AVANGARDISTA LANCIA AURELIA A ANIVERSAT 70 DE ANI

8 decembrie 2020
Comments off
611 Vizualizari
Previous Image
Next Image

info heading

info content


 

La ediția din 1950 a Salonului Auto de la Torino, producătorul auto italian Lancia lansa modelul din clasa medie superioară Aurelia ca succesor al modelului Aprilia. De la debut, Aurelia a impresionat prin: design-ul elegant, finisările de calitate, postul de conducere atent studiat din punct de vedere ergonomic, spațiul interior generos, confortul ridicat la rulare și nu în ultimul rând soluțiile tehnice avansate, unele dintre ele aplicate în premieră.  

La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, inginerul Gianni Lancia (fiul fondatorului firmei Vicenzo Lancia) aflat în conducerea producătorului auto italian Lancia, demarează proiectele unor viitoare modele care urmau să înnoiască gama. Convins că, tracțiunea pe roțile din față încă nu era soluția tehnică ideală la acel moment, cu toate că Citroen experimentase cu succes această soluție la modelul de mare serie Traction Avant, acesta se gândește să implementeze încontinuare schema tehnică clasică cu tracțiune pe roțile din spate dar cu motorul poziționat central.

După un proiect datat din anul 1944, Gianni Lancia demarează în 1948 construcția unui prim prototip, denumit A10 și echipat cu un motor cu 8 cilindri în V la 90 ° cu cilindreea de 1.946 cmc alimentat cu un carburator dublu corp Weber și care furniza o putere de 70CP la 4.900 rpm. Acest motor ușor (puțin peste 150 kg) era fabricat în întregime din aliaje ușoare și beneficia de camere de ardere semisferice și distribuție cu ax cu came central. Proiectul inițial  prevedea implementarea motorului pe o caroserie berlină cu 4 uși, dar prototipul construit dispunea de o caroserie coupe realizată de carosierul italian Ghia și care era montată pe un șasiu tubular iar motorul amplasat central-spate. Caracteristicile ale acestui prototip coupe erau constituite din habitaclu, care includea în față o banchetă cu trei locuri, postul de conducere poziționat central și schimbătorul cutiei de viteze, care era de tipul cu preselector. Cu toate aceste inovații, proiectul este abandonat în favoarea unuia mai puțin revoluționar, mai puțin costisitor și care trebuia să înlocuiască efectiv modelul Aprilia.

În noiembrie 1943, Gianni Lancia a readus la sediul central din Torino al firmei, departamentul tehnic încredințat inginerului Giuseppe Vaccarino și departamentul rezervat proiectelor condus de Vittorio Jano și care au fost transferate strategic la Padova cu puțin timp de începerea războiului. Alături de cei doi mari tehnicieni, li s-a alăturat un tânăr inginer, Francesco De Virgilio (șeful serviciului de studii speciale și brevete) și care urmau să dezvolte împreună studii și proiecte care să ducă la definirea caracteristicilor tehnice ale modelului B10, botezat ulterior Aurelia. Se pare că ideea unui motor cu 6 cilindri dispuși în V, a aparținut inginerului Francesco De Virgilio încă de la sfârșitul anului 1943. După primele studii, tânărul tehnician este convins că echilibrul necesar poate fi obținut dacă unghiul în V este cuprins între valorile de 40 ° și 80 °. Pentru a testa validitatea acestei teorii, acesta a folosit un motor cu 8 cilindri dispuși în V la aproximativ 40 °, care a fost construit între anii 1941-1942, din care doi cilindri au fost îndepărtați și apoi transformați într-unul cu 6 cilindri. Ceva mai târziu, este testat un nou motor în care „V” -ul cilindrilor este adus de la 40 ° la 60 ° iar după război, acesta constituie baza de studiu pentru construcția celui definitiv care urma să fie implementat pe modelul succesor al lui Lancia Aprilia.

