 km/h iar accelerația de la 0 la 100 km/h era posibilă în 14.3 și respectiv 12.5 secunde. Pentru motorul de 1.3L era oferită în standard o cutie de viteze manuală cu 4 trepte iar opțional una manuală cu 5 trepte în timp ce motorul de 1.5L era disponibil în standard cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Sistemul de frânare era servoasistat și era de tipul mixt cu discuri la puntea față și tamburi la cea din spate.
Mulțumită design-ului elegant și atractiv, a finisărilor de calitate, a ținutei de drum sigure, a manevrabilității excelente și a echipamentului de dotări, Lancia Delta s-a impus repede pe piață cu cele 43.000 exemplare comercializate până la finele anului 1979 reușind totodată să-și adjudece titlul ″Car of the year 1980″ în Europa și să devină un model de referință în clasa compactă.
În 1980, modelul compact italian își face debutul pe piețele scandinave sub denumirea de Saab-Lancia 600 echipat exclusiv cu motorul de 1.5L și disponibil în două versiuni de echipare: GLS și GLE.
Către sfârșitul anului 1981 este fabricat exemplarul cu numărul 100.000 iar în martie 1982 își face debutul versiunea 1.5LX care dispunea în standard de jante de 14 țoli cu design specific, vopsea metalizată, geamuri față acționate electric și tapițerie din velur realizată de firma Zegna. În același timp, pentru propulsorul de 1.5L este oferită opțional o cutie de viteze automată cu 3 trepte iar puterea motorului de 1.4L este ușor majorată la 78CP.
În noiembrie 1982 este lansată a doua serie a modelului Delta care se deosebea la exterior prin barele de protecție restilizate, o grilă frontală ușor modificată și prin adoptarea unui mic eleron deasupra hayonului iar la interior prin unele retușuri la detalii, scaune de concepție nouă dar și prin noi dotări opționale precum: trip computer-ul sau radio-casetofonul. În același timp este introdusă versiunea GT care avea în dotare un motor de 1.6L(105CP) având distribuție cu două axe cu came în chiulasă și aprindere electronică Marelli Digiplex. Asociat cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, motorul permitea o viteză maximă de 180 km/h și un sprint de la 0 la 100 km/h în doar 10 secunde. Delta GT avea sistem de frânare cu discuri la puntea spate și era echipată în standard cuː închidere centralizată pentru portiere, geamuri față acționate electric, radio-casetofon, geamuri cu tentă fumurie și banchetă spate fracționabilă iar ca dotări opționale instalația de aer condiționat, jante de 14 țoli din aliaj cu design specific sau direcția servoasistată. Începând cu a doua serie Delta, motorizarea de 1.5L era propusă în standard cu o cutie de viteze automată cu 3 rapoarte iar versiunea de echipare LX era disponibilă și cu propulsorul de 1.3L.
La Salonul Auto de la Frankfurt din 1983 și face debutul versiunea sportivă denumită HF (High Fidelity) și echipată cu un motor de 1.6L alimentat cu două carburatoare dublu corp Weber și supraalimentat cu turbocompresor Garrett T3. Puterea maximă dezvoltată era de 130CP și asigura un demaraj de la 0 la 100 km/ h în 8.7 secunde și o viteză maximă de 195 km/h. Cu aceste valori, Delta HF era considerat cel mai performant model de clasă compactă. Delta HF beneficia de sistem de frânare cu discuri în spate și direcție servoasistată opțional și se deosebea la exterior prin jantele din aliaj de 14 țoli cu design elaborat și pragurile aerodinamice iar la interior prin dotări standard specifice precum: instrumente de bord parțial digitale, tapțerie Zenga și volan sport îmbrăcat în piele iar opțional de scaune sport Recaro și instalație de aer condiționat. Doi ani mai târziu este lansată versiunea îmbunătățită HF Turbo care se diferenția prin unele detalii specifice atât la exterior cât și la interior dar și prin unele dotări specifice precum: jantele Cromodora de 14 țoli din aliaj sau volanul sport cu trei brațe.