În anul 1948, Gianni Lancia, devenit director general cu un an înainte al companiei, a renunțat la ideea de a continua dezvoltarea prototipului A10 cu motor central-spate pentru că era considerat prea costisitor de febricat iar pe de altă parte, era convins că simpla modernizare a modelului Aprilia nu era suficientă pentru relansarea companiei, așa că decide să dezvolte un model complet nou care să se încadreze în schema clasică Lancia. Între timp, departamentul tehnic a fost încredințat lui Jano, care, împreună cu De Virgilio construiesc un al doilea motor experimental de 1.569 cmc, dar cu o deschidere a cilindrilor de 50 °.

Motorul respectiv a fost finalizat în 1949 și avea unghiul de deschidere în V mărit la 60 ° , valoare care garanta o echilibrare excelentă a celor 6 cilindri, după cum confirma chiar unele teste efectuate la Politehnica din Torino de profesorul Capetti în timp ce capacitatea acestuia a fost majorată la 1.754 cmc. Blocul este din aliaj ușor cu cama cilindrilor din fontă iar axul de distribuție cu came central acționat de un lanț cu două role. Alimentarea se realiza cu ajutorul unui carburator dublu corp Solex iar sistemul de răcire diapunea de o pompă de apă (circulație forțată) și reglat de două termostate, unul plasat pe tub iar celălalt poziționat pe radiator. Puterea acestei unități nu era foarte mare, 56CP în total, ceea ce corespundea unui raport de 32CP / litru, la egalitate cu valoarea raportului de compresie (6,85: 1) și la regimul de turație al motorului care livra puterea maximă la 4.000 rpm, dar putea ajunge până la 4.500-4.700 rpm. Elasticitate remarcabilă a motorului se relaiza datorită valorii cuplului maxim de 10,8 kgm la o turație cuprinsă între 2.500 și 3.000 rpm.

Cu toate acestea, noul proiect denumit acum B10, nu se distinge doar prin noul motor ci și prin toată partea mecanică, precum și prin caroserie, fiind rezultatul unui proiect definit ca „ex novo”. Dimensiunile generale ale caroseriei de tip berlină cu 4 uși fără montant central și cu 6 locuri la interior sunt mai mari decât cele ale modelului predecesor Aprilia, începând cu ampatamentul, care măsoară cu 11 cm mai mult (2.860 m față de 2.750 m) pentru a oferi spațiu mai mare la interior, dar mai ales pentru a găzdui motorul care, având 6 cilindri în loc de 4, are o lungime per total mai mare. În cadrul transmisiei, o inovație importantă este dată de faptul că ambreiajul, cutia de viteze și diferențialul sunt montate într-un singur grup denumit transaxle, ancorat pe cadru și poziționat în spate, pentru a crește greutatea pe roțile din spate și pentru a diminua greutatea pe roțile din față. De asemenea, trebuie remarcat faptul că schimbătorul de viteze este acum la volan, în ton cu moda predominantă a vremii.

Transmisia se realiza pe roțile din spate și era asigurată de o cutie de viteze manuală cu 4 trepte. În ceea ce privește sistemul de frânare, evident hidraulic, trebuie remarcat faptul că, în spate, tamburii erau amplasați într-o poziție centrală, la ieșirea blocului diferențial, cu scopul evident de a reduce masele. Suspensia din față menține schema clasică Lancia cu roți independente, arcuri elicoidale și amortizoare hidraulice încorporate, în timp ce în spate a fost creat un inovativ sistem de suspensie cu roți independente, brațe triunghiulare oblice și brațe exterioare (sistem Armstrong). Direcția era de tipul cu șurub melcat și roată elicoidală (tiranții au bucșe elastice și articulații sferice), poziția normală de conducere era pe partea dreaptă (numai începând cu anul 1951 este posibil să se opteze pentru post de conducere pe stânga iar modelul cu această caracteristică se distinge prin sufixul „S” în denumirea completă.

Modelul B10 beneficia de o structură autoportantă și se caracteriza printr-un design foarte sobru și elegant, inspirat de cel al modelului Aprilia în varianta carosată de Pininfarina în perioada 1946-1948, dar proiectată de studiurile Lancia care au modernizat și rotunjit liniile. De asemenea stilul grilei frontale a fost menținut, chiar dacă a fost restilizat și redimensionat. Partea din spate se caracteriza printr-un portbagaj de dimensiuni ample și printr-o conexiune cu o rază amplă între habitaclu și portbagaj. Dimensiunile caroseriei erau generoase pentru clasa medie superioară europeană (Lxlxh: 4.420×1.560×1.500 m, ampatament 2.860 m) fiind asemănătoare cu cele ale principalelor modele concurente: Alfa Romeo 1900, Citroen Traction Avant, Fiat 1400, Mercedes 170V, Opel Rekord P2 și Rover 75.

LANCIA FLAVIA – PRIMUL AUTOMOBIL ITALIAN CU TRACȚIUNE FAȚĂ SERBEAZĂ 60 DE ANI

Abandonând numele orașelor Lazio (Ardea, Aprilia), Lancia atribuie proiectului B10 denumirea Aurelia, un nume care, dacă doriți, are un sunet armonios care reflectă pe deplin caracterul mașinii. Cu această ocazie începe seria de nume corespunzătoare drumurilor consulare romane. Seria va continua cu Appia în 1953 și cu Flaminia în 1957. Via Aurelia este unul dintre cele mai importante drumuri romane care leagă Roma de Arles prin Civitavecchia, Pisa și Genova. Prima secțiune, cea italic, a fost construită în secolul al II-lea î.Hr., în timp ce continuarea până la Arles datează din epoca imperială.

La Salonul Auto de la Torino, inaugurat pe 4 mai 1950 are loc prezentarea în premieră a modelului Aurelia B10 care înlocuia în gamă modelul Aprilia și care a atras rapid atenția presei și publicului datorită designului armonios și elegant precum și soluțiilor tehnice avansate implementate, unele dintre acestea aplicate în premieră pe un automobil de serie: motor cu 6 cilindri în V, transmisia tip transaxle (ambreiajul, cutia de viteze și diferentialul integrate intr-un singur ansamblu pe puntea posterioară îmbunătățind distribuția maselor pe fiecare osie), tamburii posteriori de la sistemului de frânare poziționați la ieșirea difernțialului (in board) pentru un randament mai bun, blocul motor din aluminiu, axul cu came central comandat de o curea dublă avănd role cu întinzător hidraulic, caroseria cu elemente realizate din aluminiu (uși, bare de protecție, aripi spate, capotă, ușă portbagaj, podea pentru bagaje) sau pneurile cu carcasă radială.

Cu ocazia Salonului Auto de la Torino din 1951, sunt lansate varianta de caroserie coupe a modelului Aurelia, denumită B20 GT (Gran Turismo) și versiunea B21. Coupe-ul beneficia de un design elegant semnat de Pininfarina, responsabil inclusiv cu producția, avea ampatamentul și lungimea scurtate cu 20 și respectiv 15 cm iar interiorul configurat după schema cu 2+1 locuri. Acesta a fost inițiatorul conceptului Gran Turismului modern iar odată cu el s-au pus bazele acestui concept. B20 GT avea echipat un nou motor V6 de 2L care dezvolta 75CP, era alimentat cu două carburatoare monocorp Weber și permitea o viteză maximă de 160 km/h. Mulțumită design-ului, finisărilor de înalt nivel și a performanțelor, modelul GT italian a întrat rapid în preferințele unor celebrități ai perioadei respective. Astfel, prințul Ranier al III-lea de Monaco, actorul Gary Cooper și pilotul de Formula 1 Juan Manuel Fangio au fost printre primii cumpărători ai GT-ului Lancia. B21 reprezenta o versiune îmbunătățită a berlinei Aurelia B10 și care era dotată cu același motor al variantei B20 GT dar care în acest caz furniza doar 70CP și asigura o viteză maximă de 151 km/h.