În decembrie 1984 este prezentat modelul Delta S4. Dezvoltat special pentru competiții de către departamentul Reparto Corse Lancia și Abarth, Delta S4 dispunea de o caroserie de tip hatchback realizată din kevlar și ranforsată cu fibră de carbon. Montată pe o structură tubulară din oțel, caroseria oferea un acces facil la părțile mecanice mulțumită deschiderii ample ale parților frontale și posterioare. Motorul era unul cu 4 cilindri în linie, amplasat central longitudinal cu capacitatea de 1.8L. Acesta avea distribuție cu două axe cu came în chiulasă, alimentare cu injecție electronică Weber – Marelli și supraalimentare cu turbocompresor KKK și compresor volumetric. Puterea furnizată era de 250 CP (varianta de competitii între 260 și 350CP) și permitea performanțe de top: viteza maximă 225 km/h și accelerație 0-100 km/h în 6 secunde. Transmisia era integrală permanentă cu 3 diferențiale și era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Suspensia era intependentă pe ambele punți și era prevazută cu: brațe de tip paralelogram, brațe transversale inferioare, arcuri elicoidale, bare stabilizatoare reglabile și amortizoare hidraulice iar sistemul de frânare era servoasistat și prevăzut cu discuri ventilate. În 1985 modelul debutează în WRC în grupa B, iar conform regulamentului, pentru a fi omologat în competiții trebuiau construite minim 200 unități. În sezoanele copetiționale din 1985 și 1986 cu modelul Delta S4 sunt obținute 5 victorii, Lancia clasându-se pe locul secund la constructori în 1986 și este câștigat campionatul european de raliuri din 1986 cu pilotul Fabrizio Tabaton.
Cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1986 are loc lansarea noii versiuni sportive Delta HF 4WD dotată cu transmisie integrală permanentă care dispunea de 3 diferențiale și care permitea caracteristici de rulare excelente. Motorul disponibil avea 4 cilindri în linie, cilindreea de 1.995 cmc, distribuție cu două axe cu came în chiulasă și alimentăre cu injecție electronică multipunct Weber – Marelli. Supraalimentarea era asigurată de un turbocompresor Garrett T3, intercooler și sistem overboost care controla presiunea supraalimentării. Cei 165 CP dezvoltați de motor permiteau o accelerație de la 0 la 100 km/h în 7.8 secunde și o viteză maximă de 208 km/h. Versiunea beneficia de sistem de frânare dotat cu discuri ventilate în față și direcție servoasistată în standard. Delta HF 4WD avea ca elemente distinctive la exterior partea frontală cu 4 faruri rotunde, proiectoarele suplimentare, jantele din aliaj cu design elaborat și evacuarea dublă iar la interior prin planșa de bord cu instrumente suplimentare și volanul sport cu 3 brațe. Ca dotări standard erau incluse: închiderea centralizată a portierelor, radio-casetofonul stereo, geamurile atermice cu tentă fumurie și check control-ul iar contra cost se puteau comanda instalația de aer condiționat sau scaunele sport Recaro.
În mai 1986 își face debutul cea de-a treia serie a modelului Delta care beneficiat de unele îmbunătățiri de ordin stilistic și aerodinamic la exterior și funcțional la interior, îmbunătățiri la partea mecanică și dotări suplimentare(proiectoare suplimentare, instalație audio stereo, ștergătoare la faruri). În același timp este introdusă versiunea Turbo Ds echipată cu un motor diesel de 1.9L(80CP) supraalimentat cu turbocompresor KKK plus intercooler și care avea ca dotare standard servodirecția iar motorul de 1.6L aflat în dotarea versiunilor GT și HF Turbo dispunea acum de alimentare cu injecție electronică multipunct Weber – Marelli concomitent cu o creștere a puterii la 108 și respectiv 140CP iar servodirecția devine dotare standard pentru aceste două versiuni. În vara acelui an, gama modelului Delta era compusă din numai puțin de șapte versiuni: 1.3, 1.3LX, 1.5 Automatica, GT IE, HF Turbo, HF 4WD și Turbo Ds.