La ediția din 1952 a Salonului Auto de la Geneva debuta a doua serie B20 GT care beneficia de unele îmbunătățiri de ordin stilistic atât la exterior (noi bare de protecție, elemente cromate suplimentare) cât și la interior (nou tablou de bord cu turometru) precum și de ordin tehnic (puterea motorului majorată la 80CP și sistem de frânare revizuit). În același an este lansată varianta limuzină B15, realizată de către carosierul Bertone și care avea lungimea și ampatamentul extinse la 4.810 m și respectiv 3.250 m. Această variantă oferea 6 sau 7 locuri la interior și a fost fabricată într-un număr de 81 de unități.

Gama modelului Aurelia este extinsă în toamna anului 1952, prin lansarea versiunii B22 care dispunea de o variantă îmbunătățită a motorului V6 de 2L care în acest caz dezvolta 90CP și permitea o viteză maximă de 160 km/h. Crearea acestui model de sedan cu caracteristici  sportive a fost realizată grație succeselor sportive obținute de Aurelia B20 și B21 în 1951 și în primele luni ale anului 1952. Cu Aurelia, Lancia revine puternic în motorsport, obţinând locul 2 la Mille Miglia în 1951, victoria în clasă la 24H Le Mans în 1952 şi primul loc la Targa Florio în 1953.

Producția primei serii Aurelia în varianta berlină este sistată la începutul anului 1954 după 10.386 de unități iar ca și curiozitate, din acestea, 9.132 sunt livrate cu postul de conducere pe partea dreaptă și doar 1.254 unități au fost realizate cu volanul pe partea stângă.

În primăvara anului 1953 este prezentată a treia serie B20 GT care a primit abrevierea 2500 și era propulsată de o nouă unitate V6 de 2.5L care dezvolta 118CP și era alimentată cu un nou carburator dublu corp Weber. Noua unitate permitea performanțe considerate ridicate pentru acea perioadă: viteză maximă 185 km / h și accelerație 0-100 km/h în 12 secunde. Această a treia serie se diferenția la exterior de cele anterioare mai ales prin partea din spate ușor restilizată care avea acum un aspect absolut rotunjit și foarte armonios, datorită și capacului portbagajului rotunjit în timp ce la partea frontală farurile aveau rame normale fără „pleoapele” caracteristice iar grila avea un design ușor simplificat. Barele de protecțe aveau un stil mai simplist iar dimensiunile caroseriei au fost majorate (lungimea de la 4.290 m la 4.370 m iar lățimea de la 1.550 m la 1.560 m) iar interiorul era acum configurat după schema cu 2+2 locuri.

Salonul Auto de la Torino din 1954 aduce lansarea celei de-a doua serie a variantei berlină denumită B12 și a patra serie a variantei B20 GT. Cea de-a doua serie Aurelia B12, se deosebea prin unele restilizări atât la exterior cât și la interior dar și prin dotări suplimentare (geamuri cu tentă ușor fumurie, deflectoare la geamurile față și radio). Aceasta era, finisată mai luxos, pierdea ușor din caracteristicile sportive dar câștiga la capitolul confort odată cu implementarea unei noi unități V6 de 2.3L (87CP) și a unei noi suspensii spate cu schemă De Dion prevăzută cu axă rigidă, bare Panhard, bielete transversale și arcuri lamelare. Cea de-a patra serie B20 GT care putea fi livrată și cu volan pe partea stânga adopta suspensia spate de la berlina B12, beneficia de unele îmbunătățiri la motor (lubrifiere, carburator de concepție nouă), la unele detalii de la exterior ( lampă spate de mers înapoi) și interior (volan de concepție nouă cu două brațe) dar și la echipamentul de dotări (aceleași accesori introduse și pe berlina B12).

LANCIA DELTA – 40 DE ANI DE LA DEBUT

Cu ocazia Salonului Auto de la Bruxelles din 1955 este lansată varianta de caroserie cabrio-spider cu două locuri a modelului Aurelia și care a fost denumită B24. Proiectată și construită de Pininfarina, Aurelia B24 dispunea de un design elegant cu proporții armonioase și era oferită la debut în varianta Spider cu hard top detașabil și parbriz panoramic. Aurelia B24 Spider avea un ampatament și o lungime cu 20 și respectiv 15 cm mai scurte comparativ cu varianta coupe B20 GT și era dotată cu motorul V6 de 2.5L care dezvolta într-o primă fază 118CP și care imprima o viteză maximă de 180 km/h.