În toamna anului 1986, departamentul sport Lancia în colaborare cu inginerii de la Abarth au demarat dezvoltarea variantei de competiții Delta HF 4WD de grupa A (SE Abarth 043) care urma să concureze în 1987 la grupa A a Campionatului Mondial de Raliuri. Conform cerințelor WRC pentru ca modelul de competiție să fie omologat, era necesar o producție minimă de 5.000 de exemplare stradale. Motorul variantei de competiții dezvolta între 258 și 290 CP, contribuind cu succes la primele victorii și câștigarea Campionatului Mondial de Raliuri la constructori și la piloți cu Juha Kankkunen chiar de la ediția de debut din 1987.
La ediția din 1987 a Salonului Auto de la Frankfurt este prezentată versiunea îmbunătățită HF Integrale care se deosebea la exterior de versiunea HF 4WD pe care o înlocuia prin aripile față-spate evazate și capota compartimentului motor restilizată și dotată cu o priză de aer suplimentară. Motorul versiunii HF Integrale beneficia de un nou turbocompresor Garrett T3 și de un intercooler majorat care contribuiau la obținerea unei puteri de 185 CP și a unor performanțe superioare: accelerație 0 – 100 km/h în 6.9 secunde și viteză maximă 210 km/h. Pe această versiune au fost introduse ca dotări standard: diferențialul spate Torsen care putea transfera acum întreg cuplu motor la o singura roată, scaunele sport de producție Recaro și jantele sport de 15 țoli sau opțional: dispozitivul antiblocaj ABS pentru sistemul de frânare și tapițeria din piele Alcantara. Varianta de competiție HF Integrale al carui motor dezvolta peste 300 CP a câștigat titlurile mondiale la constructori și piloți cu Miki Biasion în anii 1988 și 1989.
Salonul Auto de la Geneva din 1989 aduce lansarea versiunii HF Integrale 16V care beneficia de numeroase îmbunătățiri precum: distribuția cu 4 supape pe cilindru, turbocompresorul și intercooler-ul ușor majorate, suspensia reproiectată, sistemul de frânare cu discuri ușor majorate, jante cu pneuri mai late iar cuplul asimetric distribuia din acest moment forța motrică la transmisie astfel – 47 la sută pe puntea față iar 53 la sută pe puntea spate. Versiunea HF Integrale 16V se deosebea la exterior prin capota compartimentului motor ușor înălțată și care dispunea de o priză de aer de dimensiuni mai mari. Mulțumită îmbunătățirilor aduse la motor, puterea furnizată era acum de 196 CP și permitea performanțe ridicate: accelerație de 0 – 100 km/h în 6.1 secunde și viteză maximă 215 km/h. Cu varianta de competiție al cărui motor dezvolta peste 300 CP sunt obținute titlurile mondiale la constructori în anii 1990 și 1991 și la piloți cu Juha Kankkunen în 1991.
În mai 1990 este prezentată cea de-a patra serie a modelului Delta care se deosebea la exterior și interior prin unele restilizări iar la partea mecanică au fost aduse unele îmbunătățiri iar pentru sporirea gradului de confort au fost introduse dotări suplimentare. Gama modelului a fost redusă acum la doar patru versiuni: 1.5LX, GT IE, HF Turbo și HF Integrale 16V. În același timp versiunea HF Turbo dispunea la exterior de o grilă frontală cu 4 faruri rotude, capota compartimentului motor înălțată și dotată cu o fante de aer precum și jante de culoare neagră cu design similar cu cele de la versiunea HF Integrale 16V iar versiunile 1.5LX și GT IE beneficiau de o grilă frontală cromată, praguri aerodinamice, capotă identică cu cea de la versiunea HF Integrale 8V(1987-1989) și opțional de jante de 14 țoli din aliaj cu design personalizat.
Cu ocazia ediției din 1991 a Salonului Auto de la Frankfurt este lansată versiunea HF Integrale 16V Evoluzione cunoscută și ca Evo. La exterior versiunea Evo a beneficiat la exterior de ample restilizări având ca elemente distinctive: spoilerele față – spate de dimensiuni generoase, grila frontală cu farurile de dimensiuni mai mari, aripile mai evazate, jantele cu un nou design elaborat având acum montate pneuri mai late, prizele de aer suplimentare de pe capota compartimentului motor și un eleron reglabil montat deasupra hayonului. Toate aceste elemente noi îmbunătățeau aerodinamica și creau un look mult mai agresiv. La interior au fost introduse scaune sport de concepție nouă realizate de firma Recaro și un volan sport Momo cu design personalizat. Tot acum au fost oferite opțional tapițeria din piele, instalația de aer condiționat și scaunele sport Corsa Recaro care ofereau o susținere laterală mai bună. Grație unor îmbunătățiri, motorul dezvolta acum 210 CP și permitea performanțe apropiate de un model supersport: accelerație 0 – 100 km/h în 5.7 secunde și viteza maximă de 220 km/h. În același timp au fost aduse îmbunătățiri la suspensii care aveau acum o cursă mai lungă și la sistemul de frânare care avea discuri ușor majorate și dispozitiv ABS Bosch cu 6 senzori în standard.
În anul 1992, Lancia HF Integrale 16V Evoluzione în varianta de competiție cu motor care dezvolta 350 CP a câștigat toate cele 8 etape din Campionatul Mondial de Raliuri din care 6 victorii au fost obținute de Didier Auriol și câte una de Juha Kankunen și Andrea Aghini. Data și numarul omologarii modelului Evo care a închis seria prezențelor Lancia în Campionatul Mondial sunt: 1.1.1992 (A5448). Dacă Auriol a condus atunci Delta spre victorie în cele mai dificile etape din Grecia, Corsica sau Monte Carlo, Juha Kankunen a reușit să caștige în Portugalia iar Andrea Aghini a scris o pagina de istorie caștigând în Italia, acolo unde Lancia a trecut triumfal pentru ultima dată linia de sosire a unui raliu din WRC.
În iunie 1993 este lansată o nouă evoluție a versiunii HF Integrale 16V Evoluzione, cunoscută ca Evo II. Aceasta dispunea de o nouă generație a sistemului “fuel management” la motor, puterea maximă furnizată fiind acum de 215 CP. Performanțele au rămas aceleași, cei 5 cai putere în plus nu faceau decât să compenseze introducerea de acum a catalizatorului. Elementele distinctive la exterior erau: eleronul pentru aerodinamicitate ajustabil pe 3 poziții, jantele mai mari – de 16 țoli și bușonul rezervorului de combustibil realizat din aluminiu. În interior scaunele sport Corsa Recaro, tapițeria din piele Alcantara de culoare bej și instalația de aer condiționat erau incluse în echipamentul standard.
Numeroasele serii limitate precum: Martini 5, Martini 6, Verde York, Club “Hi-Fi”, Club Italia, Gialla, Bianco Perlato, Blu Lagos, Final Edition sau Dealer’s Collection comercializate din noiembrie 1991 și până la încetarea producției în noiembrie 1994, au facut ca Lancia Delta HF Integrale 16V Evoluzione să apară în forme foarte individualizate. Între anii 1986 și 1994 au fost fabricate 44.296 de exemplare.
În urma succesului comercial înregistrat cu prima generație Delta comercializată în 525.231 exemplare, la ediția din 1993 a Salonului Auto de la Geneva are loc lansarea celei de-a doua generații. Dezvoltată pe platforma modelului de clasă medie superioară Dedra, noua Delta beneficia de o caroserie tip hatchback cu 5 uși și 5 locuri, al cărui design elegant a fost realizat de studioul IDEA din Torino. La debutul comercializării au fost propuse trei niveluri de echipareː LE, LS și LX iar printre dotările oferite se înumărauː airbag-ul pentru șofer, instalația de aer condiționat cu control automat, computer-ul de bord, tapițeria din piele Alcantara, trapa acționată manual sau electric, retrovizoarele exterioare cu reglare electrică și încălzite, geamurile spate cu comandă electrică, radio cd-ul, instalația de spălare a farurilor sau centurile de siguranță pretensionate reglabile pe înălțime. Gama de motorizări era compusă din patru unități cu 4 cilindri în linie, din care trei pe benzina de 1.6L (75CP), 1.8L(103CP), 2L oferit în două variante: aspirat (139CP) și cu turbocompresor Garrett T3 (186CP) toate alimentate cu injectie electronică multipunct, varianta de 2L având distribuție cu 4 supape pe cilindru precum și un turbo diesel de 1.9L(90CP). Toate motoarele erau oferite în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte. Suspensia era independentă și prevăzută cu arcuri elicoidale și amortizoare hidraulice, pe față de tip McPherson iar în spate cu brațe oscilante transversale. Sistemul de frânare era servoasistat fiind dotat cu discuri în față și tamburi în spate pentru versiunea ce motor de 1.6L sau cu discuri ventilate în față și discuri pline în spate plus ABS opțional sau în standard pe celelalte versiuni iar direcția era servoasistată hidraulic.