La începutul anului 1956 este stopată producția variantei berlină B12 comercializată în circa 2.400 unități și este introdusă a cincea serie B20 GT. În acest caz, puterea și cuplul motorului sunt reduse (de la 118 la 110CP și respectiv de la 18,5 la 17,2 kgm) cu o diminuare a performanțelor (viteza maximă scade de la 185 la 176 km / h). Schimbări de ordin tehnic se regăsesc și la transmisie unde cea de-a 4-a treaptă a cutei de viteze era cu priză directă și la sistemul de frânare prin introducerea unor tamburi de dimensiuni majorate concomitent cu adoptarea unor jante cu dimensiuni mai mari. Alte diferențe: luneta de dimensiuni majorate, adăugarea unui profil median cromat la capotă, colorarea în două tonuri a planșei de bord (numai pentru unele culori ale caroseriei), volan din lemn cu trei brațe de tip Nardi, modificări la scaune și bancheta spate.

La ediția din 1956 a Salonului Auto de la Torino debuta varianta de caroserie cabrio Convertible dotată cu soft top a modelului B24 și care dispunea de aceleași îmbunătățri de ordin tehnic ca cea de-a cincea serie al lui B20 GT inclusiv diminuarea puterii motorului la 110CP și a performanțelor (viteză maximă 175 km/h). B24 Convertible cu care a debutat și a doua serie, primea inclusiv denumirea America, avea un stil mai clasic și era mai confortabil, dar pierdea multe dintre caracteristicile primei serii: parbrizul panoramic este înlocuit cu unul mai convențional cu montanții avansați, aproape verticali, barele de protecție dintr-o sigură bucată și nu formate din două bucăți separate, admisia de aer de pe capotă modificată având lățimea mai mare și înălțimea mai mică, portierele de dimensiuni mai mari cu mânere la exterior și geamuri proprii nu detașabile, planșa de bord mai puțin rotunjită și instrumentația de bord complet diferită. Această a doua serie venea exclusiv cu volanul pe partea stângă.

Cea de-a șasea și ultima serie Aurelia B20 GT debuta în primăvara anului 1957 și se deosebea la exterior prin adoptarea deflectoarelor la portiere. Pe lângă o ușoară creștere a valorilor puterii maxime (de la 110 la 112CP) și a cuplului maxim (de la 17,2 la 17,5kgm ) care asigurau o viteză maximă de 180 km / h au fost realizate o multitudine de îmbunătățiri tehnice cele mai importante fiind carburatorul Weber de concepție nouă și suspensia rigidizată. Producția modelului B20 s-a încheiat în noiembrie 1958, deși vânzările au continuat până la mijlocul anului 1959. Numărul total de exemplare fabricate fiind de 3.871.

La începutul aului 1957 este lansată a treia și totodată ultima serie serie B24 Convertible care beneficia de aceleași modificări de ordin tehnic ca și cea de-a șasea serie B20 GT. La exterior aceasta se deosebea de seria precedent prin ștergătoarele de de parbriz pararlele și portbagajul cu sistem de închidere din exterior. Modelul B24 Convertible a rămas în producție până la finalul anului 1958 iar în listă până în mai 1959, totalizând 371 de exemplare și rezultând astfel seria B24 construită în cel mai mare număr de exemplare. Numărul total de unitîți fabricate din această variantă fiind de 761.

Pe lângă aceste exemplare de serie au mai fost realizate între anii 1950 – 1956 și câteva exemplare de șasiuri comandate de anumiți clienți și carosate după cerințele acestora de carosieri celebri ai vremii precum: Vignale, Allemano sau Pininfarina.

Text: Auto Retro Passion

Foto: Lancia; Arhivă

Comments are closed.