Versiunea sportivă a modelului a fost denumită HF Turbo și avea echipat motorul de 2L turbo (186CP) care permitea performanțe ridicateː viteză maximă 220 km/h și accelerație 0-100 km/h în 7.5 secunde. Aceasta se deosebea la exterior prin grila frontală cu design specific, aripile din față evazate, eleronul posterior și jantele de 15 țoli din aliaj cu design elaborat iar la interior prin dotări specifice precum scaunele sport Recaro și volanul sport cu trei brațe produs de firma Momo. Delta HF Turbo dispunea în standard deː diferențial cu alunecare limitată Viscodrive și dispozitiv electronic de reglare a amortizoarelor cu două programeː sport și confort.
La ediția din 1995 a Salonului de la Geneva avea loc premierea variantei de caroserie cu 3 uși a modelului Delta și care a fost denumită HPE. Delta HPE era disponibilă cu două variante de motorizare din care una pe benzină de 2L oferită în versiunea aspirată (139CP) și cu turbo (186CP) precum și una turbo diesel de 1.9L(90CP). Aceasta se deosebea la exterior prin grila frontală cu design specific și vopsită în culoarea caroseriei, aripile față – spate evazate, eleronul posterior și jantele de 15 țoli din aliaj cu design personalizat iar la interior beneficia de scaune sport și volan sport Momo.
La începutul anului 1996, modelul Delta beneficiază de un ușor facelift fiind realizate unele retușuri la detaliile de la exterior și interior, îmbunătățiri de ordin tehnic iar motoarele pe benzină de 1.6 și 1.8L dispuneau acum de distribuție cu două axe cu came în chiulasă și 4 supape pe cilindru iar puterile furnizate erau de 103 și respectiv 113CP. În același timp, motorul de 2L(139CP) a fost înlocuit cu unul de 1.8L cu distribuție VVT(Variable Valve Timing) și 4 supape pe cilindru care furniza 130CP iar motorul de 2L turbo(186CP) era oferit doar pe varianta cu 3 uși HPE, versiunea fiind denumită 2.0HF. Pentru varianta de caroserie cu 5 uși erau disponibile trei noi versiuni de echipare: LE, LX și GT iar pentru creșterea gradului de confort și siguranță au fost introduse noi dotări.
În martie 1998, este operat un nou facelift modelului Delta care a dispus de unele îmbunătățiri de ordin stilistic la exterior, funcțional la interior precum și de un echipament de dotări suplimentar. Din acel moment, varianta de caroserie cu 5 uși era oferită cu motorizările de 1.6L, 1.8 L VVT și 1.9L TD și cu un singur nivel de echipare – LS iar varianta cu 3 uși HPE era disponibilă cu motorizările de 1.8L, 1.8L VVT și 2L turbo. Versiunea de top 2.0 HPE HF Turbo beneficia o putere majorată a motorului la 193CP care asigura o viteză maximă de 225 km/h iar la exterior dispunea în standard de un kit aerodinamic special elaborat compus din spoiler frontal, praguri laterale, eleron posterior și jante de 16 țoli din aliaj Speedline Montecarlo cu design personalizat și pneuri de 215/50. Acest kit-ul aerodinamic era oferit contra cost și pentru celelalte două versiuni ale variantei cu 3 uși HPE.
În august 1999 este stopată producția modelului Delta, acesta fiind comercializat într-un număr total de 138.980 exemplare.
După o pauză de mai mulţi ani în clasa compactă, la Salonul Auto de la Geneva din 2008, Lancia lansează a treia generație a modelului Delta. Cu noua Delta, Lancia inaugura pe scena auto un nou stil, extrem de sofisticat şi totodată, foarte dinamic şi modern. Design-ul, considerat de majoritatea specialiștilor unul revoluționar, îi conferea modelului o puternică imagine de marcă având partea frontală avangardistă iar partea din spate îmbina clasicismul cu liniile hightech, modernismul fiind accentuat de Led-urile utilizate atât pentru faruri cât şi pentru stopuri. Având o configuraţie hatchback, cei 4.5 m lungime şi 2.7 m ai ampatamentului contribuie la obținerea unui spaţiu interior extrem de generos, Delta rivalizănd cu modelele din clasa medie superioară. Bancheta are spătarele înclinabile, pentru un confort cât mai bun pe distanțe lungi iar portbagajul are un volum care variază în funcție de culisarea banchetei. Interiorul beneficiază de dotări high-tech precum: 8 airbag-uri, climatzarea automată pe două zone, sistem de navigaţie cu ecran LCD, sistem MP3, dispozitiv vocal Blue&Me (Bluetooth), tapițerie din piele Alcantara sau Poltrona Frau, acoperiş panoramic heliomat Granluce sau volan multifuncţional. Motoarele oferite sunt toate cu 4 cilindri dotate cu turbocompresor cu geometrie variabilă, pe benzină în două varianteː 1.4L Turbojet (120 şi 150CP) şi 1.8L Turbojet (200CP) cu injecție directă precum și trei variante turbo dieselː 1.6L Multijet (120 CP), 1.9L Multijet Twin Turbo (190CP) şi 2L Multijet (165CP). Cutiile de viteze oferite erau manuale, automate secvențiale Sportronic sau automate robotizate Selectronic, toate cu 6 rapoarte. Suspensia era independentă prevăzută cu arcuri elicoidale și bare stabilizatoare, în față era de tip McPherson iar în spate era de tip cu roți conexe. Sistemul de frânare era servoasistat și era prevăzut cu discuri, în față ventilate plus ABS și EBV.
Securitatea activă este îmbunătăţită prin noul sistem de control al stabilităţii Absolute Handling System, care aduce nou câteva funcţii inedite: LTF (Linearization Torque Feedback), prin care se conferă şoferului un control mai bun în curbe şi la viteză ridicată; TTC (Torque Transfer Control), care comandă electronic un diferenţial autoblocabil şi controlează efectul de subvirare; DST (Drive Steering Torque), direcţia activă dualdrive controlată eletronic, care anulează efectul de supravirare pe suprafeţele cu aderenţă redusă. Pentru confort era oferit opțional un sistem electronic de control al suspensiei (Reactive Suspension System), care contribuie la îmbunătăţirea controlului şi reducerea vibraţiilor pe suprafeţe deteriorate și “Driving Advisor”, care controlează direcţia, şoferului rămânându-i în sarcină dozarea frânei. Lancia Delta beneficiază de un vast program de personalizare, clienţii putând alege din peste 1.000 de combinaţii: de la jantele de 16″, 17″ sau 18″ până la cele 12 culori bi-ton exclusive. Lancia Delta este oferită în trei nivele de echipare (Argento, Oro şi Platino). A treia generație Delta era comercializată în Marea Britanie, Irlanda și Japonia sub brandul Chrysler.
În primăvara anului 2011 este realizat un facelift modelului Delta care a vizat exteriorul, interiorul și nivelurile de echipare. În același timp propulsorul turbo diesel de 1.6L Multijet era oferit într-o versiune care dezvolta doar 105 CP.
În iulie 2014, după o carieră discretă, producția celei de-a treia generație a modelului Delta este stopată, aceasta totalizând 115.324 de exemplare.
Text: Auto Retro Passion
Foto: Lancia; Arhivă; Auto Retro Passion
Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te la newsletter-ul Auto Retro Passion pentru mai multe informații AICI